De vineri, 10 iulie, strada Cibinului este închisă circulației rutiere pentru lucrări la rețeaua de apă, iar traficul din zona orașului de jos s-a îngreunat considerabil. În jurul orei 17.00, se circula bară la bară, cu cozi mari de mașini pe principalele artere din zonă.
Restricția de trafic a intrat în vigoare pe parcursul zilei de vineri, context în care mulți șoferi au fost nevoiți să își găsească alte trasee.
Cea mai mare parte a traficului deviat s-a îndreptat spre str. Turnului, unde circulația se desfășura, de asemenea, bară la bară. Aceeași situație a fost înregistrată și pe str. Lungă, folosită la rândul ei ca variantă ocolitoare.

Situația este confirmată și de aplicația de trafic Waze, care indică, la ora 17.00, congestii importante pe str. Lungă, în zona Parcului Reconstrucției, precum și pe traseul dinspre Str. Fragilor și Petrom către Podul Rusciori, unde sunt marcate mai multe puncte cu ambuteiaje.
Imaginile arată coloane lungi de mașini din zona de jos a orașului și până pe str. Lungă, inclusiv pe tronsonul afectat de pe str. Cibinului.

Închiderea străzii Cibinului face parte dintr-un pachet mai amplu de restricții de circulație anunțate de Primăria Sibiu, ca urmare a lucrărilor la utilități (apă, canalizare, electricitate) din mai multe zone ale orașului. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții administrației locale, traficul rutier pe str. Cibinului, pe tronsonul dintre str. Târgu Fânului și str. Turnului, este închis pe tronsoane scurte în perioada 9 iulie – 30 septembrie, pentru modernizarea rețelei de apă. Ca rută ocolitoare a fost indicată varianta str. Reconstrucției – str. Lungă – str. Rusciorului – str. Târgu Fânului sau str. Turnului.

Situația este amplificată și de faptul că, în aceeași perioadă, în centrul orașului sunt în vigoare și restricțiile de circulație impuse pentru desfășurarea Raliului Sibiului, care are loc în perioada 10 – 12 iulie. Astfel, o parte a traficului din oraș este afectată simultan de două seturi de restricții, cel legat de lucrările la utilități și cel determinat de închiderile pentru raliu.
Lucrările la rețeaua de apă sunt motivate de necesitatea modernizării utilităților, însă volumul de trafic deviat pare să pună presiune pe celelalte străzi din zonă, care resimt un aflux suplimentar de mașini în absența arterei principale.

Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
-
-
-
Un oras in colaps, condus de 2 … care sunt depasit cu mult de situatie !
Interese, smen, grup infractional organizat, usr, it-sti, lobby, arhitecti de bucuresti parveniti la sibiu etc ! Sibiul pe maini malefice, pe maini de terminatori !
DNA-ul ??? NIMIC ??? NU VA AUTOSESIZATI CA ORASUL FACE IMPLOZIE SUB INCOMPETENTA ADMINISTRATIEI ?
DIICOT-ul, idem !!!!!oare toti s-au tampit in orasul asta ?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
@emil…. și din cauza unora ca tine ne-au părăsit.
Pentru cine mai bat clopotele automatizate ale bisericii fedegere? Ca nici expresedintele evanghelic nu se mai duce la slujba la…
Am fost o singură dată la spitalul CFR; doctorii erau deosebit de ostili față de pacienți inclusiv față de mine.…
Alt obiectiv necesar a fost închis cu succes. Cu siguranță sunt municipii în care s-a făcut mai mult, dar, sunt…
Degeaba daca nu l-au aparat de mafiotii lor..













Lasă un răspuns