Cei cinci suspecți reținuți în dosarul privind fraudarea examenului de bacalaureat au fost puși sub acuzare și plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, ancheta vizează o rețea care ar fi funcționat în perioada 2023 – 2026 și care ar fi ajutat zeci de candidați să promoveze examenul în schimbul unor sume de bani.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba transmite luni că în 4 iulie a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de cei cinci inculpați, iar față de aceștia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Săptămâna trecută, procurorii anunțau că suspecții sunt cercetați pentru divulgarea de informații nepublice, după ce ar fi pus la punct un mecanism prin care subiectele examenului de bacalaureat ajungeau rapid în afara sălilor de examen.
Potrivit anchetatorilor, unii candidați fotografiau sau filmau subiectele imediat după începerea probei și le transmiteau prin mijloace electronice. Acestea erau rezolvate de alte persoane, iar răspunsurile ajungeau apoi înapoi la elevi, prin intermediul unor căști disimulate. Anchetatorii susțin că serviciile erau oferite contra cost, iar banii erau împărțiți între persoanele implicate.
Procurorii apreciază că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că rețeaua a fost creată și consolidată în perioada 2023–2026 și că, la fiecare sesiune a examenului de bacalaureat, ar fi facilitat promovarea pentru zeci de candidați în schimbul unor sume de bani.
Ce obligații au inculpații
Pe durata controlului judiciar, cei cinci inculpați trebuie să respecte obligațiile prevăzute de Codul de procedură penală și nu au voie să ia legătura între ei sau cu alte persoane despre care procurorii susțin că au participat la activitatea infracțională. În cazul încălcării cu rea-credință a acestor obligații, măsura poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau chiar cu arestarea preventivă.
Parchetul subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție.
Foto ilustrativă depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
DNA se ocupa de mărunțișuri în timp ce relația Daniela Câmpean cu Total NSA e invizibilă pentru aceștia. Dorm procurorii…
Clar stiu mai multe decât matale, uitā-te la cum îti zici chiar tu !
*** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor) Răspuns. Stimată doamnă/stimate domn. Vă mulțumim pentru că ne-ați atras…
Zero bombo-boamba,parerea ta unica la tot nu conteaza.’Nu,ba p-a ma-tii si putinistule sau miticule’ nu are fundament decat la birt.Istorie…
ATI INCURCAT-O ! Tov. invatatoare daniela (presedintele cj ) are si studii de drept la…ulbs !













Lasă un răspuns