Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

39 de grade resimțite la Sibiu în a doua zi de cod roșu, deși termometrul arată 34. Indicele de confort termic, depășit

Silvana Armat
0
Temperatura resimțită. Foto ANM
Temperatura resimțită. Foto ANM

Temperatura resimțită la Sibiu a urcat la 39 de grade luni, la ora 16:00, deși temperatura înregistrată este de 34 de grade Celsius. Indicele temperatură-umezeală (ITU) a depășit pragul critic de 80 de unități, în a doua zi de cod roșu de caniculă.

Publicitate
Publicitate

Meteorologii au publicat, comparativ, temperatura măsurată cât și cea resimțită, precum și indicele de confort termic.

Diferența dintre temperatura măsurată și cea resimțită arată cât de apăsătoare este căldura în condițiile de umiditate ridicată. Județul Sibiu se află sub cod roșu de temperaturi extreme până miercuri, 1 iulie, ora 10, așa cum am relatat anterior.

Publicitate

Cele mai ridicate temperaturi, în vest

La nivel național, cele mai ridicate temperaturi măsurate au fost înregistrate în vestul țării, cu 40 de grade la Sânnicolau Mare. În Transilvania, valorile s-au situat în general între 34 și 38 de grade, în timp ce zonele montane au rămas semnificativ mai răcoroase – Vârful Omu a înregistrat doar 14 grade, iar Bălea Lac, 18 grade. La Păltiniș, temperatura resimțită este de 31 de grade.

Temperatura resimțită, cu până la 5 grade mai mare

Harta temperaturii resimțite arată că disconfortul termic este considerabil mai accentuat față de valorile măsurate. La Sibiu, diferența a fost de 5 grade (34 măsurate față de 39 resimțite), iar în vestul țării temperatura resimțită a depășit 43 de grade în unele zone.

ANM precizează că temperatura resimțită este o măsură subiectivă a modului în care este percepută temperatura aerului, iar formula matematică a fost dezvoltată în cadrul Administrației și corelează mai mulți parametri meteorologici, printre care temperatura aerului și umezeala relativă la 2 metri, gradul de acoperire cu nori și viteza vântului la 10 metri, scrie Agerpres.

ITU peste pragul critic la Sibiu

Indicele temperatură-umezeală (ITU) la Sibiu a fost de 80,1 unități la ora 16:00, depășind pragul critic de 80 de unități. Valorile cele mai ridicate s-au înregistrat în vestul și sudul țării, depășind 83–84 de unități.

Citește și

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate