Locuitorii din spatele complexului Dioda, de pe Calea Dumbrăvii, sunt avertizați să nu își mai parcheze mașinile pe terenul fostei centrale termice. Terenul a fost achiziționat de Werner Keul.
„Teren privat. Vă rugăm să eliberați zona până în 15.06.2026. Autovehiculele vor fi ridicate”, scrie pe mai multe panouri amplasate în parcarea dintre blocurile aflate în spatele complexului Dioda. În trecut, pe acest teren era construită o centrală termică de cartier, demolată ulterior, după care – în 2010 – aici a fost amenajată o parcare privată cu plată.
De anul trecut, terenul a fost cumpărat de WK Group SRL, firmă al cărei unic asociat și administrator este Werner Rudolf Keul, un apropiat al fostului primar și președinte Klaus Iohannis. „Eu fac ordine acolo”, a răspuns scurt Werner Keul întrebat de scopul panourilor amplasate recent. Cum termenul de mutare a mașinilor parcate a fost depășit de mai bine de două săptămâni, l-am întrebat și de eventualele planuri pentru terenul respectiv. „Planuri sunt, dar nu e nevoie să vi le spun vouă”, a răspuns iritat Werner Keul.

Omul de afaceri a mai făcut, în trecut, subiectul unor investigații publicate de Turnul Sfatului. Precum cea referitoare la clădirea de birouri ridicată la intersecția dintre Calea Dumbrăvii și strada Gheorghe Dima. Clădire pe care a reușit să o întabuleze și, mai apoi, să o înstrăineze, chiar dacă parcarea subterană la care s-a angajat prin proiectul aprobat nu a mai fost amenajată.
Citește și Prietenul de golf lăudat de președintele Iohannis tocmai dă o țeapă Primăriei din Sibiu
Parcare privată
WK Group a achiziționat terenul care are o suprafață de 1.948 de mp la finele lunii iulie a anului trecut. Conform datelor din extrasul de carte funciară, pe teren pot fi ridicate construcții industriale și edilitare.
În trecut, terenul a fost și în proprietatea familiei Carabulea. În 2020, prin intermediul Păltiniș Imob, aici a fost inițiat un plan urbanistic pentru ridicarea unei parcări private pe mai multe niveluri. Planul urbanistic zonal nu a mai ajuns să fie supus votului consilierilor locali.
În tot acest timp, terenul a fost și este folosit drept parcare de către locuitorii din zonă.
Citește și Proiect: prima clădire privată construită cu destinația de parcări auto va avea 200 de locuri
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Hopa, e nervos renul Rudolf…vezi de bătrânețe, un pescuit, o relaxare ..
Alta turma care aspira la șansă extraordinara pusa la dispoziție de echipa mătușii si organizatori sa isi rupă gatul in…
Cu toată înțelegerea , să încercăm să ne concentrăm pe o soluție “ pentru “! O istorie ( justificată ,…
Doamna Greavu nu a avut nici un merit în toată treaba asta. Nu știu de ce se bagă în seamă.
“Cum e Turcu i și pistolu”… Magazinul Dumbrava e o budă renovată, rușine Primăriei Sibiu! Cam toate proprietățile ilustrului fotbalist…













Lasă un răspuns