Lucrările la Autostrada Sibiu-Făgăraș (A13) avansează pe toate cele patru loturi ale celor 68 de kilometri de traseu, transmite sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA. Cel mai avansat tronson a depășit 41% din stadiul fizic al lucrărilor, în timp ce pe șantiere sunt mobilizați în total peste 1.600 de muncitori și peste 830 de utilaje.
Pe tronsonul 1 (Boița-Avrig), cei 14,2 kilometri au înregistrat un progres fizic de 15,3%. Cei 591 de muncitori și 212 utilaje lucrează la structurile de pe traseu – fundații, elevații, pile și rigle – dar și la podețe, decopertări și umpluturi. Tot pe acest lot va fi construit nodul rutier care va conecta A13 cu Autostrada A1 Pitești-Sibiu și cu Drumul Național 7, în zona Boița.
Tronsonul 2 (Avrig-Arpașu de Jos), cel mai lung cu 19,92 de kilometri, a ajuns la 38,94% progres fizic. Cele 283 de persoane și 213 utilaje execută lucrări de excavații, umpluturi, stabilizare a terenului și consolidare a platformei autostrăzii, concomitent cu fundațiile podurilor și pasajelor.
Cel mai avansat este tronsonul 3 (Arpașu de Jos-Sâmbăta de Sus): 41% progres pe 17,61 de kilometri. Cei 510 muncitori și 166 utilaje lucrează la terasamente și la cele 27 de structuri de pe traseu, inclusiv la un pod de 820 de metri, descris ca având o complexitate tehnică ridicată.
Pe tronsonul 4 (Sâmbăta de Sus-Municipiul Făgăraș), progresul a ajuns la 25,8% pe 16,26 de kilometri. Contractul pentru acest lot include și construcția unui drum de legătură cu DN1, în lungime de 5,6 kilometri. Cei 297 de muncitori și 241 de utilaje execută piloți forați pentru pasaje, straturi de balast stabilizat, elevații, culee, montare de grinzi prefabricate și turnare de plăci de suprabetonare.
Contractul pentru întreaga autostradă, în valoare de 6,4 miliarde de lei fără TVA, este finanțat prin Programul Transport 2021-2027 și este derulat de constructorul turc Makyol. Lucrările trebuie finalizate în 2028.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
E ceva de nedescris. Străinii vor să ne fure statuile și să le ducă în Franța și Belgia. La fel…
In copilaria mea, tramvaiul era verde si avea banci de lemn. Cel portocaliu (? sau galben) era un Timis-2 si…
Turul doi anapoi, creti…le ? Prezinti toate simptomele. Plus un control psihiatric, ti-l platesc eu, sigur iti place sa chinui…
Daca tu ai gusturi de targ si nu vezi marfa romaneasca de calitate de la etajul doi, atunci nu esti…
Tu in afara de atac la persoanele care isi exprima o opinie mai stii ceva? Tu nu ai nici o…













Lasă un răspuns