Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Târgul de Ecoturism din Piața Mare a fost plin de vizitatori din prima zi. Expozanții, surprinși: „Neașteptat pentru o zi de joi”

Traian Deleanu
0
Târgul Internațional de Ecoturism își primește musafirii până duminică, 27 septembrie. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Târgul Internațional de Ecoturism își primește musafirii până duminică, 27 septembrie. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Piața Mare din Sibiu s-a umplut de vizitatori încă din prima zi a Târgului de Ecoturism, deschis joi, 24 septembrie. Aflat la a doua ediție și pentru prima dată cu participare internațională, târgul reunește până duminică, 27 septembrie, producători, meșteri populari și puncte gastronomice din mai multe regiuni ale țării și din Ungaria.

Publicitate
Publicitate

Numărul mare de oameni i-a surprins pe expozanți. „Neașteptat pentru o zi de joi, sincer. În Alba Iulia, cu toate că avem cetatea, nu avem numărul ăsta de turiști și îmi place deschiderea oamenilor de aici”, a spus Ciprian Dobra, educator muzeal la Muzeul Principia din Alba Iulia.

Ciprian Dobra spune că din prima zi au venit mulți vizitatori. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Ciprian Dobra spune că din prima zi au venit mulți vizitatori. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Reprezentanții Muzeului Principia, un muzeu de sit roman ce păstrează o parte din comandamentul Legiunii a XIII-a Gemina, a venit la Sibiu datorită parteneriatului cu Muzeul Astra. Iar sibienii și turiștii care le vizitează standul pot participa la atelierele interactive pentru toate vârstele, în care replicile după obiectele romane sunt aproape identice cu originalele. Copiii pot face singuri zale pentru o armură romană, pot învăța șapte jocuri din epoca romană, pot descoperi cum se făcea cerneala și pe ce se scria sau pot bate o monedă după modelul unui coson dacic ori al unui denar roman din vremea lui Traian.

„O surpriză plăcută”

Și Doris Nanași, producătoare de brânzeturi din Nou Român, comuna Arpașu de Jos, a spus că nu se aștepta la o asemenea afluență. „Nu m-aș fi așteptat să văd începutul târgului atât de plin de oameni. Pentru mine a fost o surpriză plăcută”, a declarat ea. Producătoarea, care vinde sub numele „Brânză cu dor de la poalele Făgărașilor”, a observat că trecătorii se opresc la fiecare căsuță și admiră designul și zona din care vine fiecare expozant.

Doris Nanași a adus brânzeturi produse la Nou Român. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Doris Nanași a adus brânzeturi produse la Nou Român. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

„Văd și pe oameni o relaxare și asta dă o stare de bine”, a adăugat Doris Nanași. A venit la târg pentru că, din veștile ediției trecute, a înțeles că aici participă în mare parte producători de calitate. Cel mai bun preparat al său, spune ea, este brânza maturată cu roșii și usturoi de pădure.

„Sunt foarte mulți turiști”, a remarcat și Robert, de la restaurantul Isabela din Praid, aflat la a doua participare la târg. Cele mai căutate preparate de la standul său au fost gulașul de fasole cu afumătură și sarmalele. Pe lângă mâncare, restaurantul a adus broșuri de prezentare a zonei Praid și a Ținutului Sării.

Robert (dreapta) a venit de la Praid, el participând și la prima ediție. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Robert (dreapta) a venit de la Praid, el participând și la prima ediție. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

„La București nu vedem așa ceva”

Printre vizitatori s-au numărat și turiști din alte orașe și din străinătate. Ionuț și Flori, din București, voiau doar să vadă Piața Mare și nu știau că acolo are loc un târg. S-au oprit atrași de mirosul mâncării. „Da, ce-i drept, la București nu vedem așa ceva”, au spus cei doi, care au descris târgul drept „foarte frumos”.

Turiștii s-au arătat plăcut surprinși. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Turiștii s-au arătat plăcut surprinși. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Stephanie și Carrie, două turiste din Statele Unite, au apreciat varietatea și faptul că standurile sunt așezate într-un cerc ușor de parcurs pe jos, cu activități în mijloc. Au gustat slănină și cârnați și plănuiesc să revină pentru sarmale.

Publicitate

Turismul cultural, o resursă nevalorificată

La deschiderea oficială, directorul Muzeului Astra, Ciprian Ștefan, a spus că diferența dintre România și alte țări europene este resursa umană din mediul rural, care poate garanta autenticitatea produsului turistic. „România este încă emergentă în ceea ce privește turismul cultural. De fapt, nu avem turism cultural. Ar trebui să-l avem”, a declarat el. Directorul a amintit de un deficit turistic de 5,5 miliarde de euro și a spus că România nu se poate compara cu Spania sau Grecia, de exemplu, la infrastructura turistică. Poate miza în schimb pe autenticul satelor, mai ales al celor din zonele montane.

Ciprian Ștefan și Astrid Fodor, la Târgul Internațional de Ecoturism. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Ciprian Ștefan și Astrid Fodor, la Târgul Internațional de Ecoturism. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Ciprian Ștefan a amintit că târgul a fost inițiat de Consiliul Județean (CJ) Sibiu în cadrul programului „Anii Drumeției”, iar apoi a fost preluat de Muzeul Astra, instituție subordonată CJ.

„Un turist care vine la Sibiu trebuie să poată pleca acasă cu mult mai mult decât o fotografie din Piața Mare sau din centrul istoric. Trebuie să poată descoperi un sat, o potecă, o gospodărie, o poveste, un gust sau un meșteșug pe care să le asocieze cu județul nostru”, a spus Paul Kutesch, vicepreședinte al CJ Sibiu.

Adrian Bibu, administratorul public al județului, a transmis mesajul președintei CJ, Daniela Cîmpean, pentru care târgul este „un proiect de suflet”. „Suntem în al doilea an de colaborare pe acest proiect și cred că acolo unde instituțiile își dau mâna, lucrurile merg bine”, a spus Adrian Bibu.

Oficialitățile care au deschis târgul. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Oficialitățile care au deschis târgul. Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

„Vă invităm să descoperiți tot ce are mai frumos județul nostru din punct de vedere ecoturistic, la acești minunați meșteșugari, producători și comercianți pe care îi avem”, a spus Alin Chipăilă, directorul Asociației Județene de Turism Sibiu.

Meșteșugari din Ungaria

Primarul Astrid Fodor a spus că târgurile din Piața Mare readuc la viață o funcție istorică a locului, chiar dacă nu seamănă cu cele medievale. „Sunt târguri care aduc în atenția celor care ne vizitează gastronomie și meșteșuguri și ne aduc aminte că trebuie să păstrăm ceea ce este valoros”, a declarat ea. Primarul a mai spus că prima ediție a fost un succes, iar dovada este că anul acesta sunt și mai mulți expozanți.

„Sunt prezenți și meșteri din Ungaria, ceea ce denotă că inițiativa Primăriei Sibiu de a încheia un protocol de colaborare cu Sectorul 1 din Budapesta este o inițiativă bună”, a spus Astrid Fodor. Colaborarea vizează domeniile cultural și gastronomic.

Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Grezsa Csaba, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, a vorbit despre efectele turismului asupra naturii. „Foarte mulți turiști, dacă ar putea, s-ar opri și ar parca la 5 metri de un obiectiv turistic”, a spus el. Diplomatul a adăugat că ecoturismul creează punți între maghiari, români, germani și celelalte popoare din bazinul carpatic.

Pavilionul Ungariei aduce la târg Visit Balaton și Comunitatea Asociațiilor de Artă Populară (Népművészeti Egyesületek Szövetsége), care reunește peste 50 de asociații maghiare. Meșterii susțin demonstrații pe loc. Dulgherul Illára József lucrează cu motive din Țara Călatei, iar Csog Jolán țese la războiul tradițional, unde vizitatorii pot încerca să lucreze și ei. Páll Etelka prezintă vopsirea cu plante, iar Borbély Izabella, pictura pe mătase.

Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Ce mai găsesc vizitatorii până duminică

Potrivit Muzeului Astra, la târg sunt prezente regiunile Maramureș, Neamț, Dobrogea, Hunedoara, Harghita, Covasna și Sibiu. Accentul cade pe gastronomia tradițională, prin punctele gastronomice locale, și pe meșterii populari. Organizatorii relansează și programul „Drumeț în Orașul Tău”, cu surprize pentru elevi, de la clasele primare până la liceu, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu și al Academiei Forțelor Terestre.

Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro
Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate