Guvernul Siegfried Mureșan nu a fost învestit miercuri de plenul comun al Parlamentului, scrie Agerpres. S-au înregistrat 182 de voturi „pentru” învestitură și 15 voturi „împotrivă”.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat miercuri, după ce Parlamentul a respins învestirea Guvernului, că partidele care au declanșat criza politică au ales să o prelungească.
„Astăzi, în Parlamentul României, noi am venit cu o soluție pentru încheierea crizei politice și am văzut că partidele care au declanșat criza politică au votat astăzi pentru prelungirea crizei politice. Așteptăm să vedem din partea președintelui României care sunt următorii pași. Noi, evident, vom continua să milităm pentru toate reformele pe care oamenii le așteaptă. În acest ultim an oamenii au dus greul stabilizării țării și vom lupta pentru ca eforturile făcute de oameni în acest ultim an să nu fie în zadar”, a afirmat el, într-o declarație acordată presei, la Palatul Parlamentului.
Mureșan le-a mulțumit celor de la PNL, USR și UDMR pentru profesionalismul și seriozitatea lor.
„Au finalizat într-un timp foarte scurt un program de guvernare concret, reformator, pentru o Românie modernă, puternică, prosperă, democrată și sigură”, a spus el.
Pentru a fi învestit, acest guvern avea nevoie de minimum 233 de voturi „pentru”.
Votul a fost exprimat secret cu bile.
Parlamentarii PSD au stat în bănci, anunțând că sunt prezenți, dar nu votează, în timp reprezentanții AUR au fost absenți.
Pentru ca Guvernul să fie învestit, era nevoie de votul favorabil a cel puțin 233 de parlamentari.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Unde sa practice sportul de prrformanta? La echipele pe care le falimentati?
deci numarul curselor de pe Aeroport va creste sau va scadea?!
e pur si simplu sinistra „d-na”
Ați pus mii în loc de zecimale. Din 21 de goruni n-ai cum să scoţi 23.000 mc de lemn.
Tupeu maxim, după ce ai trântit bloc de 4 etaje lipit de o casă cu un singur nivel, te plângi…













Lasă un răspuns