Profitul net al Transgaz Mediaş (TGN) a crescut la nouă luni cu 51%, comparativ cu perioada similară din 2009, la 286 de milioane de lei, datorită tarifelor mai ridicate şi cantităţii mai mari de gaze naturale transportate, potrivit mai multor analişti chestionaţi de Reuters, informează Mediafax.
Analiştii estimează, totodată, o cifra de afaceri de 921 milioane de lei pentru perioada ianuarie-septembrie, faţă de 806 milioane de lei în intervalul similar din 2009. Profitul EBITDA (înainte de deducerea dobânzilor, taxelor, deprecieri şi amortizării) se situează la 429 de milioane de lei. Transgaz, operatorul reţelei naţionale de conducte de gaze naturale, va raporta miercuri rezultatele financiare pentru primele nouă luni. Reuters a consultat analişti de la BRD-GSG, EFG Eurobank Securities, Erste Group, NBG Securities Romania, Piraeus Bank Romania, Raiffeisen Capital & Investment, SSIF Ieba Trust, Tradeville şi UniCredit CAIB Securities. În primul semestru, compania a înregistrat un profit net de 265,43 milioane lei (63,98 milioane euro), în urcare cu 56% faţă de perioada similară din 2009, la venituri de 728,72 milioane lei (175,67 milioane euro), în creştere cu 15,7%. Cifra de afaceri a crescut în această perioadă cu 17,69%, la 690,54 milioane lei (166,4 milioane euro), de la 586,73 milioane lei în 2009. Acţiunile Transgaz erau tranzacţionate marţi la BVB la 262,8 lei pe unitate, în creştere cu 0,23%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Și poliția are obligația ca în intersecții să încetinească ,chiar daca sunt in misiune. Nu exista scuza in acest sens.…
Schimbul valutar este complet gresit pentru ca 10 coroane nu valorau 10 RON, ci 10 lei de atunci. Daca facem…
Foarte bine ca in sfarsit exista controale, dar discutam de lucrari executate, in valoare de 1 mil. lei si lipseste…
Nu are destule. Masinile n-au ce sa caute in Orasul de Jos, strica peisajul. Ajung cele ale locatarilor. Nu mai…
Ce legatura are? Tocmai, daca muncesti nu vrei sa fii stresat de masini cand mergi in centru. Le vedem destul…













Lasă un răspuns