Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Filarmonica Sibiu, după trimiterea în judecată a managerului Lupeș: „Nu există niciun temei care să determine punerea în discuție a conducerii Filarmonicii”

Traian Deleanu
9
Trimiterea în judecată a lui Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, pentru fapte de corupție nu-i afectează poziția, transmite instituția. Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Trimiterea în judecată a lui Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, pentru fapte de corupție nu-i afectează poziția, transmite instituția. Foto: arhiva turnulsfatului.ro

După ce managerul Cristian Lupeș a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție într-un dosar în care instituția pe care o conduce este parte vătămată, reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu se întreabă „care este, în fapt, interesul” celor care întreabă dacă Lupeș mai rămâne la conducere.

Publicitate
Publicitate

Cristian Lupeș și Marioara Preda, fosta directoare economică a Filarmonicii de Stat Sibiu, au fost trimiși în judecată în cursul zilei de ieri, fiind acuzați de către procurorii anticorupție de prejudicii de peste jumătate de milion de lei. Filarmonica de Stat este parte vătămată în acest dosar, iar Consiliul Județean Sibiu (autoritatea tutelară) s-a constituit parte civilă cu suma de 75.000 de lei.

În această dimineață, am solicitat în scris reprezentanților instituției să explice dacă, în urma trimiterii în judecată a managerului, Filarmonica de Stat Sibiu va continua să fie condusă de către Cristian Lupeș.

„Nu există, însă, la acest moment, niciun temei legal, administrativ sau contractual care să determine punerea în discuție a conducerii Filarmonicii. Trimiterea în judecată, prin ea însăși, nu reprezintă un asemenea temei și nu produce niciun efect în ceea ce privește încetarea, suspendarea sau modificarea raportului de management”, au transmis reprezentanții instituției, printr-un mail semnat de „ Filarmonica de Stat Sibiu”.

Publicitate

Turnul Sfatului a solicitat o reacție asemănătoare și reprezentanților Consiliului Județean Sibiu. Până la publicarea acestui material nu a fost transmis un răspuns din partea acestei instituții.

„Care este, în fapt, interesul?”

Răspunsul Filarmonicii continuă cu aprecieri generate de faptul că ar întreaba în mod repetat dacă la conducerea instituției se produc schimbări.  „Caracterul repetitiv al acestor solicitări ridică în mod legitim întrebarea care este, în fapt, interesul pentru menținerea constantă a acestui subiect în discuție”, se mai arată în răspunsul citat.

Totodată, reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu se arată deranjați de cronologia articolelor publicate de Turnul Sfatului pe acest subiect. „Observăm că publicația dumnevoastră și-a făcut un obicei de a ne solicita un punct de vedere după publicarea articolelor ce ne privesc. Articolul referitor la acest subiect este publicat în data de 27.08.2026, iar întrebările necesare redactării articolului ne-au fost transmise in 28.08.2026”, se mai arată în finalul răspunsului citat.

Citește și DNA i-a trimis în judecată pe Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, și pe fosta directoare economică, Marioara Preda. Consiliul Județean este parte civilă

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

9 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil

    Filarmonica poate fi condusa online din arest.

    24
    2
  2. Avatar Bățu-n churr
    Bățu-n churr

    Melomanii din Sibiu sunt afectați de MELANOMUL instalat în fruntea Filarmonicii Sibiu.
    Iată că procurorii DNA au constat forma agresiva a melanomului și au intervenit.

    24
    3
  3. Avatar kokos
    kokos

    Cred că și după ce managerul de nota 10 va ajunge după gratii , tot nu vor fi motive pt a fi dat afară de la conducerea Filarmonicii.

    28
    3
  4. Avatar Alex
    Alex

    DEMISIA!
    Fara penali in functii publice!

    21
    3
  5. Avatar Robert
    Robert

    Daca Lupes se judeca cu Filarmonica reprezentata de el, inseamna ca domnul in cauza se judeca cu el insusi!… Deci, indiferent de rezultat, el castiga

    19
    0
  6. Avatar Pol-Pot
    Pol-Pot

    „care este, în fapt, interesul pentru menținerea constantă a acestui subiect în discuție?” intreaba managerul inculpat… Dar cand cei de la „ora de sibiu” si blaga cel „independent” ii inchinau osanale managerului si aruncau cu noroi in artisti – care era interesul? Cand presa platita de CJ prezenta doar minciunile managerului era bine managere?
    Dar cand se plimba elicopterul peste Thalia si artistii cantau in parcare era oportuna relatarea in presa?

    20
    0
  7. Avatar Sibian
    Sibian

    Zau????? Nu exista niciun temei legal? Pai in orice situatie in care se pune in miscare urmarirea penala impotriva unei persoane cu functie de conducere, faptele avand legatura cu institutia, este obligatorie suspendarea. In aceasta situatie cu atat mai mult cat Filarmonica este constituita parte vatamata. Este de noaptea mintii: inculpatul va face toate demersurile ce se impun sa apere interesele Filarmonicii in detrimentul sau,care este acuzat. Si exemplele pot continua. Dar atata timp cat hormonii unei anumite doamne au ajuns sa conduca acest judet, pe banii cetatenilor, bineinteles, probabil ca nu va fi identificat niciun motiv legal, administrativ pentru care managerul inculpat sa fie suspendat. **** in aceasta situatie se sfideaza bunul simt, cetatenii de buna credinta carora li se tin de fiecare data printre ifose si stranbaturi lectii de morala si cum nimeni nu e mai presus de lege.
    Pai atunci aici cum e?

    (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)

    22
    2
  8. Avatar Un meloman
    Un meloman

    Și, uite așa, publicul așteaptă vremea în care se poate întoarce în sală pentru actul de cultură. Niciodată nu a fost atâta scandal la filarmonică, conflicte și politizare ca în timpul acestui director. Niciodată.

    22
    1
  9. Avatar Alex
    Alex

    Eu as extinde ancheta DNA, instrumente achizitionate cu sute de mii de euro, instrumente la care nu mai are cine sa cante pt ca au fost dati afara muzicieni pe inchipuita reorganizare, instrumente care stau acum in magazia/beciul filarmonicii in igrasie si mucegai, instrumente care daca nu mai sunt folosite ajung rebut. Investitii de sute de mii de euro aruncate in sant. Asta e managementul nonconformist de 5 ani incoace la filarmonica de stat din Sibiu!

    10
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate