Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un șofer băut și cu permisul anulat a fost reținut după ce a lovit o mașină la Tălmaciu

Andrei Pleșa
0
Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Foto: arhiva turnulsfatului.ro

Un bărbat de 43 de ani din județul Olt a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident pe strada Unirii din Tălmaciu. Etilotestul a arătat că avea 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar polițiștii au aflat că dreptul lui de a conduce fusese anulat.

Publicitate
Publicitate

Polițiștii Poliției Orașului Tălmaciu au fost anunțați joi, 12 noiembrie, în jurul orei 15:00, printr-un apel la 112, despre un accident soldat doar cu pagube materiale, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu printr-un comunicat de presă.

Bărbatul conducea o autoutilitară pe strada Unirii și nu ar fi păstrat distanța de siguranță. Astfel, a intrat în mașina din fața sa, condusă de un tânăr de 23 de ani din Tălmaciu. După testarea alcoolscopică, șoferul de 43 de ani a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Nimeni nu a fost rănit în accident.

Publicitate

Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost anulat și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Reprezentanții IPJ Sibiu precizează că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate
Publicitate

Andrei Pleșa
Andrei Pleșa

Reporter

0721 413 227

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate