Șapte pisici au plecat acasă cu noii lor oameni, iar una a fost adoptată la distanță. S-a întâmplat la evenimentul de adopții organizat de voluntarii Asociației PAN, Protecția Animalelor și a Naturii, la Șura Culturală Gușterița. Au mai fost muzică live, ateliere pentru copii și un bazar de cărți.
Ziua a fost plină la Șura Culturală Gușterița. Mulți oameni au venit să cunoască pisicile PAN. Voluntarii au adus 23 de pisici pentru adopție. Șapte și-au găsit o familie, iar una a fost adoptată la distanță.
„Pisicile au fost încântate de compania oamenilor, dar și oamenii de ospitalitatea pisicilor”, a transmis Ana-Maria Făgădar, organizator și vicepresedinte al Asociației PAN.

Natty & Micky au cântat la chitară, iar oamenii s-au adunat în jurul lor să-i asculte. Între timp, cei mici au construit căsuțe din carton. Acestea vor fi duse în locuri potrivite pentru pisicile fără stăpân.
Vizitatorii au primit brioșe, cafea și limonadă caldă. Limonada a avut cel mai mare succes, iar voluntarii au pregătit-o aproape fără oprire. La bazar a fost coadă mai tot timpul, iar lădițele cu cărți s-au golit. Și câteva cărți de la Colțul cu povești și-au găsit noi cititori. Acum voluntarii caută altele pentru atelierele pe care le țin în grădinițe.

Alături de voluntari pe tot parcursul zilei au fost invitați cei de la UCOS. Organizatorii le-au mulțumit și celor care au donat cărți, inclusiv în timpul evenimentului. Următoarea întâlnire va fi ZAPP #7.
„Adopția vine cu responsabilități”
Ana-Maria Făgădar spune că adopția nu trebuie tratată ușor.
„Mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă mai bine rolul unei pisici într-o familie, beneficiile pe care le poate avea asupra sănătății și stării noastre de bine, dar și faptul că uneori lucrurile pot fi mai dificile decât ne imaginăm. Și pisicile au nevoie de oameni, de atenție, grijă și siguranță.”

„Adopția vine cu responsabilități, iar o pisică devine un membru al familiei. Este important ca oamenii să înțeleagă riscurile la care este expusă o pisică ce are acces la exterior, mai ales după cele întâmplate în Sibiu în ultimele luni. La fel de important este să aibă răbdare, pentru că și pisicile, asemenea oamenilor, au nevoie de timp să se adapteze.”
O adopție din adăpost înseamnă, de fapt, două pisici ajutate.
„Când adopți o pisică din adăpost, ajuți de fapt două. Una pleacă acasă, iar alta primește șansa de a ajunge în locul ei, la adăpost. Este un cerc care continuă datorită adopțiilor.”

Voluntarii spun că nu se pot descurca singuri.
„Suntem doar niște voluntari care își dedică timpul și resursele pentru a ajuta animalele. Nu le putem salva pe toate și avem nevoie de implicarea comunității, de adopții responsabile, sterilizări și de oameni care nu rămân indiferenți”, încheie Ana.









Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Felicitări!
V-au platit sa le faceti reclama?Se duce careva acolo la ce preturi au?
Esti tamba…legea deja exista pentru deteriorarea sau obstructionare numarului de inmatriculare, indiferent de vehicul, problema e ca nu are cine…
foccacia se mananca cu mana nu cu furculita. Unde e bonul?
Alta prostie hipterista. 4 zile sau chinuit mașinile Postei sa între pe strada blocata cu panouri din cate boboborul nu…













Lasă un răspuns