Lucrările de modernizare a Drumului Loviștei avansează, cu sectoare active în localitățile Perișani și Boișoara, transmite marți Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, după o verificare personală pe teren.
Drumul județean modernizat pornește de la limita cu județul Argeș, traversează comunele Perișani, Titești și Boișoara și ajunge la Câineni, unde se conectează cu DN 7. Lungimea totală a tronsonului este de 31,36 km, iar valoarea investiției se ridică la circa 38 de milioane de euro.
În prezent se execută lucrări de casete, se așterne strat de balast și geotextil, se realizează fundații adâncite de parapet și lucrări de consolidare a platformei drumului. Constructorii au recunoscut că traseul este „extrem de dificil de executat din punct de vedere tehnic”, dar au asigurat că ritmul de lucru va fi menținut.
„Am primit asigurări că anul acesta vom avea și primii kilometri de asfalt turnați. Voi urmări îndeaproape lucrările fiindcă îmi doresc ca acestea să se realizeze în graficul stabilit, iar oamenii din zonă să aibă, cât mai repede, drumul modern pe care îl așteaptă de atâția ani”, a transmis Constantin Rădulescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Biserica Azilului din prezent nu este cea din sec. XIII, aia a disparut de mult. Nu mai scrieti prostii. Actuala…
Sunt activi la raspunsuri trambitasii filarmonicii. Ei si seful lor ar trebui sa raspunda si penal si material.
Unde pot face permis de pescuit la sibiu
Superb!
Monumentul Iresponsabilității șirului de administrații post ‘89 .













Lasă un răspuns