Locuitorii din Ocna Sibiului vor beneficia de un centru cultural reabilitat și modernizat. Inaugurarea oficială va avea loc în 1 Iunie, de Ziua Copilului, de la ora 12:30.
Centrul este gândit în așa fel încât să fie un beneficiu și un loc de relaxare pentru toți locuitorii orașului. Clădirea găzduiește o sală de spectacole de 286 de locuri, săli de expoziții, o sală de evenimente, dar și o bibliotecă modernă.
„Reconstrucția Centrului Cultural pentru ocneri și pentru mine, personal, este un lucru extraordinar. Ni l-am dorit de foarte mult timp. Din 2009, din păcate, orașul nostru nu a mai avut un centru cultural. Am reușit, cu ajutorul fondurilor europene prin ADR Centru, să obținem o mare parte din finanțarea necesară reconstrucției acestui centru cultural”, a declarat pentru turnulsfatului.ro primarul din Ocna Sibiului, Claudiu George Predescu.
„Scopul este să reînviem activitatea culturală în orașul nostru”
Centrul cultural conține, în primul rând, o sală de spectacole de 286 de locuri, dotată cu tot ceea ce este nevoie pentru a desfășura activități culturale.

„Avem fosta sală de nunți care va avea două destinații, una de sală de expoziție și alta de sală de evenimente, unde într-adevăr vom putea ține evenimente, chiar și nunți, chiar și botezuri, orice și-ar dori cetățenii orașului nostru, dar într-un format mult mai modern. Avem o sală în care vom putea servi masa, iar în foaier va putea fi instalată orchestra, muzica, unde se va putea dansa sau desfășura alte activități.
Pe lângă aceasta, mai avem o bibliotecă dotată la nivel modern pentru zilele noastre, cu calculatoare, cu internet, cu absolut tot ce este nevoie. Mai avem săli unde putem desfășura conferințe sau alte activități. Se pot ține cluburi de muzică, de dansuri populare. Scopul este să reînviem activitatea culturală în orașul nostru”, a mai declarat primarul.
Valoarea investiției este în jur de 16 milioane de lei, iar o parte din finanțare a fost asigurată de fondurile europene prin ADR Centru.
Foto: turnulsfatului.ro







Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
foarte bine ! dar cu drumurile de acces in Ocna dinspre Sura Mica cum ramane ! Eternele gropi , iar in zona magazinului alimentar de vizavi de Strand spre lacuri denivelarile sunt enorme ca si de altfel in zona de acces la lacuri ! Nici drumul spre Gara nu e mai bun ! Cu ce asteptam turisti cu drumuri bombardate ca in Ucraina ?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vă dați seama ce hram poartă Budrala dacă se afișează cu Ștefănuță.
Le va lua Moș Crăciun la paștile cailor,să le vândă pe piața liberă să scape de ele că asemenea construcții…
Platesti, ce sa se intample
„Suntem un fel de jurnaliști, dar în teatru” – comedie pura.
M’da….. indiferent de comentariile ce se posteaza, singur vinovat fără doar și poate, rămâne piesa dintre scaun și volan!!!…. și…












Lasă un răspuns