Apă Canal Sibiu a prezentat joi stadiul lucrărilor de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare. În acest moment, pe 40 de străzi din municipiul Sibiu au fost încheiate lucrările în cadrul celor două contracte mari de investiții. Pentru șantierele care rămân deschise, constructorii au raportat termene de finalizare pentru mijlocul lunii septembrie, respectiv finalul celei de-a doua luni de toamnă.
Proiectele majore de investiții în infrastructură avansează înregistrând un avans substanțial.
Zona 1 – lucrările pe 19 străzi sunt finalizate
În Zona 1 (contractul CL2), lucrările sunt realizate în proporție de 80%. Din cele 31 de străzi incluse în proiect, 19 au fost deja finalizate. Pe aceste străzi au fost reabilitate sau extinse rețelele de apă și canalizare, lucrări care se desfășoară în mare parte sub carosabil.
Lucrările sunt finalizate pe: Agarbiciu, Alexandru Vlahuță, Aviației, Avrig, Calea Cisnădiei, Calea Dumbrăvii, Calea Șurii Mici, Cristian, I.C. Drăgușanu, Iazului, Jina, Litovoi Vodă, Luarea Bastiliei, Ogorului, Parcul Subarini, Pictor Theodor Aman, Salzburg, Ștrandului și Tilișca.
Zona 2 – 62% din lucrări sunt finalizate
În Zona 2 (contractul CL3), stadiul fizic raportat la 31 august 2026 este de 62%. Proiectul cuprinde lucrări pe 45 de străzi, iar până acum intervențiile au fost finalizate pe 21 dintre acestea.
Lucrările sunt finalizate pe: Cezar Boliac, Charles Darwin, Corneliu Coposu, Ecaterina Varga, Fabricii, Frații Grachi, Frezorilor, General Iacobici, Gheorghe Bănciulescu, Hegel, Hermann Oberth, Lânii, Lazaret, Luceafărului, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Dăscălescu, Reconstrucției, Solidarității, Spartacus, Urlea și Walter Mărăcineanu.
Ce urmează: șantierele active și termenele raportate
Pentru finalizarea integrală a lucrărilor din cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județele Sibiu și Brașov, parte a unei investiții cu o valoare cumulată de aproape 250 de milioane de lei fără TVA, vor continua intervențiile în această perioadă pe ultimele tronsoane rămase în execuție. Graficele raportate de antreprenori prevăd următoarele termene de finalizare și eliberare a carosabilului:
Zona 1 (Contractul CL2):
Strada Rahovei: montare conductă, probe de presiune și refacere carosabil – 12 septembrie 2026.
Bulevardul Victoriei: realizare cămine de vane și contorizare branșamente – 13 septembrie 2026.
DJ Sibiu–Poplaca: montare conductă – 18 septembrie 2026.
Strada Rennes: montare conductă, cămin de vane și refacere carosabil – septembrie 2026.
Șoseaua Alba Iulia și strada Verzăriei: montare rețea nouă de canalizare și refacerea drumului – 30 septembrie 2026.
Zona 2 (Contractul CL3 – stadiu actual 62%):
Strada Constituției: conectarea noii conducte la sistem – 11 septembrie 2026.
Străzile Cibinului, Ștefan cel Mare și Viitorului: montare conducte mari, branșamente și refaceri de carosabil – 30 septembrie 2026.
Calea Turnișorului: diagnostic arheologic, montare conductă și refaceri – 15 noiembrie 2026.
Strada Filosofilor: reabilitarea conductei prin tehnologia modernă de cămășuire interioară – 15 noiembrie 2026.
Notă: Termenele prezentate sunt cele asumate de constructori în raportările săptămânale și pot suferi adaptări punctuale în funcție de condițiile geotehnice specifice identificate în subsol sau de evoluția vremii.
Conform Apă Canal Sibiu aceste investiții asigură alinierea rețelelor edilitare din oraș la standarde moderne. Înlocuirea conductelor vechi și extinderea celor de canalizare (care însumează peste 22 de kilometri doar în Zona 2) înseamnă servicii mai sigure, o capacitate extinsă și un risc minim de avarii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce bine e munca la stat, este? Altă căpușe bugetară. O armată de pierde vară plătită să doarmă în picioare.
Abia aștept să dispară FDGR și tanti Cora cu ideile lor tampite!
Am mai scris asta pe aici… de ce nu intreaba jurnaliatii seful de statie, seful reviziei de vagoane sau conducerea…
:)))))))))))))) mi-ai luat comentariul din taste, nu alta! :))))))))
OFF-TOPIC: Hai ca pe sectorul asta de comentarii v-ati adunat toti unu’ si unu’. De la faptul ca o avem…













Lasă un răspuns