Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, susține că administrația locală „nu are nicio vină” pentru accidentul feroviar în care doi adolescenți de 15 și 16 ani și-au pierdut viața și că panourile fonoabsorbante amplasate în zonă au fost montate integral, conform proiectului. Roman ne-a transmis punctul său de vedere, după ce Turnul Sfatului l-a întrebat dacă în zonă ar trebui luate măsuri suplimentare de limitare a accesului pe calea ferată.
Cei doi tineri au murit miercuri, 1 iulie, după ce au fost loviți de tren în apropierea străzii Baia de Nisip din Mediaș. Adolescentul de 15 ani a murit pe loc, iar cel de 16 ani – în drum spre spital. Ambii locuiau în blocurile de locuințe sociale date în folosință anul trecut, iar între clădiri și calea ferată fusese amplasat un șir de panouri fonoabsorbante. Acesta nu este însă continuu, astfel că localnicii, adulți și copii, folosesc spațiile libere pentru a traversa linia.
Întrebat de Turnul Sfatului dacă în zonă sunt necesare măsuri suplimentare, primarul a răspuns că lucrările au fost realizate conform documentației și că responsabilitatea îi revine, în opinia sa, comportamentului individual.
„Am fost cu toții șocați de tragicul accident […] Administrația locală a derulat un proiect social în zona respectivă prin care se prevedea montarea unor panouri fonoabsorbante lângă calea ferată. Am respectat proiectul în totalitate, motiv pentru care consider că administrația locală nu are nicio vină pentru producerea acestui accident, dar, în același timp, sunt sigur că organele de cercetare vor stabili cu exactitate acest lucru”, a transmis primarul Mediașului, Gheorghe Roman.
Edilul a adăugat că a fost informat că cei doi tineri s-ar fi aflat pe calea ferată și a făcut un apel la responsabilitate. „Am fost informat că cei doi adolescenți se jucau pe calea ferată, așa că îi îndemn pe părinți și pe toți tinerii din Mediaș să dea dovadă de responsabilitate și să traverseze calea ferată doar pe unde este permis. Transmit sincere condoleanțe familiei și tuturor celor îndurerați”, a mai precizat Roman.
Anterior, un locuitor al zonei a declarat că traversarea liniei prin spațiile dintre panouri este o practică frecventă: „Copiii fug pe linie întruna. Iar dacă închidem gardul, ne spun că ne amendează”.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Mi-e scarba!
nu e nici un inculpat lasa dezinformarile
iar mai baga o fisa ultragiatii de la filarmonica poate-poate iese cu condamnari si baietii si fetele baga o noua…
Ce sa zica si militia? Sa se autosesizeze din oficiu? Prea multa munca…
In tara asta doar cei care imbraca uniforme conteaza… “Uniformele” conduc Ro… Usor, usor ne intoarcem la comunism…













Lasă un răspuns