Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Directoare: „Îmi asum vina”. Două ore de tensiune la „Regina Maria” și peste 80 de părinți prezenți la a doua repartizare a claselor pregătitoare

Raluca Budușan
17
Peste 80 de părinți ai fost prezenți la ședința de repartizare a copiilor, nu și la cea a învățătoarelor. Sursa foto: turnulsfatului.ro
Peste 80 de părinți ai fost prezenți la ședința de repartizare a copiilor, nu și la cea a învățătoarelor. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Ședința de redistribuire a celor peste 100 de elevi din clasele pregătitoare de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Sibiu a avut loc astăzi, 11 septembrie, de la ora 16:00, și a durat mai bine de două ore. Peste 80 de părinți au fost prezenți. Majoritatea au plecat nemulțumiți.

Publicitate
Publicitate

Prima repartizare a copiilor pe clase avusese loc pe 1 septembrie. Potrivit informațiilor obținute atât de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu, cât și de la directoarea școlii, Alexandra Savu, procedura de atunci nu a respectat regulile. Mai mulți părinți s-au sesizat, printre ei și reprezentanți ai Asociației Părinților Județul Sibiu (ASPIB).

În urma acestor sesizări, ISJ Sibiu a făcut, pe 9 septembrie, un control tematic la comisia de înscriere și distribuire a elevilor. Verificarea a confirmat neregulile: repartizarea din 1 septembrie s-a făcut prin extragere nominală, în ședința conducerii școlii, fără să fi fost anunțată public, fără posibilitatea părinților de a participa ca observatori și fără o consemnare completă și verificabilă a operațiunilor. Prin raportul nr. 10650/9.09.2026, ISJ Sibiu a dispus reluarea integrală a procedurii, de această dată cu respectarea Ordinului de ministru nr. 3945/2024.

Așa s-a ajuns la ședința de astăzi, cu un termen impus de inspectorat, 11 septembrie. Cu acordul direcțiunii școlii, Turnul Sfatului a putut fi prezent la ședință.

Părinți vs reprezentanții școlii

Ședința a început undela la 16.30 după ce toți părinții prezenți s-au înregistrat la intrarea în unitatea de învățământ. În sala în care s-a ținut din partea școlii au fost prezente, alături de directoare, și directoarea adjunct prof. Delia Loredana Căzilă, secretara școlii și cele cinci învățătoare de la clasele pregătitoare.

Directoarea Alexandra Savu a deschis discuția explicând contextul și a citit prevederile Ordinului 3945/2024. A vorbit apoi despre sesizările făcute cu privire la neregulile ședinței precedente și decizia inspectoratului.

Sedinta Regina Maria4

Din start, mai mulți părinți au pus aceeași întrebare. Cum se poate aplica retroactiv o procedură nouă, după ce copiii au avut deja o săptămână de școală, s-au atașat de învățătoare și de colegi?

Directoarea și-a recunoscut public vina.

„Am ales să începem această ședință cu asumarea greșelilor și viciilor, pe care mi le-am asumat și în fața inspectorului școlar general și a inspectorului pentru învățământ primar. […] Ne-am asumat consecințele. Într-adevăr, au existat o serie de erori pentru care îmi asum vina. [ … ] Am venit în fața dumneavoastră și am recunoscut că am făcut o serie de greșeli, atât eu, cât și consiliul de administrație. Ne asumăm această vină.”, a spus ea de câteva ori în față cu păinții.

La presiunea sălii a explicat, punctual, unde au fost erorile. Ședința din 1 septembrie nu a fost anunțată public, metodologia nu a fost prezentată, iar consiliul de administrație nu a primit listele corecte pentru validare. A precizat că a discutat erorile și cu reprezentanții ISJ Sibiu.

Intervenția reprezentantului părinților la nivel de județ și de țară

Într-un moment tensionat al discuției, a intervenit vicepreședintele Asociației Părinților Județul Sibiu (ASPIB), prezent și ca observator din partea Federației Naționale a Părinților (Edupar).

El a invocat precedente similare, reluări de proceduri la alte unități școlare din Sibiu, în anii anteriori, susținând că este normal și legal ca, odată constatată o încălcare a legii, procesul să fie reluat de la zero. „Necunoașterea legii nu mă absolvă de pedeapsă. Eu, ca părinte, trebuia să citesc procedura pe site. Dacă aveam nedumeriri, trebuia să întreb și să vin cu ele la momentul legal”, le-a spus acesta.

Publicitate

Intervenția lui a nemulțumit o parte dintre părinții din sală. Aceștia nu au înțeles nici de ce intervine în discuții, nici exact ce calitate are în ședința respectivă.

Discuția a fost dominată de obiecții repetate, pe mai multe planuri. Legalitatea reluării. Mai mulți părinți au pus la îndoială dacă o procedură nouă, intrată în vigoare abia pe 10 septembrie, poate produce efecte retroactive asupra unei repartizări care avusese deja consecințe juridice. Unii au anunțat că vor contesta ședința de astăzi în instanță.

Impactul emoțional asupra copiilor. Argumentul revenit cel mai des a fost că micuții, de doar 6-7 ani, s-au acomodat deja cu învățătoarea și cu noii colegi, iar schimbarea clasei după o săptămână le poate afecta starea emoțională. Mai mulți părinți au cerut ca redistribuirea să țină cont de colectivele deja formate.

Transparența. Cel puțin doi părinți au reclamat că, înainte de prima repartizare au sunat la secretariatul școlii pentru a întreba dacă pot participa la repartizare, dar au fost  informați că nu este permisă prezența lor. Directoarea a părut surprinsă.

Termenele legale. S-a discutat dacă anunțarea ședinței cu doar câteva zile înainte respectă intervalele prevăzute în ordinul de ministru pentru avizare și afișare. Părinții au încercat să arate că nici ședința de astăzi nu are un temei legal.

Directoarea a răspuns că măsurile dispuse de ISJ nu pot fi negociate în ședință și că termenul de aplicare, 11 septembrie, este obligatoriu pentru ca școala să înceapă normal luni. A subliniat faptucă că, odată ce s-a dovedit că prima ședință nu a fost legală, totul trebuie reluat din punctul zeră.

Erori în liste: peste zece copii, cu vârsta greșită

Pe parcursul verificării listelor, s-a constatat că informațiile despre cel puțin zece copii erau incorecte, în special datele de naștere, ceea ce îi plasa greșit în una dintre cele două categorii de vârstă prevăzute de procedură.

Directoarea a explicat că datele provin din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), preluate pe baza informațiilor transmise de grădinițe și a certificatelor de naștere, iar erorile de la sursă s-au propagat în liste. Greșelile au fost corectate pe loc, pe măsură ce au fost sesizate de părinți.

Sedinta Regina Maria1

Aceste remedieri au fost esențiale pentru că, potrivit legii, procedura de repartizare aleatorie funcționează astfel: pe baza listei finale generate din SIIIR, elevii sunt împărțiți în două categorii, cei care împlinesc 6 ani până la 31 august inclusiv și cei care împlinesc 6 ani până la 31 decembrie inclusiv, fiecare categorie fiind ordonată alfabetic și separată pe sexe.

Formațiunile de studiu se constituie prin alternarea celor două liste: primul elev din prima listă și primul din a doua merg la o clasă, al doilea elev din fiecare listă la clasa următoare, și așa mai departe, până la epuizarea listelor. Frații gemeni pot fi repartizați în aceeași clasă, la cererea scrisă a părintelui, situație în care al doilea copil urmează clasa în care a fost repartizat primul.

Repartizarea cadrelor didactice pe clase se face separat, prin tragere la sorți în cadrul consiliului de administrație al școlii, cu participarea reprezentanților părinților.

Directoarea a citit apoi, în ordine alfabetică, fiecare copil din listele refăcute, iar părinții prezenți în sală au corectat, acolo unde a fost cazul, datele greșite. Nu toți părinții au fost însă prezenți la acest apel.

Părinții au fost prezenți doar la redistribuirea elevilor nu și a învățătorilor

Un alt aspect care a nemulțumit a fost și faptul că  părinților li s-a permis să participe ca observatori doar la partea de redistribuire a elevilor, nu și la ședința de consiliu de administrație în care s-a stabilit repartizarea învățătoarelor pe clase. Motivul invocat de conducerea școlii a fost că părinții nu au încă, la acest moment, reprezentanți validați în consiliul de administrație. Vechiul mandat a expirat, iar noul Consiliu Reprezentativ al Părinților urmează să își desemneze reprezentanții abia săptămâna viitoare.

Ședința s-a încheiat după mai bine de două ore. O mare parte dintre părinți au plecat dezamăgiți pentru că nu au rezolvat nimic și reîmpărțirea copiilor s-a realizat.

Un părinte a solicitat ca opoziția lor față de modul în care s-a desfășurat redistribuirea să fie trecută explicit în procesul-verbal al ședinței. „Vă rog frumos să semnalați în procesul-verbal că nu suntem de acord cu asta”. I s-a explicat însă că nu este o opțiune, pentru că decizia de redistribuire a fost transmisă de forul superior, inspectoratul școlar județean, în urma constatării unor vicii de procedură.

Aproximativ jumătate dintre cei prezenți au rămas totuși la școală, așteptând rezultatul consiliului de administrație, care urma să stabilească și repartizarea învățătoarelor pe noile clase.

Sedinta Regina Maria3

Citește și:

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

17 răspunsuri

  1. Avatar newman
    newman

    Spaga bat-o vina!

    16
    0
  2. Avatar John
    John

    Aritmetică de Sibiu: 1 vină asumată de directoare = 0 consecințe pentru ea + 100 de copii plimbați dintr-o clasă în alta. Să se treacă în manualul de matematică!

    15
    3
  3. Avatar Ana
    Ana

    – Mami, ce înseamnă “îmi asum vina”?
    – Înseamnă că doamna directoare își cere scuze frumos, iar tu îți strângi ghiozdanul și te muți în altă clasă!

    19
    2
    1. Avatar Doru
      Doru

      tânăra școlăriță iși tine ghiozdanul la școală, nu acasă?

      1
      3
  4. Avatar El Loco
    El Loco

    Asumare inseamna demisia doamna. Sunteti artizana a tot ce s-a intamplat. Ce e cel mai frumos, e ca cel care a dat peste cap 80-100 copii, a picat la aceeasi invatatoare 😂😂😂. Mai bagam o extragere duminica seara? Poate se face in direct la tv impreuna cu extragerea loto…

    20
    5
    1. Avatar Doru
      Doru

      A făcut reclamație Trihenea, nemulțumit, și a ajuns la aceeași învățătoare?!
      Karma, nu?

      10
      0
  5. Avatar Exsurge Domine
    Exsurge Domine

    În fața acestei psihopatii generale adică patologii sufletești poate ar trebui să chemați pentru niște dezlegări, moltfe (= rugăciuni), poate chiar și un exorcism ținând cont că Regina Maria era de credință „bahai”;
    Se vede că aghiuță nu doarme.

    12
    4
  6. Avatar Sibian
    Sibian

    Denisia înainte de toate și după regretele

    11
    5
  7. Avatar Un cititor
    Un cititor

    Cu greșeli, fără greșeli, cu demisie, fără demisie, un lucru e cert: sistemul e în cădere liberă. Profesorii sunt tot mai slabi, programa școlară e tot mai ideologizată, iar copiii tot mai imbecili și dependenți de ecrane.

    17
    2
    1. Avatar Beverly Hils 90210
      Beverly Hils 90210

      În 2026, Guvernul României va plăti pe dobânzi o sumă mai mare decât bugetul Educației și bugetul Ministerului Sănătății.
      Luate împreună.
      Și voi vă credeți în California.

      5
      0
    2. Avatar @Un cititor
      @Un cititor

      Profesorii nu sunt slabi, elevii sunt tot mai impertinenti, iar parintii, foarte dificili.

      2
      1
  8. Avatar Unsibian
    Unsibian

    Piloșii de la Regina Maria cu mutație pe CI, nemulțumiți, pagubă-n păpușoi.

    23
    0
  9. Avatar omerta
    omerta

    cum sa isi dea demisia fosta colega de clasa a doamnei Daniela Campean, presedintele consiliului judetean sibiu?! O tine Danuta in brate ca pe Lupes de la filarmonica.

    19
    2
  10. Avatar Pop
    Pop

    Se comercializează alcool langa aceasta scoala faimoasa din Sibiu ? Oare este legal ? Sau e un restaurant fara alcool ?!

    13
    5
  11. Avatar Ion 2
    Ion 2

    Închideți scoala ! Toți la școala 23

    8
    1
  12. Avatar Nino
    Nino

    Oare și aici sunt date „cadouri carduri de cumpărături!!??” …care nu lasă urme…..

    9
    0
  13. Avatar ar trebui desfiintata scoala asta !
    ar trebui desfiintata scoala asta !

    (Acest comentariu a fost moderat deoarece formulează acuzații care nu sunt dovedite)

    3
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate