Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu (TBC) și-a extins echipa medicală prin angajarea medicului Vlad Buzăianu, medic specialist în Recuperare Medicală. Decizia vine în sprijinul pacienților care, pe lângă tratamentul cu medicamente, au nevoie și de programe de reabilitare respiratorie pentru a-și recăpăta capacitatea de a respira și de a face efort fizic, se arată într-un comunicat trimis redacției.
Recuperarea respiratorie este considerată, potrivit conducerii spitalului, o componentă esențială în îngrijirea bolnavilor cu afecțiuni pulmonare.
„Ne bucurăm să extindem echipa Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu prin cooptarea unui nou medic de recuperare medicală. Este o colaborare pe care o considerăm firească și necesară, pentru că ne dorim ca pacienții noștri să beneficieze de o îngrijire cât mai completă. Medicina modernă înseamnă echipă, iar recuperarea respiratorie poate avea un rol important în procesul de refacere și în revenirea pacientului la o viață cât mai activă”, a declarat Cristian Roman, managerul spitalului.
Dr. Lavinia Danciu, director medical al unității, explică faptul că tratamentul medicamentos poate fi completat, pentru anumite categorii de pacienți, cu exerciții de recuperare respiratorie.
„Este important ca pacientul să fie ajutat să își recapete, atât cât este posibil, capacitatea de a respira și de a face efort. Ne dorim să oferim pacienților un parcurs terapeutic cât mai complet, în care pneumologul și medicul de recuperare medicală să lucreze împreună pentru același obiectiv: recuperarea și îmbunătățirea calității vieții pacientului”, a precizat aceasta.

La rândul său, dr. Vlad Buzăianu a subliniat rolul reabilitării pulmonare în recâștigarea independenței pacienților.
„Recuperarea respiratorie înseamnă, înainte de toate, să îi redăm pacientului încrederea că poate respira mai bine, se poate mișca mai ușor și își poate recâștiga independența. Colaborarea cu Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu îmi oferă oportunitatea de a veni în sprijinul pacienților cu un program de recuperare adaptat nevoilor lor”, a declarat medicul.
Spitalul are bază de recuperare
Spitalul a investit în ultimul an în dezvoltarea bazei de recuperare, iar pacienții au acum la dispoziție o sală de kinetoterapie complet echipată, aparate de fitness în aer liber și o nou inaugurată Cameră de Haloterapie (Salină Artificială), destinată ameliorării simptomelor respiratorii.
Programul de recuperare este personalizat pentru fiecare pacient și poate include exerciții de reeducare respiratorie, antrenament fizic adaptat, kinetoterapie individualizată, tehnici pentru eliminarea secrețiilor bronșice, consiliere privind stilul de viață, precum și ședințe de haloterapie, atunci când sunt recomandate de medic.
Potrivit studiilor medicale citate de spital, recuperarea respiratorie contribuie la creșterea capacității de efort, reducerea senzației de lipsă de aer, îmbunătățirea funcției respiratorii, creșterea forței musculare, reducerea numărului de internări repetate, dar și la diminuarea anxietății și depresiei asociate bolilor pulmonare cronice, cu efecte pozitive asupra calității vieții și reintegrării sociale a pacienților.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu dispune de 14 paturi pentru Recuperare Respiratorie în regim de spitalizare continuă. Echipa de recuperare este formată din medicii pneumologi ai spitalului, medicii specialiști în Recuperare Medicală, Medicină Fizică și de Reabilitare, dr. Adriana Canciu și dr. Vlad Buzăianu –, precum și din kinetoterapeuții Adrian David și Alexandru Radu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tara arde si baba se piaptana! Ne si intereseaza pe noi nustiuce comunitate nemaiauzita din Pakistan! Si noi suntem vai…
Bine, băă! 3.3 meleoane (plus proiectarea) pentru a zugrăvi pasajul…
N-o sa poata fi aplicata legea , cine sta sa numere balcoane? Ale gagicilor, poate…
Psd, pnl, tot dracu ala e.
Asta zic „autoritatile”, din 1918 incoace. Lol.













Lasă un răspuns