Discuția deschisă din vara acestui an despre restricțiile din centrul orașului Cisnădie a fost preluată de viceprimarul Gabriel Florea, care a cerut – pe Facebook – reacția localnicilor la o astfel de idee. Câteva ore mai târziu, pe aceeași rețea de socializare a intervenit și primarul Mircea Orlățan, ironic la adresa colegului său de administrație.
Viceprimar al orașului Cisnădie, Gabriel Florea (PSD) a strâns câteva sute de comentarii la postarea sa de vineri dimineața. „Dragi prieteni, vreau să vă aduc la cunoștință că se intenționează închiderea zonei centrale a orașului nostru, așa cum era în trecut. În acest context, doresc să aflu părerea dumneavoastră”, și-a început viceprimarul mesajul publicat pe pagina sa de Facebook.
Aproximativ 200 de cisnădieni, în special, i-au răspuns. Majoritatea susțin menținerea circulației auto prin centrul orașului.
Sunt, însă, și opinii potrivit cărora accesul auto ar trebui restricționat. Iar o astfel de propunere a fost lansată tocmai de către Primăria Cisnădie în vara acestui an, prin intermediul unui chestionar denumit „Agora Heltau”. Printre propunerile care precedau întrebările din chestionar era și cea de transformare a străzii Cindrelului în zonă pietonală, inclusiv a străzii Patrioților.
Primarul spune că nu se închide
După aproximativ cinci ore și primarul Mircea Orlățan s-a adresat cisnădienilor pe Facebook. „Dragii mei. Am observat ca domnul viceprimar anunță că «se intenționează” să se închidă centrul Cisnădiei «așa cum era înainte». Pe această cale vă comunic ca nu înțeleg de unde a tras domnul viceprimar concluzia că «se intenționează». Vă asigur că eu nu i-am comunicat așa ceva. Am avut o discuție cu dumnealui azi dimineață și mi-a spus că «el știe»”, și-a început primarul mesajul.
Mircea Orlățan spune că intenția administrației pe care o conduce este de a înlocui două bariere „cu bolarzi retractabili așa cum este în zonele istorice ale orașelor”. Rolul acestora va fi de restricționare a circulației auto pe perioada organizării de evenimente în zona centrală a orașului. „Vă asigur că nu intenționăm să închidem centrul Cisnădiei pentru circulația autoturismelor cu masa sub 3,5 tone”.
Primarul susține că orașul va avea, de anul viitor, un plan de mobilitate urbană durabilă, din care vor fi alese cele mai potrivite scenarii atât pentru circulația auto, cât și pentru zonele pietonale, parcări, piste pentru biciclete sau transport în comun.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Du-te bate-te cu mioarele din cornatzel, ca tin cu echipa adversa!! Lasa tu civilizatia, ca inca nu a ajuns la…
Matale dupa nume esti nascut in Ferentari, Bucuresti :))
Maimutele trebuiau duse direct pe teren, lasate sa se bata pana la moarte si cei care scapau aveau dreptu sa…
Birt sa se angajeze la Circ fiind foarte priceput. Sa lase administratia publica unde este nevoie de un om priceput…
Deci vorbim despre un pistol mincinos ca toti ceilalti din administratie indiferent de la ce partid.













Lasă un răspuns