Arhitectul Alexandru Găvozdea, fost președinte al Ordinului Arhitecților și candidat la Primăria Sibiu, apreciază că dosarul pentru autorizația de construire a lucrărilor de reamenajare a parcului Sub Arini este cel puțin incomplet. El ridică semne de întrebare asupra calității proiectării și solicită discutarea publică a acestuia.
În 59-a zi de la depunerea unei solicitări în baza legii privind liberul acces la informațiile publice, arhitectul Alexandru Găvozdea spune că a apucat să consulte nu proiectul tehnic, ci dosarul pe baza căruia a fost emisă autorizația de construire pentru reamenajarea parcului Sub Arini.
Iar dosarul este, potrivit lui Găvozdea, atât incomplet, cât și depozitarul unor propuneri cel puțin neclare, dacă nu neinspirate. „Lipsește un plan general. Conform legii trebuie să ai un plan de situație. Să putem înțelege și noi unde se vrea construit acel amfiteatru, unde vor fi copaci nou plantați, unde amplasăm acel «portal» propus. Sau unde va fi amenajat iazul pe traseul pârâului”, a declarat Alexandru Găvozdea pentru cititorii Turnul Sfatului.
El mai remarcă și faptul că „piesele de arhitectură nu sunt semnate de arhitect cu drept de semnătură, ci de firma care a elaborat proiectul”. „O ștampilă și o semnătură care nu știm cui aparține. Nu există trasabilitate a responsabilității. Ceea ce nu e normal, conform legii trebuie semnătura unor specialiști, care își asumă astfel răspunderea față de autorități, de public”.
Totodată, mai atrage atenția și asupra unor detalii care pornesc de la certificatul de urbanism. „Văd lucruri mai proaste. Bustul lui Mihai Eminescu este monument, dar dosarul de autorizare nu are aviz de la Cultură, pentru că nu a fost cerut prin certificatul de urbanism. Un fel de noi centrăm, noi dăm cu capul”.
Semne de îndoială
Documentele proiectului tehnic din dosarul de autorizare propun soluții de o calitate slabă, apreciază Alexandru Găvozdea. În acest sens dă exemplu „portalul din cărămidă aparentă”, pergola cu stâlpi din beton placați cu piatră de râu sau bănci cu același finisaj, soluții pe care le consideră cel puțin îndoielnice.
„Poate nu e o problemă atât de mare că eu nu aș fi luat 5-ul în facultate cu un astfel de proiect, dar conținutul-cadru nu este respectat. Nu sunt acte și documente suficiente care să stea la baza unei autorizații de construire. Îngrijorarea este că nu există control: dacă proiectul nu este complet detaliat, asta înseamnă că un constructor va putea face ceea ce îl taie capul”.
Din punctul de vedere al lui Alexandru Găvozdea, dosarul de autorizare are, în schimb, „puzderie de planșe și documente” despre alei și trotuare. „Care sunt cotele, unde se construiesc, aici înțelegi ce și unde se face. Asta indică faptul că a fost o atenție foarte mare pe partea de drumuri. La fel, este consistentă și documentația pentru instalații. Partea de peisagistică are, însă, un procent de doar 8,2%, după cum rezultă din devizul proiectului. Oricum, lucrările de peisagistică nu sunt cuprinse în dosarul de autorizare”.

Fost candidat la Primăria Sibiu, Găvozdea spune că a dorit să consulte proiectul tehnic deoarece la prima prezentare publică de acum trei ani au fost multe voci care au criticat soluțiile propuse în primă fază. O parte din acele critici au fost avute în vedere, spune Găvozdea din documentele consultate, dar nu au dus neapărat la o îmbunătățire a proiectului.
„Eu sper că există un proiect într-o formă mai consistentă, dar în momentul în care o ceri și nu o primești nu poți să nu ai semne majore de întrebare. Nu trebuie să fie perfect, să câștigăm premii internaționale, dar simpla reparare de alei nu se califică nici măcar la «bine», ci la mentenanță”, mai spune fostul președinte al Ordinului Arhitecților din România.
„Zece milioane de euro lasă urme”
Alexandru Găvozdea a decis să implice cât mai mulți reprezentanți ai societății civile și organizațiilor interesate de parcul Sub Arini să solicite Primăriei Sibiu o nouă discuție pe subiectul lucrărilor de reamenajare.
„Sunt peste 50 de milioane de lei care se investesc în acest proiect, din care 40% sunt fonduri europene nerambursabile. Așa cum am mai avut o dezbatere de două ore cu doamna primar, administrator public, directorul Direcției Tehnice, cu elaboratorul documentației, la fel și acum ne putea fi arătată documentația, nu vreo patru simulări submediocre într-un comunicat emis în ianuarie”.

Cu susținerea celor interesați, zilele acestea urmează să depună o petiție la Primăria Sibiu pentru a solicita acces la întregul proiect tehnic elaborat pentru parcul Sub Arini, dar și spațiu de dezbatere pe noile soluții propuse. El consideră că proiectul poate fi în continuare îmbunătățit. Mai ales având în vedere dimensiunea bugetului alocat. „Nu există o justificare suficientă să acceptăm un proiect submediocru. Poate există o documentație tehnică mai amplă, mult mai calitativă. Dacă există, să ne fie prezentată. Zece milioane de euro lasă urme care nu pot fi șterse. Și vom trăi cu efectele unor lucrări de construcții zeci de ani. Vorbim de o perioadă semnificativă de timp. Plus că dacă e pe fonduri nerambursabile, cinci ani nu ai voie să faci schimbări. Mai bine facem proiectarea de trei ori și o implementăm o singură dată, decât să facem prost și apoi să tragem ponoasele”, mai spune Găvozdea.
Cu repetiție
Contractul de elaborare a proiectului tehnic, a detaliilor de execuție, întocmire a dosarului de autorizare și de asistență tehnică pe perioada lucrărilor de execuție a fost încredințat în urma unei licitații firmei bucureștene FIP Consulting. 627.000 de lei, cu tot cu TVA, este valoarea contractului semnat în noiembrie 2024.
FIP Consulting sunt și cei care au elaborat proiectul tehnic pentru pista de biciclete de pe malul Cibinului, proiect de asemenea criticat de Alexandru Găvozdea încă din faza de documentații. Proiect față de care și acum arhitectul are rezerve, pornind de la tăierea majorității sălciilor de pe mal. „Sunt de părere că acolo ar fi fost bine să fie făcută o amenajare de parcurs/plimbare pietonală fără betoane, doar cu pământ și pietriș stabilizat, să te poți bucura la pas de apropierea de apă, nu cu atâtea betoane și palplanșe. Toate balustradele sunt nelegale, nu ai voie să amenajezi astfel de balustrade orizontale, pe care să te poți cățăra. Sunt convins că și acum, cu proiectul parcului Sub Arini, va exista o reacție similară (din partea autorităților – n.r.). Nu mă îngrijorează, pentru că îmi pasă de oraș. Dacă soluția pentru Sub Arini e bună, sunt primul care să aplaude”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
900 de părinți care vor să participe??? Păi doar în tribunele stadionului au loc! Acuma , să fim serioși, ăia…
Fapte nu vorbe. De vorbe suntem sătui. Fapte mai puține din păcate Polițiștii români nu sunt cei din UE s-au…
O invitație specială pt d-l consilier Constantin Dincă ați trimis? Că a fost foarte ofensat dacă nu a primit invitație…
sare *** (Acest comentariu a fost moderat din cauza informațiilor eronate pe care le conține)
pista de pe valea avrigului e la minimul decentei, mult peste alte piste din judet, insa pista dintre avrig si…













Lasă un răspuns