Capul de foraj al utilajului TBM (Tunnel Boring Machine) care va fora tunelul Poiana, de pe Secțiunea 3 (Cornetu–Tigveni) a autostrăzii Sibiu–Pitești, a ajuns pe amplasament, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, joi, într-o postare pe Facebook. Componenta, cu un diametru de 6 metri și o greutate de 131 de tone, a plecat marți seara din Călărași și va fi asamblată și pregătită pentru lansare. Odată asamblat, TBM-ul va fora tunelul Poiana, de 1.780 de metri, primul tunel de autostradă din România executat cu această tehnologie.
În perioada următoare vor sosi, rând pe rând, toate componentele utilajului, în peste 100 de transporturi agabaritice, a precizat Pistol. Scutul de foraj va fi configurat la diametrul final de 12,5 metri.
Secțiunea 3 este una dintre cele două secțiuni ale autostrăzii (alături de Secțiunea 2, Boița–Cornetu) pentru care modificările aduse proiectului fac obiectul unei proceduri de revizuire a acordului de mediu, aflată, potrivit unei informări publice a Ministerului Mediului din octombrie, în etapa de analiză la Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
sperăm să se refacă și nenorocirea aia de pavaj cu gresie de baie cu ceva mai aspectuos și mai aderent…
La teatru in care se fae astazi, nu pierzi nimic daca nu mergi la teatru.
Ma surprinde ca nu te deranjeaza faptul ca apa potabila livrata sibienilor este radioactiva, mai ales cea de la Gura…
Pertinenta solicitarea.O sustin.
Care constructie modulara existenta? Sunt doar niste improvizatii cu pericol de explozie pentru angajati, ne temem in fiecare zi cand…













Lasă un răspuns