Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Șicanare în trafic, urmată de pumni prin portiera deschisă. Un șofer din Sibiu, bun de plată după o agresiune surprinsă de camerele video

Silvana Armat
0
foto ilustrativă arhiva turnulsfatului.ro
foto ilustrativă arhiva turnulsfatului.ro

Un conflict în trafic petrecut în urmă cu aproape patru ani, în Șelimbăr, s-a încheiat în instanță cu o condamnare. Un sibian a fost obligat să plătească o amendă penală de 10.000 de lei și daune morale de 5.000 de lei după ce a coborât din mașină și a lovit cu pumnii un alt șofer, agresiunea fiind surprinsă de camerele de supraveghere. Judecătoria Sibiu a reținut că, deși victima a provocat conflictul printr-o șicanare în trafic, reacția violentă nu poate fi justificată.

Publicitate
Publicitate

Sentința Judecătoriei Sibiu nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Incidentul a avut loc în 15 octombrie 2022, în jurul orei 18:00, pe o stradă din Șelimbăr.

Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere aparținând Primăriei Șelimbăr rezultă că, inițial, inculpatul a semnalizat stânga, iar la câteva secunde a semnalizat stânga și autoturismul condus de persoana vătămată.

„Ulterior ambele autoturisme virează ușor spre stânga și rămân poziționate în paralel. Din imaginile depuse la dosar se poate observa cum între cei doi are loc un schimb de replici, aspect confirmat de către inculpat și persoana vătămată cu ocazia audierii în fața instanței de judecată, iar în urma acestuia inculpatul coboară de la volan, se îndreaptă spre autoturismul persoanei vătămate, deschide ușa stânga față și îi aplică persoanei vătămate mai multe lovituri la nivelul capului, după care revine la autoturism și pleacă”.

În urma loviturilor, persoana vătămată a suferit răni care au necesitat 3 – 4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Publicitate

Inculpatul: „Îmi pare rău, dar loviturile nu au provocat acele leziuni”

În fața instanței, bărbatul și-a exprimat regretul pentru conflict, însă a susținut că între loviturile aplicate și leziunile constatate prin certificatul medico-legal nu există legătură de cauzalitate.

Soția sa, audiată ca martor, a declarat că l-a văzut doar cum îl prinde de mâini pe celălalt șofer, nu cum îl lovește.

Judecătorul nu a dat însă crezare acestei declarații. În motivare se arată că mărturia este infirmată de imaginile video și de certificatul medico-legal, iar poziția martorei este una subiectivă, fiind soția inculpatului. Filmările surprind, potrivit instanței, momentul în care bărbatul îi aplică victimei mai multe lovituri cu pumnul în zona capului, se arată în documentul consultat de turnulsfatului.ro.

Instanța: victima a șicanat în trafic, dar asta nu justifică violența

Un aspect remarcat de judecător este că înainte de agresiune persoana vătămată a avut, la rândul ei, un comportament provocator.

Instanța a reținut că aceasta a efectuat depășirea în timp ce inculpatul semnaliza stânga și ulterior i-a blocat accesul pe strada pe care urma să intre.

„Cu toate acestea, nu poate fi ignorat faptul că inculpatul a acționat violent, fără o justificare rezonabilă, agresând fizic persoana vătămată cu pumnii și dând dovadă de lipsă de autocontrol”, se arată în motivarea hotărârii. Judecătorul a mai remarcat că la incident au asistat soția și unul dintre copiii minori ai inculpatului, aflați în mașină.

Judecătoria Sibiu l-a condamnat pe bărbat pentru lovire sau alte violențe la o amendă penală de 10.000 de lei, echivalentul a 200 de zile-amendă a câte 50 de lei fiecare.

În același timp, judecătorul l-a obligat să îi plătească victimei 5.000 de lei cu titlu de daune morale, apreciind că aceasta a suferit atât fizic, cât și psihic în urma agresiunii.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate