Sibiul a ajuns al cincilea cel mai scump oraș din România pentru cei care își doresc să devină proprietari. Iată cât costă astăzi cea mai ieftină locuință aflată la doi pași de atracțiile din centrul istoric.
Cea mai ieftină garsonieră poziționată central poate fi găsită, la ora actuală, pe strada 9 Mai. Se vinde cu 45.000 de euro și are o suprafață utilă de 19 mp. Aceasta este localizată la parterul unei vile și a fost renovată recent.
„Poziționarea permite accesul pe jos către Piața Mare, Piața Mică, magazine, cafenele și restaurante”, explică agentul care are locuința în portofoliu în anunțul publicat pe platforma Imobiliare.ro.

Centrul orașului, tot mai atractiv pentru cumpărători
Prețul mediu solicitat cumpărătorilor pentru un apartament în Sibiu a ajuns la finele lunii trecute la 2.051 euro/mp util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, instrument care monitorizează de peste 15 ani evoluția pieței rezidențiale din principalele centre urbane prin intermediul celei mai extinse baze de date din țară. Ultimul an a adus scumpiri cu 8% pe piața rezidențială locală.
În centrul orașului prețurile sunt chiar mai piperate, ajungând la o medie de 2.664 euro/mp util. Față de octombrie 2025, proprietarii au majorat prețurile cu 5%.
În ciuda scumpirilor, locuințele din zona centrală a Sibiului au devenit tot mai atractive pentru cumpărători, cererea crescând cu 12% în ritm anual. Spre comparație, în cartiere precum Hipodrom I și II s-a putut observa un avans cu 8% în interesul potențialilor cumpărători, iar în zona Turnișor cu 6%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Asa si ce se intampla cu cei care au luat carnetul de conducere pe mita? Mai au voie sa conduca?
Ce jefuri si ce nesimtiti sunteti, usereilor! Da’ pe vremea lu’ Voiculescu si Moldovan care voiau sa ne vaccineze cu…
Acestste practici gen Piedone sunt doar propaganda. Astept sa posteze si ce solutii a gasit, nu doar ca a aratat…
Văd că septagenara Cora ne ia cu vrajeala de 2 lei cu înghețată ca să uite lumea de milioanele aruncate…
A se observa ce probleme are „duamna”… tonetele de inghetata. De ce nu pleci acasa, cucoana draga, sa vezi de…











Lasă un răspuns