Au fost publicate rezultatele finale ale concursului de titularizare, după ce au fost soluționate contestațiile depuse de candidați. La Sibiu, 54% dintre profesori au obținut note de trecere, procent care a crescut cu peste trei puncte față de rezultatele inițiale. Peste 500 de candidați din județ pot fi repartizați pe posturi. Ședințele publice de repartizare au loc în 5 și 6 august.
Rezultatele au fost afișate și pe site-ul titularizare.edu.ro și arată situația din județul Sibiu după ce candidații au avut posibilitatea să conteste notele primite inițial.
54% dintre candidații care au susținut proba scrisă au obținut note de 7 sau mai mari, ceea ce plasează Sibiul pe locul 18 în clasamentul județelor la nivel național, potrivit comunicatului trimis de ISJ. Procentul a crescut cu 3,54% față de rezultatele afișate înainte de contestații.
33,81% dintre candidați au obținut note între 5 și 6,99, procent care a scăzut cu 4,31% după contestații.
Niciun candidat din Sibiu nu a obținut nota 10 la această sesiune. Este a doua situație de acest fel din ultimii ani. Nota maximă nu a mai fost obținută la Sibiu nici în 2019, în timp ce în toți ceilalți ani analizați cel puțin un candidat a luat 10.
Comparativ cu sesiunile anterioare, procentul de promovare din acest an este mai mic decât cel din 2020 (62%), dar mai mare decât în toți ceilalți ani din urmă cu care a fost comparat: 47,96% în 2025, 47,7% în 2024, 48,8% în 2023, 51,3% în 2022, 48,2% în 2021 și 40,03% în 2019.
Peste 500 de posturi, ocupate în această săptămână
525 de candidați din Sibiu pot fi repartizați pe posturi didactice titularizabile, cu 34 mai mulți decât înainte de contestații.
Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a notelor, în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare între 5 și 6 august. Pentru a obține un post pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații au nevoie de minimum nota 7 la proba scrisă. Pentru angajare pe perioadă determinată (suplinire), este suficientă nota 5.
Rata de promovare la nivel național a fost de 54,41%, dacă sunt incluse și notele de 10, care au crescut cu 3,36% față de rezultatele inițiale.
Pe țară, au fost depuse 235 de contestații. Din acestea, 131 de note au fost mărite, 100 au fost micșorate, iar în 4 cazuri nota a rămas neschimbată. Per total, contestațiile au avut un efect mai degrabă pozitiv pentru candidați.
Sinteza completă a rezultatelor finale la nivel național poate fi consultată pe site-ul Ministerului Educației.
Situația rezultatelor la contestații pe discipline:
| Proba de concurs | Număr note mărite | Număr note micșorate | Număr note nemodificate | Număr total contestații depuse |
| ALIMENTAȚIE PUBLICĂ | 0 | 1 | 0 | 1 |
| ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ / EDUCAȚIE VIZUALĂ) | 3 | 1 | 0 | 4 |
| BIOLOGIE | 2 | 1 | 0 | 3 |
| CHIMIE | 0 | 1 | 0 | 1 |
| CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ | 3 | 3 | 0 | 6 |
| ECONOMIE, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, ECONOMIE APLICATĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALĂ – EDUCAȚIE ECONOMICO – FINANCIARĂ | 2 | 0 | 0 | 2 |
| EDUCATIE FIZICĂ ȘI SPORT | 7 | 9 | 1 | 17 |
| EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – ANTRENORI | 1 | 2 | 0 | 3 |
| EDUCAȚIE MUZICALĂ | 1 | 0 | 1 | 2 |
| EDUCATIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ | 1 | 2 | 0 | 3 |
| EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDURE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI; EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, EDUCAȚIE PENTRU O CETĂȚENIE DEMOCRATICĂ) | 2 | 2 | 0 | 4 |
| EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE | 0 | 2 | 0 | 2 |
| ELECTROTEHNICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII | 0 | 1 | 0 | 1 |
| ELECTROTEHNICĂ, ELECTROMECANICĂ | 1 | 0 | 0 | 1 |
| ELECTROTEHNICĂ, ELECTROMECANICĂ, ENERGETICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI) | 1 | 0 | 0 | 1 |
| FIZICĂ | 3 | 0 | 0 | 3 |
| GEOGRAFIE | 0 | 2 | 0 | 2 |
| INDUSTRIE ALIMENTARĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI) | 1 | 0 | 0 | 1 |
| INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI | 2 | 1 | 0 | 3 |
| ISTORIE | 7 | 4 | 1 | 12 |
| LIMBA GERMANĂ MODERNĂ | 1 | 2 | 0 | 3 |
| LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ | 4 | 4 | 0 | 8 |
| LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ | 0 | 1 | 0 | 1 |
| LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ | 7 | 11 | 1 | 19 |
| LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII/ MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMA ROMÂNĂ) | 26 | 16 | 0 | 42 |
| LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII | 28 | 14 | 0 | 42 |
| LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIE-EDUCAȚIE TIMPURIE ȘI CURRICULUMUL PENTRU EDUCAȚIA TIMPURIE A COPIILOR SUB 3 ANI, METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN CREȘĂ | 7 | 12 | 0 | 19 |
| MATEMATICĂ | 9 | 1 | 0 | 10 |
| PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ | 8 | 5 | 0 | 13 |
| RELIGIE ORTODOXA | 3 | 2 | 0 | 5 |
| TERAPIE EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ (EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTORI, ÎNVĂȚĂTORI-EDUCATORI) | 1 | 0 | 0 | 1 |
| TOTAL | 131 | 100 | 4 | 235 |
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Din punctul meu de vedere, ca șofer ȘI biciclist, fwelul în care a impus Poliția Rutieră această modificare este un…
„coboară de pe bicicletă și o împinge până trece de carosabil?” „coboară toți și o iau la fugă pe lângă…
Primaria Sibiu traseaza marcajele pe strazi dupa patefonul lor vedeti locuri de parcare trasate la coltul intersectiilor la 5 cm…
Voi vedeti in poza a doua, ca pietonii au prioritate si biciclistii nu au… asta e un banc prost, un…
Cati bani s-au platit de persoana, la acest program cofinantat.Care este reducerea per persoana cara rezulta din cofinantare.













Lasă un răspuns