Daniela Ionele, profesor Merito de la Agnita, mesaje emoționante despre cum elevii din școlile tehnologice au fost „uitați” de Ziua Educației: „Învățarea unei meserii cere timp și exercițiu”

Daniela Elena Ionele predă instruire practică în domeniul confecțiilor textile la Liceul „August Treboniu Laurian” din Agnita. Unul dintre liceele cu profil tehnologic care are în dotare un atelier performant, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De asemenea, coordonează proiecte Erasmus+ și este Profesor MERITO 2021. După Ziua Educației, a trimis redacției un material prin care arată ce înseamnă progresul într-o școală tehnologică și vorbește despre locul pe care aceste școli îl au în spațiul public.
Materialul pornește de la Ziua Educației. Profesoara spune că a simțit lipsa școlilor tehnologice din relatările din presă, de la televiziune și de la radio.
„De Ziua Educației, mi-aș fi dorit mai mult interes din partea presei, a televiziunilor și a posturilor de radio pentru învățământul tehnologic. Aș fi vrut să aud mai des vocile profesorilor și ale elevilor din aceste școli și să văd mai multă preocupare pentru problemele cu care ne confruntăm. Am simțit că experiențele noastre au avut prea puțin loc în discuția publică despre educație. Îmi doresc ca această atenție să fie constantă, pe tot parcursul anului. Învățământul tehnologic are nevoie să fie cunoscut prin ceea ce se întâmplă efectiv în ateliere și la practică.”

Ea observă că atenția se îndreaptă de obicei spre olimpici și spre liceele de elită. Școlile din mediul rural și din orașele mici rămân, de multe ori, în afara relatărilor.
„Îmi lipsesc vocile din liceele tehnologice din mediul rural și din orașele mici. Mi-aș dori ca redacțiile să caute activ și aceste școli, să afle în ce condiții se face practica și ce sprijin primesc elevii pentru a-și continua studiile. Munca profesorilor și progresul elevilor din aceste comunități merită mai mult spațiu în presă, la televiziune și la radio.”
Școala în ateliere și laboratoare
Daniela Ionele descrie cum arată o oră de instruire practică la liceul la care predă. Elevul primește o cerință și trebuie să o transforme într-un produs.
„În atelier, un elev trebuie să înțeleagă o cerință și să o transforme într-un produs. Măsoară, lucrează cu materialul, verifică rezultatul. Dacă o operație nu a ieșit bine, caută greșeala și o corectează. În acest proces învață o meserie, dar învață și să răspundă pentru ceea ce face. Aici urmăresc eu progresul, de la o oră la alta.”
Profesoara explică faptul că o meserie nu se învață doar privind.
„Învățarea unei meserii cere timp și exercițiu. A vedea demonstrația profesorului nu înseamnă că poți executa imediat operația. Uneori trebuie să o privești din nou, să lucrezi mai lent sau să primești o explicație pentru pasul la care te-ai blocat. Sarcina profesorului este să identifice acel pas și să ofere sprijinul potrivit. Pe măsură ce elevul învață, ajutorul trebuie redus, astfel încât el să poată lucra singur.”
Autonomia, un reper de progres
Pentru ea, progresul se măsoară prin felul în care elevul ajunge să lucreze singur.
„Pentru mine, un reper de progres este această autonomie. Un elev care avea nevoie de îndrumare la fiecare operație poate ajunge să execute singur o sarcină și să își verifice rezultatul. Un altul poate învăța să ceară o lămurire înainte de a continua greșit. Sunt lucruri pe care le putem observa și evalua. Ele contează în pregătirea profesională, chiar dacă nu sunt ușor de transformat într-un titlu de presă.”
Elevii care aleg o școală tehnologică nu vin toți cu aceleași planuri. Unii știu ce meserie vor, alții încă își caută drumul.

„Elevii din învățământul tehnologic au interese și ritmuri de învățare diferite. Unii vin cu o alegere profesională clară, alții încă încearcă să afle ce li se potrivește. Pentru cei care se confruntă cu dificultăți familiale sau materiale, școala trebuie să poată oferi sprijin. În atelier, cerințele privind calitatea și siguranța muncii rămân ferme. Ceea ce adaptăm este felul în care îi ajutăm să le înțeleagă și să le respecte.”
În atelier se învață și lucrul în echipă, mai spune dascălul.
„A învăța o meserie înseamnă și a învăța să lucrezi împreună cu alții. Într-o activitate comună, întârzierea sau o operație executată neglijent poate afecta munca unui coleg. De aceea, discutăm despre respectarea sarcinilor și despre ce faci atunci când întâmpini o problemă. O greșeală trebuie recunoscută și corectată. Sunt responsabilități care vor conta și după terminarea școlii.”
Erasmus+, practica în străinătate, așa cum ar trebui să fie
Din 2018, Daniela Ionele coordonează proiecte Erasmus+ de formare profesională. Prin aceste proiecte elevii fac stagii de practică în alte țări.
„În stagiile de practică din alte țări, elevii întâlnesc alte moduri de organizare a muncii și primesc feedback de la tutori. Trebuie să înțeleagă cerințe într-o limbă străină și să respecte programul unei organizații în care sunt oaspeți. Aceste experiențe ne dau ocazia să vedem competențe pe care ora obișnuită de la școală nu le pune întotdeauna în evidență.”
Ea povestește despre una dintre mobilitățile pe care le-a însoțit. Tutorii au avut cuvinte bune despre elevi. Profesorii au observat însă și lucruri care mai trebuie lucrate.

„Într-una dintre mobilitățile pe care le-am însoțit, tutorii au apreciat implicarea, seriozitatea și curiozitatea elevilor. Pentru noi, profesorii însoțitori, au rămas de discutat și aspecte legate de responsabilitatea lor în afara practicii. Programul pentru cele două săptămâni fusese comunicat, dar nu era consultat suficient. Unele informații trebuiau repetate. Feedbackul bun de la practică și aceste dificultăți făceau parte din aceeași experiență.”
Profesoara spune că ambele părți trebuie discutate deschis.
„Mi se pare necesar să vorbim onest despre ambele. Elevul poate fi atent și implicat la locul de practică, iar în alte situații să aibă încă nevoie de îndrumare. Mobilitatea ne ajută să observăm ce trebuie lucrat mai departe. A ști unde trebuie să fii și la ce oră, fără să aștepți de fiecare dată să îți reamintească profesorul, este un pas spre independență.”
O a doua viață pentru materialele textile
La atelierul de confecții, elevii lucrează și cu materiale reutilizate.
„În activitățile de reutilizare a materialelor textile, pregătirea profesională se întâlnește și cu preocuparea pentru mediu. Elevii pot analiza ce se mai poate folosi dintr-un produs și cum îl pot transforma. Lucrează cu limitele materialului existent și trebuie să găsească o soluție realizabilă. Discuția despre risipă capătă astfel un sens concret, legat de deciziile pe care le iau în timpul lucrului.”
Profesoara amintește de Declarația de la Herning, adoptată în septembrie 2025 pentru perioada 2026-2030. Documentul european urmărește creșterea calității și atractivității educației și formării profesionale. El susține ca această cale să fie tratată cu același respect ca educația generală și academică.
„Pentru mine, acest respect ar trebui să se regăsească și în felul în care vorbim despre școlile tehnologice și despre elevii lor.”
Vizibilitate și condiții bune de învățare
Vizibilitatea nu e suficientă, spune Daniela Ionele. Ea vorbește despre condițiile de care au nevoie elevii și profesorii.
„Ca profesor, îmi doresc ca vizibilitatea să fie însoțită de condiții bune de învățare. Un atelier are nevoie de echipamente funcționale și de materiale cu care elevii să poată exersa suficient. Profesorii au nevoie de posibilități de formare în domeniul lor. Colaborarea cu angajatorii trebuie să ofere sarcini relevante și îndrumare, astfel încât practica să îl ajute pe elev să își dezvolte competențele. Aceste condiții merită să fie discutate în emisiuni și reportaje, pornind de la situații reale și de la răspunsurile celor care pot interveni.”

Profesoara spune ce ar vrea să vadă în presă reportaje din ateliere, discuții cu elevii și profesorii și reveniri pe teren.
„Mi-ar plăcea să văd mai multe reportaje și interviuri despre aceste școli, în presă, la televiziune și la radio. Jurnaliștii ar putea urmări o activitate în atelier și ar putea discuta cu elevii și profesorii despre dificultățile întâlnite. Aș vrea să revină apoi pentru a vedea ce s-a rezolvat și ce a rămas de făcut. O preocupare constantă ar face mai vizibile atât problemele învățământului tehnologic, cât și reușitele care pot fi utile altor școli. Din aceste experiențe avem cu toții ceva de învățat.”
La final, dascălul vorbește despre elevul care învață o meserie și despre familia lui.
„Îmi doresc ca un adolescent care învață o meserie să poată vorbi cu încredere despre ceea ce știe să facă. Iar cei care îl ascultă să înțeleagă cât a exersat pentru a ajunge acolo. Când arătăm cum se formează o competență și ce poate face elevul cu ea, oferim familiilor informații mai bune despre această alegere educațională. Acesta este locul pe care aș vrea să îl aibă învățământul tehnologic în discuția publică.”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Emanuel hast du schon die neue moderne Technik, elektronisches Glokengeläut, und elektrische Turmuhr in Schönberg ( Dealu-Frumos) besichtigt. Ist erschwinglich,…
Am mai văzut filmul ăsta la fosta tribună principală a stadionului. Terminați cu prostiile și demolați bazinul! Construiți ceva modern…
numai in Sibiu se repara o parte a strazii intr-un an si cealalta dupa 1-3 ani…numai in Sibiu!!!
Avand in vedere situatia economica a tarii, s-ar putea ca etapa demolarii sa fie si cea finala.
Pasajul peste A1 este inceput doar pe un sens de mers al autostrazii si nu pe ambele cum era normal.…














Lasă un răspuns