Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

FOTO VIDEO Echipajul sibian Ianis Gheorghe – Sebastian Barbu, două locuri pe podium la Trofeul Saschiz, etapa 3 din Rally Start România Pitorească

Alin Bratu
0
Sursa foto: Turnul Sfatului
Sursa foto: Turnul Sfatului

Echipajul sibian format din piloții Sebastian Barbu și tânărul Ianis Gheorghe a câștigat prima poziție la ”juniori” și locul 3 în clasamentul final la grupa 3 de mașini, la Trofeul Saschiz, etapa 3 din Rally Start România Pitorească.

Publicitate
Publicitate

Competiția, structurată în cinci etape ce traversează Sărata Monteoru, Saschiz, Tisău, Jurilovca și Hoghilag a fost organizată pentru ”reconectarea tinerilor cu valorile, tradițiile și gusturile autentice din zonele rurale ale României” și este un proiect dezvoltat de sibianul Ionuț Diaconeasa, consilier în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

masina barbu gheorghe

Prin promovarea gastronomiei locale, a agroturismului și a patrimoniului cultural, competiția transformă zonele rurale în adevărate destinații de interes, explica el anul trecut pentru Agerpres, când a prezentat competiția.

„Pentru tineri, acest raliu poate fi mai mult decât o experiență, poate fi o revelație. Satul nu trebuie văzut ca un loc fără viitor, ci ca o oportunitate neexploatată, acolo unde pot prinde viață mici afaceri, proiecte sustenabile și inițiative creative”, a spus Diaconeasa.

Publicitate

Campionatul Național Rally Start – „România Pitorească” este o inițiativă a Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) care și-a dorit să îmbine motorsportul cu turismul cultural. Destinat în special debutanților și juniorilor (începând cu vârsta de 15 ani), campionatul se desfășoară în cinci etape pe asfalt și macadam și are un dublu scop: formarea noilor generații de piloți și arbitri, dar și promovarea zonelor pitorești ale României.

Traseele sunt special alese pentru a traversa zone cu peisaje spectaculoase și tradiții vii, iar în fiecare etapă, participanții și publicul pot explora gastronomia locală, meșteșugurile tradiționale și obiectivele turistice ale regiunii.

Trofeul Saschiz – Mureș (Asfalt) este etapă desfășurată într-o zonă cu o puternică încărcătură istorică, dominată de cetăți medievale și sate săsești autentice.

Etapa de la Saschiz s-a desfășurat pe o rețea de 22 km drumuri agricole recent asfaltate prin fonduri AFIR, oferind un traseu tehnic și spectaculos care șerpuiește printre colinele transilvănene și peisajele rurale autentice;

FRAS este organismul oficial care reglementează, organizează și promovează automobilismul sportiv în România. Sub autoritatea Agenției Naționale pentru Sport, FRAS administrează o gamă largă de discipline motorsport, de la raliuri și viteză în coastă, la off-road, drifting și karting.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate