Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au organizat, miercuri, pe traseul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac de pe Transfăgărășan, o activitate dedicată siguranței rutiere și incluziunii. Au participat reprezentanți ai unei asociații și persoane cu dizabilități, care au parcurs traseul montan în atașurile motocicletelor polițiștilor.
Evenimentul a fost organizat în cadrul campaniei europene ROADPOL „Safety Days” și s-a desfășurat cu respectarea legislației rutiere și cu o atenție deosebită acordată siguranței tuturor participanților, în intervalul 12:00-17:00, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu printr-un comunicat de presă.

Dincolo de experiența oferită participanților, întâlnirea a avut și o componentă de educație rutieră, polițiștii transmițând mesaje despre respectarea regulilor de circulație, responsabilitatea în trafic și importanța unui comportament preventiv la volan.
Reprezentanții IPJ Sibiu precizează că activitatea se înscrie în demersurile Poliției Române pentru educație rutieră și în măsurile naționale destinate creșterii siguranței tuturor participanților la trafic, inclusiv a pietonilor și bicicliștilor.
„Respectul reciproc și responsabilitatea în trafic salvează vieți!”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Halta sibiu
Și dacă ar fi fost parcarea cu bani, tot așa ar fi fost, pentru ca nu ai altundeva unde parca.…
Sa fie pe placul curcubeului de la palatul Victoria.
Si fain e ca nu vezi figuri de pensionari ofiliti si nu se simte mirosul de saracie. Merita.
Romani naivi, asa va dati sufletul pe nimic ! Nu v-ati prins nici acum ca iasoveanul asta certat cu legea…














Lasă un răspuns