Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibian nemulțumit de interacțiunea de la Direcția fiscală: „Voi depune o plângere penală. Solicit datele funcționarei”. Primăria: „Funcționarul și-a făcut datoria”

Ion Surdu
2

Un sibian susține că a fost refuzat la ghișeul Direcției Fiscale Locale Sibiu atunci când a încercat să înregistreze un vehicul recent achiziționat. Acesta îi solicită Primăriei să-i comunice numele funcționarei pentru a o menționa într-o plângere penală pentru abuz în serviciu. „Nu mi se pare corect să acționez în instanță instituția primăriei, pentru ca niște juriști plătiți din bani publici să lucreze degeaba, pentru că nu instituția în ansamblu a făcut un abuz, ci abuzul a fost făcut de funcționar”, argumentează sibianul. În replică, reprezentanții Primăriei spun că cele reclamate „nu se confirmă” și răspunde la criticile, dar și la sugestiile acestuia.

Publicitate
Publicitate

Nemulțumirile au fost formulate într-o petiție transmisă Primăriei Sibiu de D. C., dar și redacției noastre.

„M-am prezentat cu două minute înainte de ora programării”

Potrivit autorului petiției, incidentul s-ar fi petrecut la începutul acestei luni, la ghișeul 1 al Direcției Fiscale.

„Cu o programare online efectuată pentru data de 9 iunie 2026, ora 14:50, m-am prezentat la Direcția Fiscală Locală Sibiu, camera 009, ghișeul 1, cu 2 minute înainte de ora programării, pentru luarea în evidență a unui mijloc de transport achiziționat”, arată acesta.

Sibianul reclamă atât comportamentul funcționarei, cât și faptul că solicitarea sa nu ar fi fost soluționată.

„Faptul că funcționara a refuzat abuziv să îmi rezolve solicitarea de a-mi lua în evidență un vehicul achiziționat îmi provoacă un prejudiciu, drept urmare intenționez să depun o plângere penală pentru abuz în serviciu”, anunță sibianul municipalitatea.

Discuția de la ghișeu

În sesizare, sibianul redă dialogul pe care afirmă că l-a avut cu funcționara.
Potrivit acestuia, după ce i-a înmânat documentele necesare, funcționara i-ar fi solicitat actul de identitate.

„– Buletinul? Unde e?
– Nu îl am.
– Cum nu îl aveți?
– În câte feluri nu îl pot avea? Ori îl am, ori nu îl am”, relatează petiționarul.

D. C. susține că funcționara i-ar fi răspuns pe „un ton superior”, întrebându-l „Cum vreți să fac fără buletin?!”.

În continuare, sibianul relatează că i-ar fi replicat funcționarului – „civilizat, nu am jignit funcționara, nu am ridicat tonul, doar i-am expus niște argumente” – că identitatea sa putea fi verificată și prin intermediul serviciilor digitale ale instituției: „Doamnă, nu aveți un calculator, unde dacă introduceți un CNP vedeți tot? Nu avem servicii digitale? Am venit cu buletinul când am solicitat un certificat de atestare fiscală, certificat pe care vânzatorul vehiculului l-a prezentat primăriei lui de domiciliu, la Cluj, iar primaria Cluj Napoca, pe baza certificatului fiscal al cumpărătorului, obținut in urma prezentarii buletinului la un alt ghiseu de la primaria Sibiu, i-a vizat vanzatorului contractul de vanzare-cumpărare ce il aveti in fata, in 3 exemplare originale. Nu e de ajuns?”, susține acesta că i-ar fi spus angajatei de la Direcția Fiscală.

Dialogul s-ar fi încheiat cu returnarea documentelor „fără să mai zică nimic”.

„Solicit datele funcționarei”

Acest caz l-a determinat pe D. C. să încerce să-și facă dreptate în instanță, printr-o plângere penală pe numele funcționarei. În acest sens, el solicită Primăriei Sibiu să îi comunice identitatea acesteia și argumentează că astfel nu vrea să atragă instituția în proces.

„Vă solicit prin prezenta să îmi comunicați datele respectivei funcționare (…) pentru a putea formula o acțiune în instanță împotriva ei (…) Nu mi se pare corect să acționez în instanță instituția primăriei, pentru că niște juriști plătiți din bani publici să lucreze degeaba, pentru că nu instituția în ansamblu a făcut un abuz, ci abuzul a fost făcut de funcționar”, argumentează el.

Critici și sugestii: „Faptul că trebuie să te apleci ca să poți vorbi cu un funcționar este o formă de umilință a contribuabilului

Incidentul l-a determinat pe autorul petiției să transmită și o listă cu patru sugestii conducerii Primăriei care vizează relația sibienilor cu funcționarii instituției. „Ar fi civilizat ca funcționarii ce lucrează în slujba cetățeanului să fie mai umili, mai puțin aroganți și să înțeleagă că salariul lor e plătit de contribuabili”, subliniază acesta.

Redăm mai jos lista sugestiilor descrise în textul petiției:

„1. Ar fi civilizat ca funcționarii ce lucrează în slujba cetățeanului să fie mai umili, mai puțin aroganți și să înțeleagă că salariul lor e plătit de contribuabili, ceea ce înseamnă ca funcționarul e in slujba contribuabilului si nu invers (…)

Publicitate

2. Programările online sunt utile și garantează, oarecum, ca nu sunt cozi. Astfel e plăcut pentru funcționar, lucrează fără niciun stres. Dar nu ar trebui să fie obligatorii, pentru că sunt multe persoane care nu au calculator, nu știu sa folosească așa ceva, plus ca pot genera întârzieri si provoca prejudicii contribuabililor prin imposibilitatea de a-si rezolva problemele in timp util. Iar scopul primordial al primăriei ar trebui sa fie rezolvarea problemelor contribuabilului, nu asigurarea unui confort fizic si psihic funcționarilor. O eventuală coadă la ghișeu poate fi si pe holul primăriei, nu neapărat în fața ghișeului, ca să stresezi funcționarul.

Ca să vă dau un exemplu, tot în urma solicitării de a lua în evidență un autovehicul, în trecut, am făcut o programare online, cum e obligatoriu, primul loc liber fiind peste 2 săptămâni. Iar funcționarei de la ghișeu (probabil aceeași ca acum) nu i-a plăcut cum primăria comunei Bogdan Vodă din Maramureș a formulat exprimarea de pe certificatul de atestare fiscala a vânzătorului, și din nou m-a trimis la plimbare, să merg la primăria situata la 337 de km distanță ca sa modifice o formulare de pe respectivul certificat de atestare fiscală. Urmată de o nouă programare online, care a durat tot în jur de 2 săptămâni, ca să nu fie cozi pe holurile primăriei. Interesează pe cineva din primărie că legea iți da dreptul să circuli cu un vehicul cumpărat doar 30 de zile înainte sa îl transcrii? Nu, dar noi suntem moderni și avem obligatoriu programări online. Un buletin nu-l putem verifica pe calculator, trebuie solicitat la fiecare operațiune (de preferința și în original și în copie, ca să nu trebuiască să se ridice funcționarul de pe scaun să facă o copie), dar programările online sunt OBLIGATORII.

De aceea v-as sugera renunțarea la obligativitatea programărilor online. Sunt utile, dar nu e normal sa fie obligatorii.

3. Programul de funcționare al primăriei, din câte văd pe internet, este până la 16, maxim 17 în unele zile, vinerea până la 13.30.
Un contribuabil care are și un serviciu trebuie ca de fiecare dată când are o treabă la primărie să se învoiască de la serviciu sau să-și ia o zi liberă (sau mai multe, daca găsește un funcționar binevoitor). La recenta operațiune pe care am făcut-o la primăria din Cluj Napoca, am văzut că acolo, în o zi a săptămânii, joia, au program pana la 18.30 PENTRU A AJUTA CONTRIBUABILII. Pe urmă am realizat că și în orașul nostru este un astfel de program la unele instituții, la pașapoarte, la înmatriculări auto de exemplu.

Cred ca ar fi util, pentru contribuabili, ca și programul primăriei Sibiu să fie ajustat astfel. Și sunt convins că se poate face asta fără ca funcționarii să presteze ore suplimentare, fără să contravină codului muncii și fără ca funcționarii să fie prejudiciați în vreun fel.

4. Ghișeele primăriei, pentru că, datorita taxelor plătite de contribuabili, nu suntem o primărie săraca și avem excedente bugetare generoase, ar trebui să fie reamenajate astfel încât contribuabilii să nu fie nevoiți să se aplece să vadă funcționarul și să bage actele printr-o fantă mică de deasupra tejghelei, să nu audă ce zice funcționarul, și invers. Faptul că trebuie să te apleci ca să poți vorbi cu un funcționar este o formă de umilință a contribuabilului”.

Primăria: „Cetățeanul a dorit să înmatriculeze un autovehicul pe numele altei persoane”

Redacția Turnul Sfatului a solicitat Primăriei Sibiu o reacție sau un punct de vedere cu privire la situația relatată de D. C. în petiție.

Reprezentanții Primăriei Sibiu susțin că situația prezentată de acesta diferă de cea descrisă în reclamație și că Direcția Fiscală i-a transmis răspuns cetățeanului în data de 17 iunie. Potrivit municipalității, sibianul ar fi solicitat înscrierea unui autovehicul pe numele soției sale, respectiv avea nevoie să prezinte cartea de identitate.

„În contextul în care Codul de procedură fiscală specifică faptul că: «Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil/plătitor sau după caz, reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia», funcționarul public de la ghișeu a solicitat politicos un act de identitate pentru identificarea domnului ce dorea înscrierea mijlocului de transport pe numele altei persoane, precum și împuternicirea prevăzută de lege din partea persoanei pe care se intenționa înregistrarea mijlocului de transport”, se arată în răspunsul transmis redacției.

Primăria precizează că persoana care s-a prezentat la ghișeu nu avea documentul necesar. „Cetățeanul nu avea împuternicirea respectivă astfel că, nefiind îndeplinite cerințele legale, nu s-a putut efectua operațiunea”.

Acuzațiile privind comportamentul funcționarei nu se confirmă, susține administrația

În ceea ce privește acuzațiile referitoare la atitudinea funcționarei, reprezentanții municipalității afirmă că au făcut verificări interne și că cele relatate „nu se confirmă”.

„Funcționarul și-a făcut doar datoria de a explica acestuia prevederile legale și l-a invitat să revină la ghișeu, chiar și fără programare, pentru a aduce împuternicirea completată și semnată din partea soției, pentru soluționarea cât mai rapidă a situației”, arată reprezentanții primăriei. Tot ei precizează că „la ora la care domnul respectiv s-a prezentat la ghișeu exista programare pentru două persoane, ambele de sex feminin, cetățeanul neavând programare în nume propriu”.

Răspunsul Primăriei la sugestiile transmise: Polițele sunt la 1,20 m (…) pentru a asigura buna comunicare verbală între contribuabil și funcționar public

Referitor la observațiile și propunerile formulate de sibian, municipalitatea susține că funcționarilor publici li se pune în vedere încă de la angajare să aibă „un comportament civilizat și politicos, înțelegând că deservesc comunitatea”. Aceștia sunt instruiți privind Codul de etică și Integritate, respectiv Regulamentul de ordine interioară.

Întrebați de Turnul Sfatului câte reclamații au fost depuse în ultimii doi ani cu privire la comportamentul personalului Direcției Fiscale, administrația locală ne-a transmis că, în anul 2025, la ghișeele Direcției Fiscale s-au prezentat aproximativ 63.000 de persoane, fiind înregistrate trei sesizări privind comportamentul funcționarilor. Totodată, în primele luni ale anului 2026, numărul persoanelor care au trecut pe la ghișee a fost de 42.370, fiind depuse două astfel de sesizări.

Rezultă că un sibian la 20.000 se plânge pe comportamentul pe care îl întâlnește la ghișeele acestei direcții.

În privința programărilor online, criticate de sibianul D.C., reprezentanții municipalității susțin că sistemul a fost introdus pentru confortul contribuabililor, nu al funcționarilor:

„Programările online elimină cozile la ghișeu și fac mai facilă interacțiunea cetățeanului cu administrația locală, reducând disconfortul timpului de așteptare.”

Instituția precizează că intervalele disponibile au fost suplimentate în ultimii ani și amintește că programul cu publicul este luni între orele 08:00 și 17:30, marți, miercuri și joi între 08:00 și 15:15, iar vineri între 08:00 și 12:15.

Referitor la procedura de înscriere a autovehiculelor, Primăria susține că aceasta poate fi finalizată într-o singură prezentare la ghișeu, dacă sunt prezentate toate documentele cerute de lege:

Respectiva activitate se desfășoară prin preluarea la ghișee a documentelor cu care se prezintă contribuabilii, contractele de vânzare-cumpărare sunt înregistrate pe loc în programul informatic și sunt vizate atunci. De asemenea, se atribuie pe loc numărului unic din Registrul de Evidenţă a Mijloacelor de Transport, astfel încât contribuabilii să nu mai fie nevoiți să facă mai multe deplasări pentru rezolvarea problemelor legate de transferul mijloacelor de transport. Prin urmare, procedura necesită o singură prezentare la ghișeu, cu condiția ca cetățeanul să prezinte documentele solicitate de lege și să respecte prevederile legale privind împuternicirea, în cazul în care nu se prezintă persoana titulară”.

Municipalitatea a răspuns și criticilor privind amenajarea ghișeelor.

„Polițele sunt poziționate la o înălțime de 1,20 m (considerată ca fi înălțimea până la pieptul unei persoane de înălțime medie). Am luat în considerare acestă uzanță în amenajarea interioară tocmai pentru a asigura buna comunicare verbală între contribuabil și funcționar public, precum și accesul facil la documente”, au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Dabija
    Dabija

    Uhahahahahahaaaa

    Pai din cauza ta vorbesc functionarii asa…
    Scrie clar ca trebuie sa prezinti buletin in original?

    de unde sa stie cine esti prieteneeeeeeee?

    Uhahahahhaha

    18
    0
  2. Avatar Omg
    Omg

    Am avut parte de aceeași atitudine arogantă și plictisită a unei doamne atunci când am înmatriculat un autoturism, caută prin acte un motiv să îmi arate ca ceva nu e în regulă !!!
    Primăria ar trebui să facă asta n audit intern eventual prin metodă secret customer penru a stabili clar calitatea serviciilor oferite de funcționarii primăriei, dar problema e ca toți de acolo sunt pilele cuiva ..,deci zero interes pentri asta !

    8
    10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate