Administratorii autostrăzilor, căilor ferate și pistelor de aeroport vor trebui să prezinte Ministerului Transporturilor justificarea și alternativele analizate înainte de închiderile semnificative. Ordinul împotriva închiderilor „discreționare” de autostrăzi a fost semnat joi, pornind de la închiderea autostrăzii A1 între Sibiu și Boița.
„Pentru că, până acum, administratorii unor infrastructuri esențiale puteau lua decizii cu un impact uriaș asupra oamenilor, iar Ministerul Transporturilor afla asta la televizor, când lucrurile erau deja decise”, scrie secretarul de stat Horațiu Cosma.
Administratorii vor trebui să vină la minister cu documentația tehnică, justificarea închiderii, alternativele analizate și măsurile propuse pentru menținerea traficului sau a serviciului. Pentru închiderile semnificative, ministerul va putea da acordul, acordul cu condiții sau un refuz motivat. În cazul unui pericol real pentru siguranța oamenilor, infrastructura se va închide imediat.
„Lenea, nepăsarea și luatul în brațe a «nu se poate»”
Ordinul a pornit de la situația tronsonului de autostradă dintre Sibiu și Boița.
„Cazul Autostrăzii Sibiu – Pitești este exact genul de situație care nu trebuie să se mai repete. Zeci de mii de șoferi obligați luni de zile să părăsească autostrada și să circule pe un drum periculos DN1, prin localități, pierzând timp prețios și suportând riscuri și disconfort suplimentar. Nu pentru că autostrada nu există. Nu pentru că lucrările la următorul tronson nu trebuie făcute. Ci pentru că pentru Cristian Pistol, directorul CNAIR, lenea, nepăsarea și luatul în brațe a «nu se poate» au fost mult mai puternice decât o minimă considerație pentru românii care îi plătesc salariul gras”, spune Cosma.
„Ministerul Transporturilor nu decide dacă o pistă trebuie reparată. Nu ne substituim inginerilor și autorităților de siguranță. Dacă o autostradă trebuie închisă pentru că există un risc real, se închide. Dacă o cale ferată trebuie reparată, se repară. Dacă o pistă trebuie închisă pentru lucrări, lucrările se fac. Dar trebuie să conteze și răspunsul la două întrebări simple. Când? Și cum?”, precizează secretarul de stat.
Circulația pe autostrada A1 este închisă din 5 octombrie până în 19 decembrie, între nodul rutier Șelimbăr/Cisnădie și nodul rutier Boița, pentru lucrările la pasajul peste breteaua care leagă A1 de DN7. Mașinile circulă pe DN7, între Boița, Tălmaciu și Veștem, și pe DN1, între Veștem și Cisnădie.
Pistol, despre ruta ocolitoare: 19 minute
Înainte de închidere, Horațiu Cosma a susținut că atât constructorul, cât și Poliția Rutieră au propus alternative și că directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, le-a respins. Pistol a numit acuzațiile „manipulare” și a explicat că o deviere provizorie ar fi presupus exproprieri, avize și relocări de utilități.
Drept răspuns, directorul CNAIR s-a cronometrat pe ruta ocolitoare, pe care spune că a parcurs-o în 19 minute, „cu maximum zece minute mai mult decât pe autostradă”. „Asta e diferența dintre realitatea din teren, gestionată de profesioniști, și scenariile apocaliptice de pe Facebook”, spune Cristian Pistol.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
inca o realizare a administratiei sibiene, continua seria bataii de joc la adresa sibienilor si la adresa calitatii vietii sibienilor…
Pana se plang atata, sa atace ordinul in instanta.
Nu mi se pare ca tarifele arhitectilor romani, cel putin cele publicate in presa, sunt mici, din contra, in comparatie…
Acum cativa ani m-a contactat un arhitect roman care vroia neaparat sa lucreze in Luxemburg, dupa ce lucrase 2 luni…
Blablauri! Nici el nu crede ce spune!












Lasă un răspuns