Două persoane, un bărbat și o femeie, au ajuns la spital, duminică după amiază, după ce au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, anunță IPJ Sibiu.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri la fața locului, un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Alba, conducea o motocicletă spre zona centrală a municipiului. Din cauza nepăstrării distanței corespunzătoare, acesta a intrat în coliziune cu un moped care se deplasa în fața sa, condus de un bărbat de 46 de ani.
În urma impactului, atât conducătorul mopedului, cât și pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 45 de ani, domiciliată tot în Sibiu, au suferit răni.
Echipajele medicale sosite la fața locului, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu și Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), le-au acordat primul ajutor.
Conducătorul scuterului a fost preluat de un echipaj SAJ cu medic, având un traumatism la un picior, și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Sibiu. Pasagera de 45 de ani a fost, de asemenea, transportată la spital de către echipajul ISU. Ambii răniți erau conștienți în momentul transportului la unitatea medicală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
15 lei niste legume taiate si abia trecute prin tigaie ca sa nu scada prea mult?!
na, ia negativ haure, rusii haza
oare nu trebuie adaugat articolul hotarat enclitic -l – la cuvantul cadavru? ( intreb pentru o profesoara pensionara)
Măcar Trif e din Sibiu …doamna venită cu foamea-n gât nu prea are dreptul să vorbească , ea și Cibu…
Au sărit paznicii democrației, vajnicii apărători ai valorilor europene , lipitorile USR și PNL care s-au înființat ieri, ei nu…













Lasă un răspuns