Este al patrulea an în care sibianul Tudor Porumb deschide grădina cu iriși de la Miercurea Sibiului, de pe strada Avram Iancu, numărul 26. Grădina poate fi vizitată gratuit începând din această săptămână, iar oamenii sunt invitați să se bucure de culorile și frumusețea irișilor.
Tudor Porumb are 51 de ani, a profesat ca jurist, iar în prezent este videograf. O parte din timpul pe care îl are și-l dedică agriculturii.
„Pasiunea pentru flori a venit de-a lungul timpului. Chiar avem o fotografie din anii 30 cu străbunicii, erau într-o plantație de tuberoze și crizanteme, cu unelte după ei, din care am dedus că ar fi chiar proprietarii grădinii”, a povestit Tudor pentru turnulsfatului.ro.

Al patrulea an în care grădina poate fi vizitată gratuit
Grădina din Miercurea Sibiului are peste 800 de varietăți de iriși care înfloresc pe rând.
„Este al patrulea an în care deschidem grădina către public, ea poate fi vizitată în fiecare zi, de la ora 12 până la ora 20 și este situată în Miercurea Sibiului, pe strada Avram Iancu, la numărul 26.
Sunt undeva la peste 1.200 de metri pătrați, 2.000 de tufe și 800 de varietăți. Avem de la iriși pitici, de 20 cm, până la iriși înalți, care ajung până la 130 de cm.
Frumos este că înfloresc pe rând și respectă cumva un program. Fiecare varietate are nume și este creată de cineva, cele mai mari familii de creatori sunt din America, Franța, Ucraina, țări din Europa”, a explicat Tudor.
„Oamenii vin și uită de ei”
Inițial, grădina a fost gândită ca un proiect personal, dar frumusețea florilor l-a făcut pe Tudor și pe familia sa să o deschidă și pentru public.
„Munca din spate nu se vede. Este foarte multă muncă, de 7 8 ori pe an se ia buruiana din ei, manual. În afară de cositul ierbii, totul se face manual.
Noi am deschis-o inițial pentru noi, dar am zis că este păcat să rămână un proiect personal. Am vrut să vadă cât mai multă lume că se poate face ceva frumos. Oamenii vin și uită de ei câte două – trei ore, se bucură, își fac poze, se filmează și se simt bine”, a concluzionat acesta.
În această perioadă irișii fac un spectacol vizual așa că Tudor îi invită pe toți cei care doresc să se bucure de natură și relaxare să îi viziteze grădina.
Foto: Arhiva Personală


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Și orașul Gherghe Gheorghiu-Dej a revenit la denumirea Onești și nu a fost vorba de costuri.Și alte denumiri de orașe…
Plata in rate, ca la Altex ! Lasand la o parte gluma, cred ca o buna parte din sibieni si-ar…
Am fost în multe asociații cu copilul dar cum este la autism play nu este nicăieri: condiții,curățenie de poți mânca…
sa se faca manastire catolica
Stai liniștit!Consiliul Județean și conducerea aeroportului Sibiu lucrează pentru liniștea noastră!Zborurile spre (și de la) München nu mai sunt,(doar de…













Lasă un răspuns