Trei adolescenți, cu vârste între 15 și 17 ani, sunt acuzați că au tâlhărit în noaptea de 27 august, în jurul orei 1:10, un cetățean nepalez căruia i-au luat cardurile după ce l-au amenințat și l-au bătut. Ulterior, cei trei minori au efectuat tranzacții cu cardurile sustrase de la victimă.
Potrivit informațiilor culese de turnulsfatului.ro, incidentul a avut loc pe o stradă din cartierul Terezian.
„În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 27 august, în jurul orei 01:10, cei trei minori, cu vârste cuprinse între 15 – 17 ani, prin întrebuințarea de violențe, ar fi sustras mai multe bunuri de la un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 29 de ani, iar ulterior, ar fi efectuat mai multe tranzacții financiare frauduloase la diverși comercianți de pe raza municipiului Sibiu”, anunță vineri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu într-un comunicat de presă.
În baza materialului probator administrat în cauză, la data de 10 septembrie, polițiștii au dispus față de cei trei minori măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind ulterior încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
IPJ Sibiu precizează că, pe parcursul procesului penal, cei trei minori beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Asta te doare pe tine…vai vai
Petitie pentru ca nea Gigi din targ sa aive taraba la Fudi! Acestea sunt, domnilor, problemele spinoase cu care se…
Intre timp, in zona belvedere – campsor – turnisor se face curse in fiecare zi de ceva ani si nimeni…
Bre, astia e oameni fini, culti, au arta în sânge, abia ating pamantul cand calcă. Le baga Fuego si cu…
de strada Aviatiei cand se apuca ca acolo nici canalizare nu au oamenii dar platesc taxe si impozite ca toti…













Lasă un răspuns