Inima dedicată „Annei” de pe stânca de la marginea Transfăgărășanului a reușit să stârnească reacții puternice în spațiul online după ce făptașul a fost suprins video în timpul faptului. Cu toate acestea, ghizii montani atrag atenția că nu este vorba despre un fenomen izolat.
„Este o întreagă galerie de astfel de desene pe stâncile de la marginea drumului. Asta înseamnă lipsa de educație, lipsa de respect. Genul de oameni care fac asta nu au niciun pic de respect pentru natură”, spune pentru Turnul Sfatului Adela Dadu, ghid turistic.
Problema este subliniată și de Radu Zaharie, ghid montan. Radu spune că fenomenul nu este unul izolat, fiind regăsit în diferite forme în multe zone naturale turistice din țară.
„Orice lucru lăsat de Dumnezeu, în special natura, este lăsată pentru toți, indiferent că este vorba despre o stâncă, un copac, un râu, un lac etc. Cred că s-au făcut puțin cam multe valuri legat de incidentul ăsta, dar este o problemă de principiu.
Am văzut multe și m-am supărat de prea multe ori. Oriunde ajung masele de oameni sunt probleme. Peste tot sunt pomi scrijeliți”, povestește Zaharie.

Adela Dadu punctează că, deși fenomenul este mai întâlnit în zonele cu acces facil pentru oameni, genul acesta de vandalizări ale naturii pot fi întâlnite chiar și pe crestele munților.
„Mulți din cei care vizitează astfel de obiective turistice accesibile nu sunt neapărat iubitori de natură. Mulți vin ca să își testeze mașinile și motoarele, să se plimbe, să mănânce ceva etc. Cu toate astea, am văzut astfel de vandalizări și pe culmile munților. Mai rar, dar se întâmplă din când în când. Creativitatea negativă este nelimitată”, prezintă Dadu.
Din perspectiva lui Zaharie, un prim pas important îl reprezintă nevoia educării populației, în special a tinerilor. „Trebuie să îi educăm pe cei mici. Trebuie să le explicăm de ce trebuie să aibă grijă de natură. Incidente ca acesta se întâmplă de o sută de ori pe zi în România”, explică Zaharie.
Opinia Adelei Dadu, însă, este că educația nu este de ajuns pentru a pune stop fenomenului, ci este nevoie de aplicarea concretă a legii și înăsprirea sancțiuni. „Nu știu dacă mai putem rezolva problema doar cu educația. Fenomenul acesta poate fi oprit doar cu aplicarea legii și acordarea de amenzi usturătoare”, spune Dadu.

„Trebuie să existe presiune publică pentru ca autoritățile să aplice sancțiuni celor care încalcă legea și distrug natura. La Cindrel am numărat la un moment dat câți turiști de pe traseu mergeau pe jos și câți erau motorizați. Din ce am reușit să număr atunci, trei sferturi erau motorizați și asta se întâmplă într-o arie protejată, o rezervație naturală. Jandarmii ar putea să stea acolo și să aplice amenzi pe bandă rulantă”, punctează Zaharie.
”Anna, ia-ți prostul acasă!”
Postarea de ieri făcută de șeful Salvamont Argeș arată cum, la cota 2000, chiar lângă baza Salvamont Argeș, un bărbat a desenat cu vopsea o inimă pe stâncă, în înteriorul acesteia fiind scris numele „Anna”. Odată ce a fost confruntat de către un trecător cu privire la gestul său, turistul s-a apărat prin a spune că „este o stâncă”. Postarea a stârnit valuri de critică pe rețelele de socializare, mai multe persoane atacând actul de vandalism și cerând acțiune din partea autorităților pentru sancționarea făptașului.
„Nu este «doar o stâncă». Este un munte pe care îl împărțim cu toții, un peisaj pe care mii de oameni vin să îl vadă exact așa cum l-a lăsat natura. Ce pentru unul e un moft de câteva minute, pentru munte rămâne o urmă care nu dispare ușor”, a transmis salvamontistul în postarea sa de pe Facebook.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
A ramas aprinsa lumina din gresala si acum se vad epoletii serviciilor secrete straine pe umerii lui Siegfried tradatorul! Acest…
O mizerie abjecta marca Fodor!🤮🤮🤮🤮🤮 Ba nu mai pot cu jegul asta de mentalitate!!! Nu revitalizati orasul… il omorati pt…
Ticalosia cea mai mare e ca aleg câte o zi de vara luminoasa, le dau la niște ONG-isti ordin pe…
Demolați tot !!!!ștergeți identitatea acestui popor acest lucru este cel mai simplu atît puteți duce voi cu doi neuroni Ceaușescu…
Las că la alegerile următoare vor reveni ceaușistii la putere și vor rezolva toate problemele în stilul lor caracteristic.










Lasă un răspuns