Un bărbat de 50 de ani din municipiul Sibiu a fost reținut marți, 24 iunie, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, transmit joi reprezentanții instituției. Bărbatul este cercetat pentru deținere și comercializare de țigări de contrabandă.
Mai precis, este vorba despre săvârșirea infracțiunii „de deținerea sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete.”
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada aprilie-iunie 2026, un sibian în vârstă de 50 de ani a deținut și comercializat către diferite persoane de pe raza județului Sibiu cantitatea de 65.548 țigarete, provenind din contrabandă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 46.111 lei.
La data de 24 iunie, în baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de bărbatul în vârstă de 50 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizează sursa citată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
La pupat tălpile șefilor s-au dus imediat, după ce au iesit afară din clădire au și uitat de ea.
asa este in tot orasul ! Cei de la drumuri si poduri din jud Sibiu nu sunt capabili sa asfalteze…
ce față are „primarul” asta ! ce față de inconstient si tradator are specimenul asta ! Asta mai e lasat…
cei ce au instrainat pamantul catre aceasta corporatie de exploatare a resurselor, precum si primarul, consilerii locali, cu totii trebuie…
Dacă este să dăm crezare raportului final al generalului Ranco -Pițu fost șef al Parchetului Militar ( rechizitoriu înaintat dar…













Lasă un răspuns