231 de note mărite, 111 micșorate și 34 nemodificate. Acesta este bilanțul celor 376 de contestații la Evaluarea Națională în Sibiu. Rata finală de promovare este 78,71%.
După soluționarea contestațiilor de la Evaluarea Națională, rata de promovare la nivelul județului Sibiu a ajuns la 78,71%, transmit, printr-un comunicat, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu. Elevii au depus 376 de contestații, dintre care majoritatea, 231, au dus la mărirea notei, ceea ce arată că un număr important de lucrări fuseseră notate inițial mai sever decât s-a considerat la reevaluare. Cu acest rezultat, Sibiul se situează pe locul 13 la nivel național.
Din cele 376 de contestații depuse în tot județul, 231 s-au încheiat cu o notă mărită, 111 cu o notă micșorată, iar 34 au rămas neschimbate.
Cu alte cuvinte, în peste 60% dintre cazuri, elevii care au contestat au avut dreptate să o facă. Lucrările lor au primit, la a doua evaluare, o notă mai mare. Trebuie spus însă și că a contesta o notă vine cu un risc. Astfel, 111 elevi au primit, în urma reevaluării, o notă mai mică decât cea inițială.
Pe discipline, cele mai multe contestații au fost la limba și literatura română, 220 în total, dintre care 151 au dus la note mărite, 59 la note micșorate și 10 au rămas la fel. La matematică au fost 113 contestații (58 mărite, 33 micșorate, 22 nemodificate), iar la limba și literatura germană maternă 43 de contestații (22 mărite, 19 micșorate, 2 nemodificate).
Cinci elevi au trecut pragul de promovare datorită contestației
Deși numărul contestațiilor admise a fost mare, impactul asupra ratei generale de promovare a fost mic. Față de situația dinainte de contestații, procentul elevilor cu media de cel puțin 5 a crescut cu doar 0,11%. Concret, cinci elevi au obținut, în urma contestației, note care le-au ridicat media la cel puțin 5, adică au trecut de la nepromovat la promovat.
Explicația este că majoritatea contestațiilor au modificat note la elevi care oricum promovaseră, schimbând doar valoarea mediei, nu și statutul de promovat sau nepromovat.
Cum arată promovarea, în cifre
După rezolvarea contestațiilor, 2.389 de elevi din județul Sibiu (78,71%) au obținut o medie de cel puțin 5, în timp ce 513 elevi (21,29%) au rămas sub această notă.
Comparativ cu anii anteriori, rezultatul de acum este mai slab decât cel din 2025, când rata de promovare a fost de 83,61%, dar peste cele din 2024 (76,51%) și 2023 (76,6%). Cea mai bună rată din ultimii ani a fost în 2022, 84,3%.
Pe discipline, la limba și literatura română au promovat 2.510 candidați (82,35%), iar nouă elevi au obținut nota 10. La matematică, 2.275 de candidați (74,98%) au luat cel puțin nota 5, cu un singur elev notat cu 10. La limba maternă, 349 de candidați (95,36%) au promovat, dintre care cinci cu nota maximă.
Mai multe școli cu promovare de 100%
Contestațiile au îmbunătățit și situația la nivelul școlilor. Numărul unităților de învățământ în care niciun elev nu a promovat s-a redus cu una, ajungând la 14. Printre acestea se numără mai multe școli din mediul rural, Blăjel, Chirpăr, Hoghilag, Hosman, Laslea, Mălâncrav, Merghindeal, Mihăileni, Scoreiu, Târnava, dar și două centre școlare de educație incluzivă din Sibiu și Școala Gimnazială Nr. 11 din municipiu.
În același timp, numărul școlilor cu promovare de 100% a crescut de la 12 la 14. Pe această listă se află colegiile de top ale Sibiului, „Samuel von Brukenthal” și „Gheorghe Lazăr”, alături de Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul de Artă și mai multe școli din mediul rural, precum cele din Sadu, Apoldu de Sus, Bârghiș, Boian, Bruiu, Valea Viilor și Roșia.
Unde se situează Sibiul în țară
La nivel național, județul Sibiu ocupă locul 13, cu un procent de 78,7% al elevilor care au obținut o medie de cel puțin 5. În fruntea clasamentului se află municipiul București (92,2%) și județele Cluj (90,3%), Prahova (83,6%) și Suceava (83,4%).
Media de la Evaluarea Națională este decisivă pentru admiterea la liceu, contând în proporție de 100% la stabilirea mediei de admitere. Completarea opțiunilor în fișele de înscriere se va face în perioada 13-20 iulie, iar repartizarea computerizată a elevilor va avea loc pe 22 iulie.
Ierarhia mediilor pe județul Sibiu poate fi consultată AICI.
Statistica la nivel național poate fi consultată AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Discutam aici de uniforme, nu? sau nu despre asta era vorba? Mentalitatea mea este aceeasi si in afara scolii si…
*sa munceasca. Am tinut neaparat sa corectez greseala ca nu se interpreteze aiurea
auz ca cititoru’ tine post… no tu du-te la biserica, munca sigur nu-ti place
În prețul meniului intră și costul locației, salariile, chiria, întreținerea. Dacă municipalitatea ar vrea să mențină Sibiul ca oraș turistic…
pai e la moda sa se promoveze incompetentii si ignorantii!!!













Lasă un răspuns