Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu a organizat în weekend o acțiune de ecologizare a râului Olt, în zona barajului de la Avrig.
În câteva ore, cei aproape 20 de participanți – atât voluntari cât și paznici ai asociației, au colectat de pe malurile apei o mașină de deșeuri, care au fost preluate de societatea Soma.

”Împreună cu voluntari inimoși și cu sprijinul deosebit al paznicilor asociației, am strâns zeci de saci de deșeuri și am redat naturii aspectul curat pe care îl merită.
Mulțumim din suflet fiecărei persoane care și-a rupt din timpul liber pentru a pune umărul la această acțiune de ecologizare. Sunteți un exemplu de implicare și spirit civic!

Apelul nostru către toți cei care iubesc natura:
Natura ne primește pe toți cu brațele deschise, haideți să o respectăm! Data viitoare când mergeți la pescuit sau la plimbare, luați deșeurile înapoi acasă. Este atât de simplu să lăsăm curat în urma noastră”, au transmis oficialii AJVPS Sibiu.
În afara lacului de acumulare de la Avrig acțiunea a ajuns până spre Săcădate. Zonele sunt unele frecventate de pescari, în afara perioadei de prohibiție, astfel că principalii beneficiari ai ecologizării sunt tot iubitorii pescuitului.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Felicitări d-lui Preda și este de apreciat faptul ca sportul este pasiunea domniei sale. FELICITARI !
Ești obositor cu pleonasmul ăsta. Ai venit din sud, cumva ? Știi că blugi vine de la „blue jeans”, sau…
Taiati-o ma toata ca va incurca!!! betonati totul si asfaltati(asa cum stiti voi mai bine)!! Reprezinta un pericol major si…
Am inteles ca in curte se construieste o piscina. O sa fie cu intrare?
Tu? tot cu Loganul? sau cu „o rulata” din Germania (desigur!) Probabil si cu evacuarea gaurita cu surubelnita ca sa…













Lasă un răspuns