Opt noi stele au fost dezvelite astăzi pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Printre personalitățile onorate se numără actrița franceză Fanny Ardant, dirijorul român Cristian Măcelaru, dramaturga austriacă Elfriede Jelinek și actrița sibiană Ofelia Popii.
Cele opt personalități care au primit o stea la ediția din acest an sunt: actrița franceză Fanny Ardant, dirijorul Cristian Măcelaru, compania japoneză Yamamoto Noh Theater (condusă de Yamamoto Akihiro), coregrafii Wim Vandekeybus și Emma Dante, dramaturga Elfriede Jelinek, regizoarea Margareta Niculescu și actrița Ofelia Popii.
Constantin Chiriac a subliniat că aleea, înființată acum 14 ani, a ajuns la o capacitate aproape epuizată. „Privind spre cer, spre soare, vedem cum coboară, grație sufletului marilor creatori, opt stele care se vor așeza pe această alee și vor pune o diademă pe creștetul marilor creatori”, a spus Chiriac în stilul teatral caracteristic.
Primarul Sibiului a remarcat că spațiul fizic al aleii devine insuficient: „Din păcate sau din fericire, azi-mâine nu mai are loc pentru atâtea stele, pentru că fiecare stea reprezintă o personalitate marcantă a vieții culturale internaționale”.

Astrid Fodor a ținut să lege momentul de istoria culturală a orașului și a subliniat rolul festivalului în menținerea vizibilității internaționale a Sibiului. „Capitală culturală europeană a fost acum 20 de ani. Noi continuăm să spunem, și o facem pe bună dreptate și cu dovezi, că Sibiul este în continuare o capitală culturală a lumii, și asta se datorează în foarte mare măsură Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu”, a declarat Fodor.
Fodor l-a felicitat pe Constantin Chiriac pentru „încă o ediție de succes” și a remarcat că festivalul reușește „din nou să ne facă pe noi, sibienii, mândri că Sibiul este un oraș cultural”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
sperăm să se refacă și nenorocirea aia de pavaj cu gresie de baie cu ceva mai aspectuos și mai aderent…
La teatru in care se fae astazi, nu pierzi nimic daca nu mergi la teatru.
Ma surprinde ca nu te deranjeaza faptul ca apa potabila livrata sibienilor este radioactiva, mai ales cea de la Gura…
Pertinenta solicitarea.O sustin.
Care constructie modulara existenta? Sunt doar niste improvizatii cu pericol de explozie pentru angajati, ne temem in fiecare zi cand…













Lasă un răspuns