Investiție de 13,5 milioane de lei, atrase prin PNRR, noua creșă din Agnita a fost inaugurată în cursul zilei de vineri.
În prezența autorităților locale și a ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, a fost marcat momentul de finalizare a lucrărilor la cea de-a doua creșă construită în județul Sibiu, după cea de la Mediaș, în cadrul programului guvernamental „Sfânta Ana”. Noua creșă are 40 de locuri pentru copii şi include facilităţi moderne, atât pentru activităţile educaţionale, cât şi pentru cele administrative, transmit reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Noua clădire este dotată cu panouri solare şi fotovoltaice, sisteme de efracţie, control acces şi supraveghere video şi este certificată nZEB (near Zero Energy Building), având un consum energetic eficient, care provine din surse regenerabile, mai arată sursa citată. Terenul aferent este amenajat cu spaţii verzi şi loc de joacă modern, accesibil inclusiv copiilor cu dizabilităţi.

Primarul orașului Agnita, Alin Ciprian Schiau Gull a remarcat timpul scurt de realizare a investiției. „A fost finalizată într-un timp record, în doar șapte luni de la începerea lucrărilor. Faptul că inaugurăm această creșă chiar de Ziua Învățătorului are o semnificație aparte. Educația începe încă din primii ani de viață, iar prin această investiție oferim copiilor noștri cele mai bune condiții pentru dezvoltare și învățare. Continuăm să investim în educație, în copii și în viitorul comunității noastre”, a transmis primarul.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, arată că programul de construire de creșe în România este aproape de a-și atinge țintele. „Cu fiecare creșă inaugurată suntem tot mai aproape de atingerea țintei asumate prin PNRR, de a crea cel puțin 4.500 de noi locuri în creșe în toată România. Au fost realizate până acum 4.390 de locuri în creșe la nivel național”, a declarat Cseke.
La eveniment au participat și alte oficialități locale, de la președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, la deputata Raluca Turcan sau prefectul Mircea Crețu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Biserica Azilului din prezent nu este cea din sec. XIII, aia a disparut de mult. Nu mai scrieti prostii. Actuala…
Sunt activi la raspunsuri trambitasii filarmonicii. Ei si seful lor ar trebui sa raspunda si penal si material.
Unde pot face permis de pescuit la sibiu
Superb!
Monumentul Iresponsabilității șirului de administrații post ‘89 .













Lasă un răspuns