Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Silviu Purcărete este propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Sibiului. „Un caz singular în istoria celui mai important festival al Sibiului”

Traian Deleanu
2
Silviu Purcărete. Foto: Teatrul Național „Radu Stanca”
Silviu Purcărete. Foto: Teatrul Național „Radu Stanca”

După ce luna trecută Consiliul local Sibiu a votat acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului lui Ioan Deac, fostul director general al Compa, luna aceasta același for deliberativ este chemat să voteze acordarea acestui titlu regizorului Silviu Purcărete.

Publicitate
Publicitate

Ședința Consiliului local în care va fi dezbătut proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Sibiu lui Silviu Purcărete este programată în după-amiaza zilei de joi a săptămânii viitoare.

Propunerea îi aparține primarului Astrid Fodor, „pentru întreaga sa activitate artistică și pentru contribuția deosebită adusă la promovarea culturii și a imaginii Sibiului, atât pe plan național, cât și internațional.”

Din 1993 și până în prezent, Silviu Purcărete este singurul regizor prezent an de an la Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu, fără nicio excepție – uneori cu două, trei sau chiar mai multe spectacole în cadrul aceleiași ediții. „Această prezență neîntreruptă, de peste trei decenii, reprezintă un caz singular în istoria celui mai important festival al Sibiului și ilustrează o legătură profundă și constantă între artist și comunitatea culturală sibiană”.

„Prin activitatea sa constantă și de excepție, desfășurată timp de peste trei decenii pe scenele sibiene și în cadrul celui mai important festival de teatru din România, Silviu Purcărete a contribuit în mod fundamental la:

– consolidarea prestigiului internațional al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu;

– crearea unui patrimoniu artistic de referință, prin spectacole devenite repere ale scenei românești și internaționale;

– definirea identității culturale a unor spații emblematice ale orașului, precum Fabrica de Cultură;

– promovarea imaginii Sibiului ca centru cultural european de prim rang, prin recunoașterea internațională a operei sale”, raport de specialitate al Primăriei Sibiu

Trei săli din Sibiu poartă nume ale spectacolelor lui Purcărete

Teatrul Național „Radu Stanca” are în repertoriul curent 14 spectacole semnate de Purcărete, dintre care mai multe au ajuns spectacole de patrimoniu ale teatrului. „Faust”, „Metamorfoze”, „Călătoriile lui Gulliver”, „Lulu”, „Povestea Prințesei Deocheate” sau „D’ale Carnavalului” sunt câteva exemple în acest sens. Cel mai recent spectacol al lui Silviu Purcărete este „Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie”, premiat de UNITER în 2026 pentru cea mai bună muzică originală și sound design.

Publicitate

La Fabrica de Cultură din Sibiu, trei săli poartă numele creațiilor sale. Este vorba de „Faust”, „Lulu” și „Metamorfoze” – un omagiu fără precedent în România pentru un regizor în viață.

De altfel, cel mai celebru spectacol pus în scenă la Sibiu de către Purcărete este „Faust”. A avut premiera 2007, anul în care Sibiul era Capitală Culturală Europeană, și a devenit cel mai longeviv spectacol din repertoriul TNRS și un titlu care a reprezentat România pe scene europene importante. La Festivalul Edinburgh 2009, „Faust” a obținut recunoaștere internațională, fapt recompensat cu Premiul de Excelență la Gala UNITER 2010.

Secvență din „Faust-ul” regizat de Silviu Purcărete. Foto: TNRS
Secvență din „Faust-ul” regizat de Silviu Purcărete. Foto: TNRS

În 2022, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Din 2013, are o stea pe Walk of Fame al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Peste 120 de spectacole

Silviu Purcărete s-a născut la 5 aprilie 1950, la București. A absolvit secția de regie a Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (actualul UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică). în 1974, în clasa lui Valeriu Moisescu. Cariera sa a trecut prin Piatra Neamț, Constanța, București și Craiova, unde colaborarea cu Teatrul Național a produs spectacole invitate la festivaluri din lumea întreagă. Din 1996, a condus Centre Dramatique National du Limousin din Limoges, Franța, unde a înființat și o școală de actori tineri.

La nivel internațional, cariera sa însumează peste 122 de spectacole de teatru și operă. A lucrat pentru Royal Shakespeare Company, Burgtheater din Viena, Wiener Staatsoper și operele din Bonn, Glasgow și Cardiff. Este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (Franța, 1996) și laureat al Premiului Europa pentru Teatru (Craiova, 2016).

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Un cititor
    Un cititor

    Porci zburători. Ăsta e nivelul stimabilului și al celor care-l apreciază.

    2
    1
  2. Avatar newman
    newman

    Normal ar fi ca Fodor sa-l propuna cetatean de onoare pe Johanis, ca nu degeaba a muncit 10 ani pentru distrugerea Romaniei si anularea alegerilor de presedinte in 2024.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate