Tot mai mulți copii din Sibiu merg după-masa la fotbal. Asta arată datele Asociației Județene de Fotbal, activitatea echipei FC Hermannstadt, relația cu Inspectoratul Școlar și dezvoltarea bazelor sportive din Sibiu. Dacă în urmă cu zece ani aveam oficial puțin peste 2.000 de ”fotbaliști” cu acte în regulă, în 2025 am depășit 5.000 de sportivi. Toată lumea spune că valul a început după pandemie.
Iată mai jos evoluția jucătorilor legitimați la Asociația Județeană de Fotbal Sibiu, dintre care cei mai mulți sunt copii:

”Am văzut această tendință de creștere mai ales după pandemie. Cred că oamenii, după ce au văzut restricțiile și obligația de a sta în casă, au simțit nevoia să iasă, să facă sport, să se miște. Sau să pună preț mai mult acum pe sport. Tot în perioada aceasta au apărut și mai multe cluburi, fapt care se vede și în competiții, mai ales cele U13. Dacă înainte aveam câteva echipe înscrise, acum am ajuns la 29-30 de echipe”, a explicat pentru Turnul Sfatului Ioan Duma, președintele AJF Sibiu.

Ca să vă faceți o idee, în fiecare săptămână se dispută peste 100 de meciuri de fotbal în județ.
Un rol major în promovarea fotbalului, mai ales în rândul tinerei generații, l-a avut echipa fanion a Sibiului, AFC Hermannstadt. Indiferent de performanța sportivă, fotbaliștii AFC Hermannstadt au mers prin școli, au stat de vorbă cu elevii, au avut acțiuni prin mall-uri și piețe public, au participat la evenimente importante din viața comunității.
În plus, AFC Hermannstadt și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu au un parteneriat prin care copiii pot merge cu clasa, gratuit, la partidele oficiale. Ideea i-a aparținut directorului sportiv, Radu Neguț.
”În sezonul anterior și cel în curs, mai mulți fotbaliști FCH au fost în vizite distincte la școli importante din Sibiu, unde au împărțit autografe și mingi personalizate cu însemnele echipei. Copiii s-au arătat vizibil emoționați, ba chiar dornici să socializeze cu fotbaliștii. Se poate observa acest lucru din fotografiile și imaginile surprinse și apoi publicate pe platformele noastre oficiale de comunicare. Astfel de evenimente au fost posibile în baza unui parteneriat stabilit cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. De altfel, reamintesc faptul că la fiecare meci FCH disputat pe teren propriu sunt prezenți în tribune sute de elevi din școlile din Sibiu și din județ, care au acces prin rotație, pe bază de invitații. Asta pentru că Sibiul are fotbal în prima ligă prin FCH și ne dorim ca tinerii, copiii, să înțeleagă fenomenul. Avem o colaborare constructivă în acest sens cu domnul profesor Mircea Galață, inspector județean de educație fizică și sport în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu”, explică Radu Neguț.
Oficialii echipei FC Hermannstadt mai spun că vor continua acțiunile descrise mai sus și în perioada următoare. De altfel, la meciul de luni seară, cu FCSB, FC Hermannstadt a devenit echipa sibiană cu cele mai multe prezențe în prima ligă de fotbal.
”Am fost atenți și cu alte repere importante, cum sunt aniversările micilor fotbaliști talentați, cărora le-am trimis cadouri și mesaje personalizate. Vom continua pe aceeași linie și în sezoanele următoare, fiindcă ne obligă într-un fel „istoria prezentului”. FC Hermannstadt a atins o bornă istorică. Meciul cu FCSB a fost cel cu numărul 273 în Superligă și am devenit astfel echipa sibiană cu cele mai multe prezențe pe prima scenă a fotbalului românesc. Sportul înseamnă educație, disciplină, continuitate și sănătate”, a mai precizat Radu Neguț.

De la cel mai înalt nivel al fotbalului sibian, reporterul Turnul Sfatului a testat fenomenul până la cei mai mici copii. Clubul Tigrii Team Sibiu a început în 2020 cu doar doi copii, iar acum a ajuns la peste 300, beneficiind de una dintre cele mai noi și moderne baze sportive din oraș.
”Da, într-adevăr, am văzut o explozie în ultimii ani, și da, într-adevăr, după pandemie s-a simțit o dorință mult mai mare de a face sport și de a merge la fotbal. Dar eu mai spun că este și altceva. Dacă privim lucrurile în ansamblu eu spun că avem multe școli de fotbal bune, că avem o colaborare excelentă între noi, că ne ajutăm, că AJF contribuie esențial, așadar este un cumul de factori. Eu cred că s-au făcut multe în Sibiu și lucrurile s-au făcut bine. Dau câteva exemple.
Avem competiții de U6 organizate, ceea ce este extraordinar pentru dezvoltarea copiilor. Pe urmă, noi mergem prin toată țara și jucăm cu echipe de tradiție, cu echipe de renume, pot să vă confirm că părinții din Sibiu sunt educați, cu bun simț, cu respect față de sport. Noi chiar avem fair-play, inclusiv între școlile de fotbal și ne ajutăm unii pe alții. Și nu în ultimul rând, avem antrenori foarte bine pregătiți. În ultimii ani AJF a organizat numeroase cursuri pentru licențierea antrenorilor, așa că avem oamenii cu o pedagogie în spate, oameni care știu că vorbească cu copiii, să cultive o relație. Eu sunt oprimist, cred că suntem pe un drum bun”, a precizat pentru Turnul Sfatului Laurențiu Preda, președinte Tigrii Team.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Daca se doreste rezolvarea unei situatii se cauta solutii, daca nu se doreste rezolvarea de cauta tot felul de scuze.…
Ori eu nu inteleg ori s-au schimbat sensurile cuvintelor! E scris mare „Este imposibil să știm cine ne pune bani…
Whatever. Ziceti acolo cine va finanteaza.
numa’ piloți pe șoselele patriei… Duminica se uită la F1 și când ies pe stradă se inchipuie pe circuit. Băă,…
Ce mangleli, cum ca ar putea dona cineva cu un nume fals. Ca sa poti face un transfer bancar, trebuie…














Lasă un răspuns