Prezent vineri la Sibiu, cu ocazia inaugurării noului bloc operator politraumă al Spitalului Militar, ministrul interminar al Apărării, Radu Mirunță, a vorbit și despre importanța centrului NATO din oraș.
„Există în regiune un centru NATO cu atribuții semnificative. Dinamica situației militare, atât pe frontul din Ucraina, cât și între în celelalte țări membre NATO impun o dinamică, o permanență ajustare a ceea ce se întâmplă în planurile armatei române planurile de mobilizare. Planurile de ajustare a diverselor activități de la nivelul armatei române sunt niște planuri vii care se modifică constant în funcție de ceea ce se întâmplă de jur împrejurul nostru din perspectivă militară sau din perspectiva creșterii gradului de risc,” a declarat oficialul.
Miruță a precizat că nu avem în acest moment indicatori „care să ne ducă cu gândul că este un risc schimbat la adresa populației României”.
Cât despre interacțiunea militară între țările de pe flancul estic, ministrul interminar spune că „este o preocupare atât între ministerele acestor țări, cât și la nivel NATO, să existe o interoperabilitate mai mare. Avem programe de achiziții de apărare în comun. Unul din una dintre amenințările principale și în strategia națională de apărare a României și în strategia NATO în continuare este Federația Rusă. Atâta timp cât noi avem 649,5 de km de graniță, evident că avem o expunere pentru care insistăm și la nivel NATO să existe o atenție mai mare pentru estic. Colaborăm în permanență și ajustăm capabilitățile”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu s-a schimbat nimic in comportamentul angajatiilor, de la medici la brancardieri ori asistente. Injura pacientii,urla,si uneori nu iti dai…
:)))))))))))))) Judetul Alba…pai pana si aia din Alba fug din Alba si se inghesuie la Sibiu. Economic, județul Sibiu este…
Noi, cei care biciclim si suntem vegani, nu ar trebui sa primim bonusuri substantiale pentru ca suntem, evident, la o…
Imi place cum se agita si striga ca nu se poate cei care parcheaza tot ilegal ca se bazeaza ca…
Oare daca am spus ca judetul Sibiu ar trebui inglobat in judetul Valcea ***, am trollat? Nota redactorului: da, am…













Lasă un răspuns