Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Primarul din Rășinari a refuzat să elibereze certificatul de urbanism pentru proiectul minier al celor de la MPI. Invocă referendumul care va fi organizat duminică

Traian Deleanu
0
Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari. Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari. Foto: arhiva turnulsfatului.ro

Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari, anunță că a dat răspuns negativ cererii de eliberare a unui certificat de urbanism depuse de Mineral Proiect Invest, pentru cariera de magneziu. Investitorii spun că vor analiza situația.

Publicitate
Publicitate

Cererea pentru eliberarea unui certificat de urbanism, pe baza căruia să fie demarate mai apoi demersurile în vederea obținerii autorizației de construire pentru mina de magneziu, a fost depusă de Mineral Proiect Invest (MPI) SA după aproximativ două săptămâni de la emiterea licenței de exploatare.

„În urma cererii depuse de Mineral Proiect Invest S.A. în data de 23.09.2026, privind emiterea certificatului de urbanism pentru construire, vă informez că documentul a fost semnat de mine, în calitate de primar, și ridicat de beneficiar în aceeași zi, respectiv 30.10.2026. Certificatul de urbanism a fost emis cu un răspuns negativ, motivat de faptul că obiectivul de investiții solicitat NU poate fi realizat în contextul demersului juridic aflat în desfășurare privind organizarea referendumului local din data de 08 noiembrie 2026”, transmite Bucur Bogdan, prin intermediul unui anunț publicat pe pagina de Facebook a comunei.

Primarul Rășinariului arată că a considerat că este important să aloce mai mult timp analizării proiectului, atât din punctul de vedere al prevederilor legale, cât a responsabilității pe care o are față de localnici. „Rășinariul are o identitate, un patrimoniu natural și turistic și o direcție de dezvoltare pe care trebuie să le avem în vedere atunci când luăm decizii care îi pot influența viitorul”, mai scrie primarul Bucur Bogdan.

Publicitate

Întrebați dacă vor depune o nouă solicitare pentru un certificat de urbanism sau dacă vor ataca în instanță negația primită de la Primăria Rășinari, cei de la MPI transmit că vor lua o decizie în perioada imediat următoare. „Analizăm intern și vom reveni pe acest subiect cu un răspuns în zilele următoare”.

Amintim faptul că primarul din Rășinari a anunțat faptul că, în funcție de rezultatele referendumului programat duminică, administrația pe care o conduce va încerca să susțină sau să blocheze proiectul minier.

Pentru ca referendumul de duminică să fie valabil trebuie să voteze cel puțin 30% dintre cei aproximativ 4.300 de alegători înscriși pe listele permanente din Rășinari, adică aproximativ 1.290 de persoane. Aceștia sunt chemați la urne pe 8 noiembrie între orele 07:00 și 23:00, pentru a răspunde cu DA sau NU la întrebarea: „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”.

Citește și Cel puțin 1.290 de rășinăreni trebuie să fie prezenți la vot, pentru ca referendumul privind exploatarea minieră să fie valabil

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate