Am mers pe ruta ocolitoare Sibiu – Boița, în jurul orei cinci după-amiaza, pentru a vedea cum a fost afectată circulația pe DN7, ca urmare a închiderii segmentului de autostradă pe A1. În urma a primului test făcut a rezultat un timp de 26 de minute, așadar cu șapte minute mai mult decât timpul înregistrat de Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care a făcut testul în jurul orei 13:00.
Am început traseul de la benzinăria Mol, de la ieșirea dinspre Șelimbăr, la ora 17:18, în intervalul de trafic intens. Motivul pentru care am ales această oră îl reprezintă răspunsurile primite de postarea pe Facebook a directorului CNAIR, în care mai mulți sibieni au menționat faptul că problemele de trafic apar mai degrabă în jurul orei de vârf, decât la ora 13:00.
Prima parte a drumului, pe DN1, am parcurs-o fără mari probleme. Nu am întâmpinat aglomerație, așa că am ajuns la sensul giratoriu de la Veștem în zece minute.
De aici, odată cu intrarea pe DN7, traficul a început să se îngreuneze, cum era de așteptat. Primul ambuteiaj pe care l-am întâmpinat a fost în zona Coloniei Tălmaciu. Cu toate acestea, din sens opus, circulația încă era bună. După aproximativ trei minute de așteptare, circulația a repornit, în ritm lent. Au mai existat două ambuteiaje în interiorul orașului Tălmaciu, iar duratele de așteptare au fost similare.

Am circulat în medie cu o viteză de aproximativ 20-30 de km/h, până la ieșirea din localitate. De aici, traficul s-a decongestionat rapid și am parcurs restul drumului până la sensul giratoriu de la Boița fără dificultăți.
Am parcurs secțiunea de pe DN7 în 16 minute. Astfel, timpul total rezultat, de la benzinăria Mol de la ieșirea din Sibiu, până la sensul giratoriu de la Boița, este de 26 de minute – cu șapte minute mai mult decât cel rezultat în urma testului făcut de Pistol. Drumul de întoarcere până la giratoriul de la Veștem l-am parcurs fără aglomerări. Odată ajuns aici, după o scurtă pauză, am decis să mai parcurg o dată drumul până la Boița, pentru a verifica dacă aglomerația a fost una ocazională.
Astfel, am pornit pentru a doua oară pe DN7, la 18:07. Ambuteiajele au avut loc, în mare parte, în aceleași locuri documentate în primul test, iar aglomerația a fost comparabilă. Cu toate acestea, am parcurs drumul până la Boița în 13 minute, așadar cu trei minute mai puțin decât timpul inițial obținut pe acest segment de drum.
În schimb, de această dată, am întâmpinat un ambuteiaj pe drumul de întoarcere, aproape de intrarea în Armeni. Aici am stat în trafic aproximativ patru minute, însă, până la ieșirea din Tălmaciu, traficul s-a decongestionat în mare parte.

În schimb, impactul notabil pe care l-am putut observa a provenit de la numărul mare de camioane care circulă acum pe această porțiune de drum, dar și de la cantitățile mari de praf cauzate de trafic și de lucrările la autostradă.

Autostrada A1 este închisă din 5 octombrie până pe 19 decembrie 2026 între nodurile rutiere Șelimbăr/Cisnădie și Boița. Motivul este construirea, de către asocierea Mapa-Cengiz, a pasajului peste breteaua care leagă A1 de DN7, parte a nodului de la Boița ce va lega autostrada de viitoarea A13. Pasajul este turnat în consolă, cu un cofraj metalic mobil care ocupă spațiul de trecere a mașinilor.
Cât durează lucrările, traficul este deviat pe DN7, între Boița, Tălmaciu și Veștem, și pe DN1, între Veștem și Cisnădie. Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat pe Facebook că a parcurs ruta ocolitoare în 19 minute, în jurul orei 13:10, adică „cu maximum zece minute mai mult decât pe autostradă”, și a precizat că pasajul ar urma să fie gata în 11 săptămâni.
Decizia de închidere a fost contestată de Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care susține că existau alternative la închiderea circulației. Pistol a numit acuzațiile „manipulare”, spunând că o deviere provizorie ar fi presupus exproprieri, avize și relocări de utilități.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Du-te bate-te cu mioarele din cornatzel, ca tin cu echipa adversa!! Lasa tu civilizatia, ca inca nu a ajuns la…
Matale dupa nume esti nascut in Ferentari, Bucuresti :))
Maimutele trebuiau duse direct pe teren, lasate sa se bata pana la moarte si cei care scapau aveau dreptu sa…
Birt sa se angajeze la Circ fiind foarte priceput. Sa lase administratia publica unde este nevoie de un om priceput…
Deci vorbim despre un pistol mincinos ca toti ceilalti din administratie indiferent de la ce partid.













Lasă un răspuns