Durata de viață a unei proteze articulare este, în medie, de 15–25 de ani, iar în stadiile incipiente operația poate fi întârziată prin tratament conservator, transmit vineri reprezentanții Spitalului Județean Sibiu. Întrebările frecvente ale pacienților din domeniul ortopediei au primit răspuns din partea medicului primar Ortopedie – Traumatologie Teodor Lucian Stanciu.
Medicul a răspuns celor mai frecvente întrebări adresate de pacienți, de la durata de viață a unei proteze articulare și posibilitatea evitării operației prin tratament conservator, până la tipurile de anestezie folosite și recomandările pentru perioada de recuperare.
Cât rezistă o proteză de șold sau genunchi?
Durata de viață a unei proteze de șold sau genunchi este, în medie, de 15–25 de ani, variind în funcție de tipul implantului, de nivelul de activitate al pacientului și de respectarea recomandărilor medicale postoperatorii.
Se pot evita operațiile prin tratament conservator?
În stadiile incipiente sau moderate ale afecțiunilor articulare, tratamentul conservator – medicație, fizioterapie, exerciții terapeutice și modificarea stilului de viață – poate ameliora simptomele și poate întârzia necesitatea intervenției chirurgicale. Totuși, în cazurile avansate, intervenția poate deveni necesară pentru restabilirea funcției articulare.
Ce tipuri de anestezie se folosesc?
În chirurgia ortopedică se utilizează frecvent anestezia generală sau anestezia regională – rahianestezia ori anestezia epidurală. Alegerea metodei depinde de starea generală a pacientului, de tipul intervenției și de recomandările medicului anestezist.
Care sunt semnele unei recuperări corecte?
O recuperare corespunzătoare este caracterizată prin reducerea progresivă a durerii și a inflamației, creșterea mobilității articulare, reluarea treptată a activităților zilnice și absența semnelor de complicații, precum infecția sau tromboza.
Ce trebuie evitat după o intervenție chirurgicală?
După intervenție trebuie evitate eforturile fizice excesive, mișcările contraindicate de medic, suprasolicitarea articulației operate și nerespectarea programului de recuperare. De asemenea, este importantă monitorizarea atentă a oricăror semne de complicații și prezentarea promptă la control medical dacă acestea apar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
In orice instituție te identifica cu buletinul, masina nu era pe numele dansului este normal sa ceara Doamna de la…
Olanda, Suedia, Germania.. comparăm mere cu pere – ar trebui să comparăm calitatea serviciilor publice românești cu cele din țări…
In față la Casa Armatei, se apropie anul de când au început lucrările (se face blabla), povesti de adormit copii…
Astia toate prostiile pe care le debiteaza unii de prin primarie, le si fac, indiferent de opinia publica. Nu inteleg…
Omul asta este incredibil, pur si simplu nici acum nu-si da seama unde se afla si care e menirea lui…













Lasă un răspuns