Prevenția, controalele medicale regulate și prezentarea la medic din timp pot face diferența între o intervenție simplă și o urgență chirurgicală majoră, avertizează Conf. Dr. Ovidiu Dorin Bardac, medic șef al Secției Clinice Chirurgie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Într-un interviu publicat pe pagina de Facebook a instituției, specialistul vorbește despre greșelile frecvente ale pacienților, importanța screeningului și impactul stilului de viață asupra riscului de boală chirurgicală.
Conf. Dr. Ovidiu Dorin Bardac subliniază încă de la început că multe dintre problemele întâlnite în practica chirurgicală ar putea fi evitate printr-o prezentare mai rapidă la medic și printr-o mai bună organizare a informațiilor medicale ale pacientului.
Dosarul medical complet, esențial înainte de consultul chirurgical
Medicul atrage atenția că una dintre greșelile frecvente ale pacienților este venirea la consult fără documentația medicală completă. „Pentru ca un consult chirurgical să se desfășoare în condiții optime, este important ca pacientul să prezinte întregul dosar medical”, explică Conf. Dr. Ovidiu Dorin Bardac. Acesta precizează că investigațiile imagistice trebuie aduse atât în format scris, cât și digital, deoarece „evaluarea directă a imaginilor poate fi esențială pentru stabilirea conduitei terapeutice”.
Totodată, specialistul subliniază importanța informării corecte a medicului privind bolile asociate și tratamentele urmate, în special cele anticoagulante sau antiagregante, care pot influența decisiv strategia operatorie.
În viziunea sa, prezentarea la medic nu ar trebui amânată din teamă: „În multe situații, evaluarea precoce permite stabilirea unui diagnostic mai rapid și instituirea unui tratament în condiții mai favorabile pentru pacient”.
Screeningul și rolul medicului de familie în prevenție
În ceea ce privește investigațiile amânate frecvent, Conf. Dr. Bardac explică faptul că acestea trebuie adaptate individual fiecărui pacient, cu rol central al medicului de familie în orientarea prevenției.
„Participarea la programele naționale de screening este esențială”, afirmă medicul, subliniind că acestea vizează în special cancerele de col uterin, sân și colorectal și sunt gratuite. El reamintește și importanța controalelor anuale pentru persoanele peste 40 de ani, care permit evaluarea riscurilor cardiovasculare, oncologice și metabolice.
În anumite cazuri, pot fi recomandate investigații suplimentare precum ecografii sau, pentru pacienții cu risc crescut, tomografia computerizată toracică cu doză redusă, descrisă de specialist drept „o investigație rapidă, salvatoare de vieți, care detectează modificările în stadii incipiente”.
Simptome ignorate: oboseala care poate ascunde boli grave
Conf. Dr. Ovidiu Dorin Bardac atrage atenția că oboseala persistentă nu trebuie minimalizată. „Senzația de oboseală extremă reprezintă un semnal de alarmă, mai ales atunci când persistă sau se accentuează”, spune acesta. Potrivit medicului, astfel de simptome pot ascunde afecțiuni oncologice, endocrine sau hematologice, iar un semn care persistă mai mult de 2–3 săptămâni necesită investigații suplimentare.
Primul pas recomandat rămâne consultul la medicul de familie, care poate orienta ulterior investigațiile.
Timpul, factor decisiv în chirurgie
Diferența dintre chirurgia electivă și cea de urgență este, potrivit specialistului, esențială pentru evoluția pacientului. „Chirurgia electivă permite o evaluare completă și o pregătire preoperatorie adecvată”, explică Conf. Dr. Bardac, subliniind rolul protocoalelor moderne de tip ERAS, care optimizează recuperarea pacientului.
În schimb, chirurgia de urgență se desfășoară în condiții dificile, cu pacienți incomplet investigați și uneori sub tratamente care nu mai pot fi ajustate. Acest context crește riscurile perioperatorii.
Medicul atrage atenția și asupra unor complicații specifice urgențelor, inclusiv riscul de aspirație pulmonară în lipsa repausului alimentar preoperator.
Mituri despre operații și realitatea actuală
Un capitol important al interviului este dedicat miturilor din chirurgie. Conf. Dr. Ovidiu Dorin Bardac amintește că vechea idee „chirurg mare, incizie mare” nu mai reflectă realitatea actuală.
„Astăzi, excelența unui chirurg nu mai este asociată cu dimensiunea inciziei, ci cu capacitatea de a rezolva patologii complexe prin metode cât mai puțin invazive”, afirmă acesta.
În oncologie, specialistul subliniază că tratamentele moderne sunt multimodale și personalizate, iar intervențiile radicale nu mai reprezintă standardul în toate cazurile.
Un alt mit frecvent combătut este ideea că operația ar „împrăștia cancerul”. Medicul respinge ferm această percepție, explicând că chirurgia oncologică modernă respectă principii stricte de siguranță oncologică.
Recuperarea postoperatorie: ce NU trebuie să facă pacienții
Conf. Dr. Bardac insistă asupra respectării indicațiilor medicale după operație.
„După operație, recomandările medicului curant nu trebuie ignorate”, precizează acesta, menționând importanța administrării corecte a tratamentului.
Pacienții trebuie să evite conducerea autovehiculelor în perioada de recuperare, precum și efortul fizic intens. Semne precum febra, durerea crescută sau secrețiile la nivelul plăgii necesită reevaluare medicală imediată.
Ridicarea greutăților este, de asemenea, contraindicată în primele luni, pentru a preveni complicațiile precum eventrațiile.
Stilul de viață și riscul de chirurgie
Medicul atrage atenția că alimentația dezechilibrată și sedentarismul influențează direct apariția unor boli care pot necesita intervenție chirurgicală.
Acesta explică faptul că obezitatea, fumatul și lipsa mișcării contribuie la ateroscleroză, diabet și afecțiuni articulare severe. „În cele din urmă, prevenția este mai simplă, mai puțin dureroasă și mult mai ieftină decât chirurgia”, subliniază Conf. Dr. Ovidiu Dorin Bardac, recomandând mișcare zilnică și alimentație echilibrată ca măsuri de bază pentru reducerea riscului operator.
Întregul interviu poate fi citit pe pagina de Facebook a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Sistemul medical de stat, falimentar si corupt, d-le doctor… este cauza.
Dai cei 10% asigurari de sanatate de pomana.
Cand e sa ceri ceva in schimb…nu este buget luna asta, lista de asteptare la o investigatie este pana peste cateva luni
Ajungi in sfarsit in cabinet…te expediaza repede la cabinetul privat, acolo esti consultat cu adevarat.
Daca nu aveam abonamentul privat (bani dati cu rost ) …pana faceam analize, ecografii, consultatii , etc…muream cu zile..
Cand vine discutia ca fiecare sa dea bani la sanatate unde vrea si sa se termine cu cei 10%…tot leguitorul sare in sus…de unde salarii grase, spagi, contracte, sifonare grava de fonduri… -
Problema cea mai mare in realtia medic-pacient este mai degraba misecuvenismul asta gretos al trotienilor. Lipsa totala de bun simt cand se prezinta la medic si trompeteaza cu dispret ca ei platesc asigurari medicale si trebuie sa fie serviti. Asteapta ca medicul sa se faca pres in fata lor. Aroganta, infatuarea, prostia care le da pe langa, atitudinea de superioritate fata de medic, fata de restul lumii, toate la un loc constituie imaginea misecuvenistului progresist. Nu au nici un pic de respect pentru medicul acela care a invatat de 10 ori mai mult decat ei pentru a ajunge acolo.
Nu sunt insa prosti cat sa le curga balele din gura, sunt mai degraba inculti si ingamfati. Inteleg si ei faptul ca acea contributie nu le asigura nici cazare la Ritz si nici „tratamentul” pe care l-au aflat de pe ChatGPT. Sunt doar ticalosi si educati ca niste beizadele care atunci cand au spus VREAU, din copilarie si pana la varsta maturitatii, parintii si tot familionul lor de trotinei s-au facut pres in fata Mariei Lor, misecuvenistii. Toata lumea s-a dat peste cap sa le indeplineasca dorintele si au ramas cu impresia proasta ca toata lumea traieste pentru a le fi lor servitori. Medicii sa ii serveasca intocmai ca pe niste regi, profesorii sa le cante in coarne odraslelor lor prost crescute si sa nu indrazneasca sa le dea o nota mica daca putorile nu invata nimic. In general toata lumea sa fie numai dupa curul lor, sa ii serveasca pe printii si printesele progresismului. Niste razgaiati cu atitudine de scarbe, care habar nu au pe ce lume traiesc, ajunsi la varsta maturitatii cu pretentii de „jenii” cel putin mondiale daca nu chiar galactice. Astia sunt pacientii cu figuri de „eu platesc asigurare”
-
Ganditi-va ca un asemenea personaj este in libertate printre noi…
Prietene…ai nevoie urgenta de un consult psihiatric, ai trecut de stadiul psihologiei, e mult mai grav.
Ce legatura are progresismul, trotineta si alte frustrari de ale tale cu ce a scris omul ala ?
Boala nu alege…
Chiar si ai tai…care or fi ai tai…sunt nemultumiti de acest sistem medical ineficient care papa bani cu galeata si nu livreaza (mai) nimic.
In ceea ce priveste invatatul de 10 ori mai mult…cei care au invatat carte /meserie si au un servici bun, platit corespunzator, isi platesc si un abonament de sanatate personal sau au de la firma unde lucreaza, si isi rezolva problemele la spitale/ clinici private.
Iti doresc multa sanatate, sa nu ai vreodata nevoie (urgent) de analize/ investigatii/ consultatii.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Păi sunt în ton cu inflația , nici salariile nu au crescut și altele sunt prioritățile acum ,nu să cumpere…
S-au terminat stirile de interes public si nu mai are cine sa laude vanzatorii ambulanti? Exista artisti adevărați, dar ei…
E enervat sa fi obligat sa traversezi toata suprafata unui magazin daca iti trebuie doar un produs. Am fost o…
Aha … deci vulpile sint rezervor rabin și n au ce cauta în oraș! Ok!!! Dar atunci comparativ… (Acest mesaj…
La prezentarea publică s-a spus explicit că aceste terase-seră vor fi amplasate la 3 metri de clădirile din Piața Mare.…













Lasă un răspuns