13 dintre cele 53 de comune ale județului Sibiu au mai puțin de 1.500 de locuitori, pragul cu care noul Guvern ar putea porni reforma administrativ-teritorială – subiect care apare pe agenda publică de fiecare dată când e învestit un nou executiv. Cea mai mică este Râu Sadului, cu 514 locuitori la recensământul din 2021, urmată de Ludoș, cu 584, și de Bruiu, cu 671. Turnul Sfatului a discutat cu primarii a două comune care ar putea fi vizate de acest prag și amândoi spun că, în forma anunțată până acum, un referendum pentru comasare voluntară ar avea șanse mici să treacă.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a emis deja ordinul care constituie grupurile de lucru pentru măsura „START Reforma Administrativă: asociere și comasare voluntară”. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 23 octombrie, iar în fiecare județ prefectul trebuie să înființeze un subgrup în cinci zile de la publicare, adică până azi. Separat, președintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a anunțat luni, 26 octombrie, că îi va cere premierului Luca Niculescu angajarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială, cu termen martie 2027.
La recensământul din 2021, situația comunelor sibiene aflate sub pragul de 1.500 de locuitori arată astfel, în ordine descrescătoare: Chirpăr – 1.489, Boița – 1.410, Brădeni – 1.368, Tilișca – 1.351, Ațel – 1.263, Cârțișoara – 1.260, Apoldu de Jos – 1.184, Cârța – 1.042, Marpod – 982, Mihăileni – 973, Bruiu – 671, Ludoș – 584 și Râu Sadului – 514. Cumulat, în cele 13 comune trăiesc puțin peste 14.000 de oameni, potrivit unui calcul Turnul Sfatului pe baza datelor recensământului. Comuna Merghindeal se află la limită, cu 1.502 locuitori.
Este important de precizat că, până în acest moment, nu e clar cum va avea loc reforma și nici care sunt criteriile principale.
Ce prevede măsura din programul de guvernare
Despre reformă citim în Programul de guvernare 2026-2028. Documentul prevede că 429 de unități administrativ-teritoriale (UAT) cu cel mult 1.500 de locuitori au prioritate la finanțare dacă aleg comasarea voluntară. La nivel național, există aproape 2.900 astfel de comune, cele mai multe în județul Alba (27), urmat de Cluj, Hunedoara, Caraș-Severin și Olt, cu câte 26.
Ordinul nr. 1.334/2026, semnat de ministrul Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica, pe 21 octombrie și publicat în Monitorul Oficial din 23 octombrie, prevede înființarea unui grup de lucru central la MDLPA și câte un subgrup în fiecare județ. Din acest subgrup județean vor face parte președintele consiliului județean, prefectul județului și președintele filialei județene a Asociației Comunelor din România (ACoR).
Sibiu: constituirea subgrupului, în plină schimbare de prefect
Termenul pentru constituirea subgrupurilor județene se împlinește azi, 28 octombrie, iar Sibiul se află în perioada schimbării conducerii Instituției Prefectului. Mircea Crețu, cel mai longeviv prefect al județului, și-a depus demisia pe 19 octombrie, iar Florian Giubega a fost desemnat să-i ia locul.
Într-un interviu acordat Turnul Sfatului la final de mandat, Crețu s-a arătat rezervat față de felul în care este pregătită reforma. „Mi se pare că nu este în regulă să faci asta de pe o zi pe alta. Acum ați văzut că, pentru ca unii să zică că se unesc voluntar, se fac programe cu fonduri de la bugetul statului. Nu cred că se face așa. Asta trebuie tratat foarte serios. E nevoie de reformă administrativă, clar, dar trebuie începută pe baza unor criterii. Degeaba unești patru localități foarte sărace și faci una și mai săracă și mai mare, cu mai multe probleme”, a spus prefectul. Tot el crede că în discuție ar trebui aduse și județele.
Comasare voluntară, prin referendum: da sau nu?
Ministrul Dezvoltării a prezentat planul în două etape încă de la audierile din Parlament, pe 19 octombrie, când a primit aviz favorabil. Prima etapă este una voluntară, cu consultarea locuitorilor prin referendum, iar comunele care acceptă ar urma să primească prioritate la finanțare.
„Vrem să venim către comunele care vor să se comaseze, să venim cu o ofertă. Vor putea să depună anumite proiecte pentru finanțarea proiectelor de investiții de care ei au nevoie și duc lipsă. Și aici putem să avem și un centru medical, putem să avem și o școală nouă, putem să avem și un drum de legătură între cele două localități”, a explicat Alexandru Stoica pentru Știrile ProTV.
În aceeași intervenție, el a explicat că „oamenii vor vota și trebuie să se prezinte cam 30% din alegători, minim 30% și cu un răspuns pozitiv de 25% din cei prezenți”.
Primar Râu Sadului: „Nu cred că o să se îndeplinească prin voința oamenilor”
Contactat de Turnul Sfatului, primarul comunei Râu Sadului, cea mai mică dintre comunele județului, spune că o comasare ar putea aduce servicii de mai bună calitate, dar numai dacă punctele de lucru rămân în localitate, unde 60% dintre locuitori au peste 65 de ani. Daniel Minea crede că la un eventual referendum oamenii ar fi împotriva comasării.
„Oamenii vin la primărie; eu îi văd – sunt numai femei de 70, de 80 de ani, văduve, bătrâne, care nu se pricep nici să facă electronic. Chiar dacă s-ar digitaliza mai tare procesul, n-are cine să le facă electronic. Tot vin cu hârtia, cu cuponul de pensie și cu buletinul la primărie. Deci, serviciile, din punctul meu de vedere, trebuie să rămână”, crede primarul.
În ceea ce privește comasarea cu alte comune, Minea spune că în cazul Râu Sadului situația e diferită: „Geografic, varianta cea mai firească de comasare ar fi cu Sadu, pe Valea Sadului, acolo unde există deja drum județean de legătură, însă istoric comuna e legată de Rășinari”.
Oricum, discuțiile trebuie să aibă în vedere investițiile concrete, mai crede el. „Spre exemplu, problema cea mai mare e canalizarea. Până acum n-am putut să facem un sistem centralizat cu Sadu, că suntem comună diferită. N-am făcut nicio asociere, dar în situația în care am ajunge la o discuție sau la o negociere, aș merge pe o variantă să câștige satul niște investiții de infrastructură majoră”, spune el. Teama lui este că statutul de sat aparținător ar opri dezvoltarea. „Acuma, noi, de exemplu, fiind comună, chiar dacă am fost o comună mică, am avut opt proiecte pe PNRR, Anghel Saligny și AFIR în mandatul acesta de 4 ani. Am atras peste 20 de milioane de lei în comună, în condițiile în care bugetul nostru e de două milioane”, a explicat primarul.
Cât despre un eventual referendum, primarul estimează că ar fi greu de câștigat și argumentează prin „mândria locală”. Acum două săptămâni, comuna a sărbătorit centenarul separării de Rășinari. „Există o mândrie locală că suntem comună de sine stătătoare. De asta mi se pare destul de greu, ca la referendum, să accepte oamenii unificarea”, spune el. Dr nu exclude totuși organizarea unei consultări. „S-ar putea să încercăm chestia asta, un referendum, că nu ne costă mare lucru. Dacă populația vrea, bine”.
Primar Bruiu: „Nu mi s-ar părea corect și moral pentru oamenii în vârstă”
Primarul comunei Bruiu, Emil Gheorghel, spune că principala lui îngrijorare este distanța. Comuna are trei sate, Bruiu, Șomartin și Gherdeal, iar varianta despre care se vorbește ar fi alipirea la Arpașu de Jos.
„Eu sper să nu se întâmple treaba asta pentru oamenii în vârstă care sunt în localitate, după ce că sunt taxe mari și altele, să trebuiască să se mai ducă încă 20 de kilometri până la Arpaș, cum ni se propune, ca să-și achite impozite. Nu mi s-ar părea corect și moral pentru ei”, a declarat Gheorghel pentru Turnul Sfatului. El dă ca exemplu campania APIA, pentru care aproximativ jumătate dintre cei 600 de locuitori trec anual pe la primărie după adeverințe, dar și naveta elevilor. „Avem o mașină închiriată, o plătim din fonduri de buget local. 13 copii anul acesta, anul trecut au fost 15, merg zilnic la școală; nu s-a lăsat unul. Dacă ne duce la Arpaș, credeți că chiar așa se mai interesează de copilul din Bruiu?”, se întreabă primarul.
El nu crede nici că s-ar face mari economii: „Economia nu se face așa, cu comuna Bruiu și cu încă 13 comune din județul Sibiu. Deci, 13 primari cu încă 130 de consilieri locali. Dacă faceți calculul, nu este chiar așa mare față de deranjul restului populației”, spune Gheorghel și argumentează că rolul unui primar de comună mică nu se compară cu cel dintr-o localitate mare. „La comunele mici, un primar nu este doar primar, ci și medic, ajută cu internarea în spital; am ajutat, când a fost nevoie de o înmormântare. Ei au fost primii care au ajuns la incendii, la necazuri”.
Nici el nu crede că o comasare ar trece de votul locuitorilor. „Nu cred că (reforma) o să se îndeplinească prin referendum, prin voința oamenilor. Dacă va fi obligație, se va conforma, dar în rest nu pot să-mi dau cu părerea”, a spus primarul din Bruiu.
Grindeanu (PSD): Ideal, până în martie 2027. Nu populația trebuie să fie singurul criteriu
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a readus subiectul în prim-plan luni, după ședința Biroului Permanent Național al partidului. El a anunțat că îi va propune premierului două angajări separate ale răspunderii, una pe reforma administrativ-teritorială, coordonată din partea PSD de europarlamentarul Dragoș Benea, și una pe reorganizarea aparatului guvernamental, coordonată de vicepremierul Marian Neacșu.
„Angajarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială, care să prevadă comasarea localităților mici, cu păstrarea serviciilor publice pentru cetățeni”, a spus Grindeanu, care a precizat că ambele ar trebui să se întâmple „în următoarele săptămâni, în următoarele luni, până în primăvara anului, adică până în martie 2027”. Pentru reforma administrativă, el consideră că momentul ideal ar fi chiar anul acesta, înaintea bugetului pe 2027.
Liderul PSD nu a spus câte localități ar urma să fie comasate și nici dacă procesul va fi voluntar sau obligatoriu, dar a subliniat că nu populația trebuie să fie singurul criteriu. „Această comisie trebuie să găsească criteriile și argumentele rapid pentru care să se facă această comasare, până la urmă, nu voluntară, la care să nu țină cont doar de populație, să țină cont de multe alte lucruri. Într-un final, ceea ce ne dorim este ca nivelul serviciilor publice către cetățeni să fie mai bun, nu mai rău decât înainte de o eventuală comasare, și să avem reducerea cheltuielilor publice”, a declarat Grindeanu.
În orice caz, Grindeanu a precizat că efectele reformei asupra administrației locale s-ar produce nu mai devreme de 2028, odată cu noile mandate ale aleșilor locali. „Până atunci, acele UAT-uri au primari, au consilii locale alese. Sunt aproape sigur că e și neconstituțional să faci acest lucru cât e un mandat în vigoare”, a explicat el.
Harta administrativă: Un nou guvern, o nouă discuție
Discuția despre reorganizarea administrativă a țării în general și a județului în special nu este nouă. În martie 2026, premierul de atunci, Ilie Bolojan, propunea ca localitățile din jurul reședințelor de județ să devină primării de sector. Ideea era respinsă de primarii sibieni, care au argumentat că o astfel de măsură ar grupa localitățile bogate și le-ar lăsa pe cele sărace în sărăcie.
O lună mai târziu, fostul parlamentar USR Cosette Chichirău lansa o aplicație de comasare, care arăta un județ Sibiu cu doar jumătate din actualele unități administrativ-teritoriale.
În mai 2025, liderul AUR, George Simion, vorbea despre reducerea cu două treimi a numărului de primării, iar în septembrie 2026 premierul desemnat de atunci, Siegfried Mureșan, anunța că va include comasarea voluntară în programul de guvernare, după modelul aplicat în Republica Moldova.
USR cere ca pragul să fie de 5.000 de locuitori
Menționăm că înainte de lansarea discuțiilor privind reforma teritorial-administrativă, pe 15 octombrie, liderii grupurilor parlamentare USR și PNL au trimis o adresă către Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului prin care au solicitat înființarea unei comisii pentru reforma administrativ-teritorială. Comisia va avea rolul de a elabora cadrul legislativ necesar acestei reforme, astfel încât ea să poată fi aplicată începând din 2032.
A doua zi, solicitarea a fost aprobată. Comisia nu a fost însă constituită până acum, iar liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, avertiza că o amânare ar echivala cu abandonarea demersului.
Între timp, au apărut critici în adresa inițiativei actualului guvern. Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş, a calificat drept „doar o spoială” aducerea subiectului în discuţie fără dezbatere şi a declarat că reorganizarea ar trebui să acopere toate municipiile cu o populație sub 5.000 de locuitori.
În cazul județului SIbiu, dacă în loc de 1.500 s-ar folosi pragul de 5.000 de locuitori, aproape toate comunele sibiene ar intra în discuție. Potrivit datelor recensământului din 2021, singurele comune din județ care depășesc 5.000 de locuitori sunt Șelimbăr, cu 17.492, și Roșia, cu 6.074.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pe tine te urmărește inteligența, dar nu te prinde , este? Pe ce să dea drumul la lucru , pe…
Diferită dar necesară.
Bună ziua și mulțumesc pentru sesizare! Nu am știut că tabelul nu se vede la fel pe toate dispozitivele. Pe…
Via de capul meu :)))))))))))))))))))))) Asta la ce atarnache este face targul cu taxa de acces !!!!
Da, a fost o greseala in interpretare! De asemenea, aici este postarea lui Mihai Gotiu: facebook.com/gotiu.mihai/posts/pfbid0372trg5ZY2jQVqP3Sh9GNuo94TxS99C1n3i44b8h5zYgpbwd6juAcHFYjvEvyPdkRl













Lasă un răspuns