O amplă intervenție de salvare s-a desfășurat sâmbătă în Masivul Bucegi, după ce patru persoane au căzut pe traseul Albișoara Brânei. O femeie și-a pierdut viața, iar celelalte trei victime au fost recuperate cu elicopterele și transportate la spitale.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, cele patru persoane practicau alpinism.
„Echipele de intervenție acționează pentru salvarea a patru persoane care practicau alpinism în zona Valea Albișoarei, din Bușteni. Conform primelor informații, acestea s-au prăbușit aproximativ 10 metri după ruperea corzii de asigurare”, arată sursa citată.
@dsu.romania A început procedura de extragere prin troliere a victimelor din zona Valea Albișoarei, Bușteni. Pentru gestionarea situației de urgență au fost alocate trei elicoptere SMURD (de la Bazele Aeromedicale Târgu-Mureș, Caransebeș și Brașov) și un elicopter Black Hawk de la București, care are la bord o echipă medicală de la Spitalul Clinic de Urgență București. De asemenea, sunt 2 unități de terapie intensivă mobilă de la Prahova și Brașov, dar și o ambulanță SMURD de la ISU Prahova și una a Serviciului Județean de Urgență Prahova. La caz acționează și Salvamont Prahova. Misiunea este în dinamică. #DSU #Bușteni #troliere #salvamont ♬ sunet original – DSU România
Salvamont Prahova a anunțat că intervenția s-a încheiat după mobilizarea unui număr impresionant de forțe, coordonate de Departamentul pentru Situații de Urgență.
Potrivit salvatorilor montani, doi dintre răniți, care prezintă multiple traumatisme, vor fi transportați cu un elicopter Black Hawk la București, iar cea de-a treia victimă va fi dusă cu ambulanța la Brașov.
Din păcate, o femeie a fost declarată decedată, trupul acesteia fiind preluat de Institutul de Medicină Legală.

În timpul intervenției au fost mobilizate două elicoptere venite de la Târgu Mureș și Caransebeș, ulterior fiind trimis și un elicopter Black Hawk de la București, precum și elicopterul de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov. La fața locului au ajuns și patru ambulanțe.
Cele trei persoane rănite au fost recuperate prin operațiuni de troliere, efectuate de salvamontiști cu ajutorul elicopterelor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.













Lasă un răspuns