Andreea Zahn, artistă textilistă, a renunțat la oraș și s-a mutat cu familia într-o casă de pe Via Transilvanica. „Când eram mică, visam la o casă cu piscină și cu servitori. Apoi am înțeles că piscina nu e ceva ce folosesc în fiecare zi și mai bine am o grădină mare și un atelier de pictat pe mătase”

Originară din Ploiești, Andreea Zahn a trecut de la viața de ghid turistic la cea de artist. În tot parcursul pe care l-a avut, tânăra spune că s-a simțit mereu profund atrasă de Transilvania și, implicit, de ideea de a locui aici. Așa că, de mai bine de un an, Andreea alături de soțul ei și cele două fetițe s-au mutat într-o casă veche din satul Nemșa din județul Sibiu, pe unde trece și traseul Via Transilvanica.

Andreea are 36 de ani și este artist textilist. Are două fetițe, una de 2 ani și una de 5 luni, este născută în Ploiești și căsătorită cu un bucureștean pe care îl descrie ca fiind un om minunat. De 14 ani pictează pe mătase și realizează eșarfe și tablouri de mătase. Parcursul ei profesional a început la Brașov, oraș în care a decis să urmeze studiile de facultate. Meseria de ghid turistic a apropiat-o și mai mult de satele din Transilvania.

„Suntem mutați la sat în Transilvania de 1 an și 4 luni. Parcă dintotdeauna mi-am dorit să fiu, să locuiesc, să trăiesc în Transilvania, dar de 15 ani mi-am dorit clar să am atelierul într-o șură săsească. Și chiar dacă părea că am trecut munții și înapoi în Regat nu mai vin, a trebuit totuși să fac o buclă pe la București ca să ajung cu adevărat într-un sat săsesc. Cum numele meu înseamnă dinte în limba germană și vine de la străbunicul meu elvețian, mereu am simțit că sunt mai mult nemțoaică decât româncă și încă din liceu am vrut să mă apropii de comunitatea germană de la noi din țară, drept pentru care am ales să fac facultatea la Brașov.

Aici am terminat masterul de Management în turism la Facultatea de Științe Economice și am ajuns să fiu ghid turistic pentru turiștii străini cu care mergeam de multe ori în satele săsești precum Biertan sau Viscri. Atunci m-am îndrăgostit de acest patrimoniu extraordinar pe care îl avem chiar la noi în țară. Lucrurile nu au mers însă în direcția asta pentru că mi-a venit ideea să pictez pe mătase și am mers pentru asta până în pânzele albe”, a detaliat aceasta.

„Toți credeau că o să ne mutăm probabil când vom avea vreo 45 de ani”

A plecat apoi din Brașov la Ploiești, de unde a făcut naveta timp de doi ani la la București pentru a finaliza masterul de Arte Textile de la UNARTE. Aici și-a urmat pasiunea și a învățat tehnica batik de pictură pe mătase pe care o folosește și astăzi.

Apoi l-a cunoscut pe Constantin, soțul ei, s-a mutat în București, s-a angajat la Deloitte, dar a renunțat doi ani mai târziu pentru a se întoarce la pasiunea ei.

„Momentan nu sunt și nu am fost niciodată angajată la firma mea, nu am reușit să trăiesc cu adevărat din pasiunea asta, dar nu renunț. Eu i-am avertizat pe toți din familie că o să iau o casă în Transilvania, iar după cununie, în 2022, am început să căutăm case.

După ce am născut prima fetiță, în 2024, încă ne uitam după case de vânzare, aveam o listă lungă cu ce voiam să fie în gospodărie. Am găsit casa pe OLX când avea Zulnia 4 luni, am venit să o vedem când avea 7 luni și apoi am revenit să o cumpărăm. Toți credeau că o să ne mutăm probabil când vom avea vreo 45 de ani, eu voiam să fim aici cât e fetița mică să se bucure de natură. Între timp a venit și Zinca pe lume și amândouă cresc libere la țară”, a mai detaliat aceasta.

Andreea spune că procesul de a găsi o casă la țară a fost unul destul de dificil care a durat aproximativ trei ani. Își dorea o casă cu șură în care să aranjeze toate lucrurile pe care le avea lăsate moștenire.

„Când eram mică, visam la o casă cu piscină și cu servitori. Apoi am înțeles că piscina nu e ceva ce folosesc în fiecare zi și mai bine am o grădină mare și un atelier de pictat pe mătase. Cert este că încă îmi doresc să am pe viitor un ajutor pentru casă și grădină. Nu am o imagine a casei visurilor mele, dar cred că mi s-a conturat destul de clar din momentul când mi-am dorit o casă săsească cu șură. O gospodărie mare, pentru toate lucrurile pe care le am și le-am primit moștenire, o grădină inspirată de grădinile englezești și o casă cu aer provincial-transilvănean, restaurată și colorată.

Procesul de a găsi o casă mi s-a părut destul de lung, vedeam cum destul de multă lume începea să migreze înspre satele acestea și mi se părea că eu nu mai izbutesc, tocmai eu care mergeam pe aici și visam la asta de atâta amar de vreme. Totul a durat aproximativ trei ani și jumătate, am reușit până la urmă și a fost așa cum a trebuit să fie, până la urmă toți reușim în ritmul nostru”, a explicat Andreea.

Cum s-a simțit când a găsit casa potrivită

Plecarea din București a fost ca o gură de aer rece pentru că nu era un oraș pe care Andreea să îl îndrăgească.

„Am fost foarte fericită, abia așteptam să plec din București, oraș care nu mi-a plăcut niciodată, îmi făceam planuri. Înainte să vând casa mea din Ploiești, mi-am păstrat câteva piese de mobilier de la bunica la o vecină de-a noastră, tocmai pentru când mă voi muta la casa mea din Transilvania. Doi ani mi le-a păstrat.

Apoi a murit și cealaltă bunică și am păstrat și din apartamentul ei mobilă făcută de bunicul care a fost tâmplar. Și pe toate le-am adus aici ca să le păstrez amintirea și să mă bucur de ce au construit cei dinaintea mea, au fost trei dube pline cu lucruri și mobilă”, a adăugat ea.

De la oraș la sat

Chiar dacă ea și soțul ei au locuit la casă, mutarea în sine a fost mai dificilă decât au crezut.

„Eu am trăit la casă, Constantin a trăit la casă, eram obișnuiți cu asta, doar că de casele noastre din copilărie se ocupau alții. Chiar dacă îmi doream nespus această schimbare, mi se pare că în realitate trecerea a fost mult mai grea decât îmi imaginam.

La scurt timp după mutare am rămas și însărcinată cu a doua fetiță și lucrurile au fost și mai dificile pentru mine, adăugându-se grețurile, hormonii și oboseala sarcinii. De fapt, responsabilitatea unei gospodării așa mari e o sarcină uriașă peste responsabilitatea creșterii copiilor. Maturizarea în sine e dificilă, dureroasă chiar, și mutarea pentru noi a fost ca o maturizare necesară. Acum știm că nu vrem să mai plecăm”.

O întâmplare fericită

Andreea povestește că zilele trecute a ieșit la poartă și a avut ocazia să întâlnească săsoaica care a trăit în casa cumpărată de ei.

„O doamnă cu flori în mână m-a întrebat dacă locuiesc aici. Era săsoaica care se născuse în această casă și care mergea la cimitir cu flori. Atât de mult mi-am dorit să o cunosc și uite cum a venit la mine la poartă. Am invitat-o înăuntru și mi-a povestit cum arăta casa când era ea mică, cum în curte aveau o fântână cu cumpănă, un teasc mare pentru vin acolo unde noi avem acum bucătăria și cum au plecat în Germania în aprilie 1990, chiar când m-am născut eu.

Nu știu date despre casă, în acte nu am nimic din istoria ei, dar mi-a povestit doamna că pe poartă scria 1862. Din păcate, fațada veche a casei a fost dată jos și casa îmbrăcată în ciment și nu se vedea anul sau alte decorațiuni.

Pe o bârnă de la șopru scrie 1881 și chiar ne întrebăm dacă și casa e tot de atunci sau poate a fost făcută mai târziu, prin 1900. Acum am aflat și aștept să primesc câteva fotografii vechi cu casa și curtea să văd cum era ca să o putem reface măcar la exterior așa cum a fost”, a mai precizat aceasta.

Pentru turiști

Lucrările de restaurare a casei încă nu au început, iar Andreea și soțul ei nu iau în calcul mari modificări. În toamnă vor schimba instalația termică în toată casa pentru că în atelier nu a mers căldura iarna trecută și este nevoie de o refacere. Totodată, au în plan și extinderea casei pentru a crea camere pentru turiștii care ajung pe Via Transilvanica.

„Dacă tot facem deranj, am decis să refacem acum și baia pentru că este singura cameră care chiar nu arată prea bine și e foarte necesară având o singură baie. Un lucru foarte important de pe lista mea atunci când căutam case era să fie locuibilă ca să ne putem muta cu un copil de 1 an. Casa asta a fost și este locuibilă, avem gaze și centrală termică pe gaz, avem canalizare și apă curentă din sat.

Dezavantajul la faptul că este locuibilă este că a fost modificată de foștii proprietari și este cam comunistoidă în interior, nu mai arată ca o casă autentică săsească. Dar, oricum, în timp, o vom face să fie a noastră, nu săsească, nu românească, ci a noastră. Avem în plan să refacem șoprul care este în continuarea casei, să mutăm acolo bucătăria și livingul și să facem și câteva camere pentru familie și turiști, noi aflându-ne chiar pe Via Transilvanica”, a mai spus ea.

Pentru refacerea șurii, Andreea dorește să acceseze fonduri. Abia după vor face modificări generoase și la casă. Pe lângă șopru și șură care nu sunt locuibile momentan, în casă mai sunt două beciuri, o bucătărie cu un living mic, două holuri, o baie și patru camere din care două sunt dormitoare și una este atelierul ei.

„Cei care se gândesc să se mute și ei la țară trebuie să știe că e mult mai mult de lucru la casă și la grădină, dar este și plină de satisfacții treaba aceasta. Așa bucuroasă sunt acum, de exemplu, când văd cum se coc roșiile puse de mine în grădină.

Ai nevoie de așa o răbdare și o perseverență pentru tot ce ține de natură, e greu și e extraordinar. La mine a funcționat să am o listă clară cu tot ce vreau să găsesc la țară și casa am găsit-o exact urmând lista aceea. Și musai să aibă curaj să o ia de la capăt”, a explicat tânăra.

Pe lângă restaurare, Andreea vrea să-și pună amprenta de artist asupra gospodăriei, să ducă  mai departe pasiunea, să aibă un atelier generos și să organizeze work-shopuri de pictură pe mătase.

„Vreau să duc fetele la grădinița în limba germană, să construim o comunitate, să avem câteva spații de cazare și poate în viitor și un spațiu pentru evenimente, să fac o grădină cu paturi înălțate și să am livadă de pomi fructiferi pe dealul din curte”, a concluzionat ea.

Sursă Foto: Arhiva Personală