Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Ce găsești la căsuțele de la Târgul de Crăciun: vin fiert de la 12 lei, plăcinte voievodale, jucării și haine de blană de 5.000 de lei

Marta Solomon
1
Un pahar de vin fiert pornește, anul acesta, de la 12 lei și poate ajunge la 20 de lei. Foto: turnulsfatului.ro
Un pahar de vin fiert pornește, anul acesta, de la 12 lei și poate ajunge la 20 de lei. Foto: turnulsfatului.ro

Târgul de Crăciun din Piața Mare se deschide oficial astăzi, 13 noiembrie, de la ora 19:00, dar la căsuțe erau oameni încă de dimineață. Comercianții încă își aranjau marfa și se pregăteau de marea deschidere, iar curioșii se plimbau deja printre tarabe. Curioși am fost și noi să vedem ce prețuri sunt în acest an și ce așteptări au comercianții. 

Publicitate
Publicitate

La vinul fiert, ca în fiecare an, prețurile variază. În funcție de căsuța la care te oprești, poți să dai între 12 și 20 de lei pe un pahar de vin. Târgul de Crăciun din Sibiu a fost apreciat pentru că are cel mai ieftin vin fiert din Europa. Ciocolata caldă o găsești în același interval de prețuri. Tot la capitolul băuturi, o cafea costă între 7 și 23 de lei, asta dacă alegi să aibă și o aromă, iar un ceai pornește tot de la 7 lei.

Foto: turnulsfatului.ro
Foto: turnulsfatului.ro

La categoria dulciurilor, vata de zahăr costă 15 lei, o prăjitură albinuță sau doboș tot 15 lei, salamul de biscuiți 9 lei, iar ciocolata cu nucă 12 lei. 

Cei care vor să ia acasă o amintire găsesc magneți de frigider între 10 și 18 lei, iar două ture în roata panoramică costă 30 de lei, cu 10 lei mai mult decât anul trecut. O cană realizată manual costă între 50 și 70 de lei, iar la hainele și căciulile de blană, prețurile pornesc de la 200 de lei și pot ajunge și la 5.000 de lei, în funcție de tipul de blană și de model. 

Publicitate

Nu lipsesc nici căsuțele la care se vând jocuri de cărți, brelocuri și diferite plușuri și jucării care vor atrage atenția oricărui copil.

„Sigur o să fie mai mulți turiști”

Mihai e prezent la Târgul de Crăciun pentru a noua oară și e convins că anul acesta vor fi mai mulți vizitatori. „Sigur o să fie mai mulți turiști, în fiecare an se mărește numărul de turiști”, a spus el pentru turnulsfatului.ro.

Nu e singurul comerciant care are aceeași părere. Markus e pentru al șaselea an prezent și e de părere că târgul „crește de la an la an și devine mai frumos”. Față de anii trecuți, prețurile s-au păstrat la fel, doar la vin a adăugat 1 leu, pentru că, spune el, este cel mai bun vin din târg.

markus cristi targ de craciun
Markus și Cristi așteaptă oamenii cu cel mai bun vin fiert și cafea de specialitate în târg. Foto: turnulsfatului.ro

Doina, de la Covata Bunicii, vine de mai mulți ani și noutatea cu care a venit acum sunt plăcintele voievodale, cu vișine, cu mac și cu brânză dulce, pe lângă turtă dulce, acadele, ciocolată de casă și doboș. În afară de acadele, toate sunt preparate de ea. Cei mai mulți clienți, spune ea, sunt turiștii străini. „Sunt fascinați de acest târg care este foarte bine aranjat, organizat, elegant”.

Plăcintele voievodale făcute de Doina. Foto: turnulsfatului.ro
Plăcintele voievodale făcute de Doina. Foto: turnulsfatului.ro

La târg vin și producători din alte colțuri ale țării. Cristina este din Vatra Dornei, de la Lactate Călimani și e pentru a doua oară prezentă la târgul de crăciun și a venit cu șvaițer, brânză maturată în vin roșu, cașcaval afumat și burduf. Familia sa face brânză încă din anii ’30. Mai multe despre toate noutățile din acest an, aici.

Foto: turnulsfatului.ro
Cristina vine și cu lapte de băut la târg, care pornește de la 7 lei. Foto: turnulsfatului.ro
Procesul de realizare al unei căni durează între o oră și jumătate și trei ore și jumătate. Foto: turnulsfatului.ro
Procesul de realizare al unei căni durează între o oră și jumătate și trei ore și jumătate. Foto: turnulsfatului.ro
La căsuța cu haine și căciuli de blană, interesul era crescut încă dinaintea deschiderii. Foto: turnulsfatului.ro
La căsuța cu haine și căciuli de blană, interesul era crescut încă dinaintea deschiderii. Foto: turnulsfatului.ro
Foto: turnulsfatului.ro
Foto: turnulsfatului.ro

Publicitate
Publicitate

Marta Solomon
Marta Solomon

Reporter

0754 259 053

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Sparrow
    Sparrow

    Sloganul comerciantilor din Târg este ” la rupere !” . Vrea ” āla mic ” o ciocolatâ caldå ? Rang! 10000 de lei ! Vrea si tac’su um vin fiert ! Rang ! Un miliard !
    Partea frumoasá e cā românii , mult mai multi decât turistrii strāini, or sā arunce cu catralioane de bani pe prostii si dupā aia or sā injure vârtos România, clasā politicå, viata de rahat , si scuipând a dezgust se vor urcā in BYD-urile, Range Roverurile , Audiurile si Mercedesurile lor de peste 80000 de euro bucata si vor posta pe ” retele ” cum se relaxeazå ei in iesiri in Târg.
    Nu e superbā Tara asta ? Oh, ba da !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate