Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Departament nou în Primărie, care să se ocupe de Centrul istoric. Noul PUZCP recomandă reluarea dosarului „Sibiu în UNESCO”

Ion Surdu
1
piata mare piata mica sibiu foto primaria
Foto: Primăria Sibiu

Proiectanții care au transmis versiunea finală a Planului urbanistic pentru zona construită protejată (PUZCP) – subzona Centrul Istoric 2 din municipiul Sibiu, împreună cu documentațiile aferente, recomandă înființarea unui departament distinct în cadrul Primăriei Sibiu, care să se ocupe de planificarea centrului istoric.

Publicitate
Publicitate

În noul Regulament Local de Urbanism (RLU), aflat împreună cu celelalte documente în consultare publică, proiectanții amintesc despre planurile din trecut ale Sibiului de a face parte din patrimoniul UNESCO.

„Centrul Istoric din care face parte și subzona studiată a fost nominalizat pentru includerea în Lista siturilor UNESCO încă din anul 2005: “Centrul istoric al Sibiului şi ansamblul său de pieţe”. De atunci Centrul Istoric al Sibiu, inclusiv ansamblul de piețe a rămas pe Listele indicative UNESCO (Tentative Lists) de situri culturale sau naturale propuse de țări pentru a fi incluse în Patrimoniul Mondial. Așadar este esențială conservarea și protejarea zonei și a valorilor acesteia”, scrie în document.

Publicitate

În acest sens, elaboratorii RLU recomandă înființare unui departament distinct și specializat în cadrul Primăriei: „Se recomandă realizarea unui departament distinct, specializat, în cadrul Primăriei Mun. Sibiu, cu capacitate de gestiune și rol de urmărire și planificare a Centrului Istoric Sibiu (Listă indicativă UNESCO), în vederea conservării și păstrării autenticității zonei”.

Astfel, dacă varianta inițială a RLU se limita la a menționa statutul de pe lista provizorie a UNESCO, varianta finală ridică miza și consideră că o un nou departament specializat în cadrul primăriei este vital pentru ca centrul istoric al Sibiului și ansamblul său de piețe să facă pasul final către Patrimoniul Mondial. Acest obiectiv vizează nu doar clădirile individuale, ci aspectul general al spațiilor publice, curților și fațadelor, dar inițiatorii vorbesc și despre evitarea fenomenului de „muzeificare”:

„Subzona istorică de referință SIR 1 reprezintă nucleul istoric al Sibiului, format dintr-un țesut urban dezvoltat organic începând cu secolul XIV. Inițial majoritar rezidențial (dar având piețele ca loc de târg), zona a integrat treptat funcțiuni comerciale la parterul clădirilor și clădiri reprezentative pentru administrație, cult și servicii publice.
Obiectivul extins al PUZ se referă la aspectul spațiilor piețelor cu zonele adiacente ca un tot, la toate nivelele- străzi, curți, fațade, acoperișuri și evitarea muzeificării prin renovarea clădirilor, ameliorarea străzilor/spațiilor publice dar și a elementelor naturale/spațiilor verzi.
(…)
În zona reglementată, cu valoare de Zonă construită protejată ce face obiectul studiului, se regăsesc un număr de 38 clădiri monument istoric de valoare A și 22 clădiri monument istoric de valoare B. În limita de reglementare, au fost propuse spre clasare ca monument istoric 2 imobile.
(…)
Amenajările valoroase sunt însăși spațiile publice reprezentate de cele 3 piețe (inclusiv Piața Huet), cu includerea și a Pieței Aurarilor și a Pieței Schiller (din zona de studiu), aflată în zona de protecție a zonei construite protejate. Potențialul cel mai important îl reprezintă însă curțile interioare ale clădirilor – unele deschise, spațiu semi-public dar altele percepute numai prin existența porților din lemn de mari dimensiuni.
Valoare și grad de protecție: Maxim, se propune continuarea procesului de introducerea definitivă a ansamblului celor trei piețe în LPM – Patrimoniul Unesco, având în vedere că din anul 2005 Centrul Istoric a fost inclus pe Lista indicativă / provizorie (Tentative List – Unesco Heritage)”.

Consultă aici, în format integral, Regulamentul local de urbanism propus (varianta aprilie 2026)

Citește și:

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Nustiu
    Nustiu

    Dream on

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate