Fundația Polisano a înscris la Maratonul Internațional Sibiu, pentru al doilea an, un proiect care își propune să ofere sprijin psiho-emoțional copiilor internați la Spitalul de Pediatrie Sibiu, dar și părinților acestora. După rezultatele încurajatoare din primul an, inițiativa este extinsă pentru a ajunge la mai mulți beneficiari și în mai multe momente cheie ale experienței medicale.
Directorul fundației, Cătălina Costache, povestește că proiectul „Nu mi-e frică de medic!” a apărut în urmă cu aproximativ doi ani, dintr-o nevoie resimțită direct în spitale, în timpul misiunilor operatorii derulate de fundație pentru copiii cu afecțiuni cardiace. Ea explică faptul că, dincolo de intervențiile medicale, presiunea emoțională asupra familiilor era uriașă, iar nevoia de sprijin psihologic a devenit evidentă mai ales în cazul părinților, în special al mamelor care își însoțesc copiii în spital.
Mult timp, această sarcină a fost preluată chiar de echipa fundației. „De-a lungul anilor, eu și colega mea Diana am oferit acest sprijin, din dorința de a ajuta și, uneori, din considerente practice. La un moment dat însă, am simțit că ducem prea mult și că nu suntem pregătite pentru această componentă”, mărturisește ea.
Misiunea decisivă
Un moment care a confirmat această nevoie a fost o misiune operatorie desfășurată la București, în primăvara anului 2023. Directorul fundației își amintește că, timp de o săptămână, echipa a fost în mijlocul unor situații intense: părinți copleșiți de emoții, copii speriați și personal medical aflat sub presiune constantă.
Deși intervențiile au avut rezultate bune, impactul emoțional asupra echipei a fost puternic. „Ne-am întors la Sibiu epuizate, după o perioadă în care, pe lângă activitățile administrative și de fundraising, am susținut și emoțional familiile”, spune Cătălina Costache.

Colaborarea cu psihologul Bianca Radu a venit ca un pas firesc. Specializată în tehnici de relaxare și autohipnoză în context medical, aceasta s-a alăturat inițial ca voluntar. Potrivit directorului fundației, implicarea sa a adus un plus de structură și metode concrete de gestionare a anxietății și durerii. „Am simțit imediat diferența. Părinții și copiii au răspuns foarte bine la aceste tehnici”, explică ea.
Proiectul, adaptat pentru Sibiu
Experiența din spital a arătat cât de important este rolul unui psiholog în astfel de contexte. Au existat situații în care copiii nu erau informați despre intervențiile pe care urmau să le suporte, din teama părinților de a le provoca suferință. În alte cazuri, copiii refuzau investigații chiar și nedureroase, ceea ce îngreuna actul medical. De asemenea, oboseala acumulată în rândul cadrelor medicale afecta uneori comunicarea cu pacienții și familiile acestora.
În acest context, prezența unui specialist a devenit esențială. Directorul fundației subliniază că psihologul a reușit să devină un liant între toate părțile implicate, facilitând comunicarea și contribuind la o mai bună colaborare. Acest lucru s-a reflectat direct în starea copiilor și în modul în care aceștia au trecut prin procedurile medicale.
Adaptat și extins
Pornind de la aceste realități, proiectul a fost adaptat pentru Spitalul de Pediatrie Sibiu, cu scopul de a fi accesibil tuturor copiilor care ajung aici, fie pentru internare, fie pentru investigații sau consultații. Prima ediție a avut rezultate încurajatoare, aproximativ 1.000 de copii beneficiind direct de sprijin, în special în zona recoltărilor de sânge.
Succesul inițiativei a dus la extinderea ei. „Anul acesta, medicii ne-au cerut să venim și pe secții, nu doar la recoltări”, spune Cătălina Costache. Astfel, ediția a doua include intervenții înainte de operații, la internare sau în situații precum tratamentele pentru traumatisme, inclusiv montarea ghipsului.
Proiectul este susținut deja de peste 500 de alergători. Cu toate acestea, reprezentanții fundației atrag atenția că obiectivul este ambițios și că este nevoie în continuare de sprijin din partea comunității. Cătălina Costache subliniază că există o percepție greșită potrivit căreia organizațiile cunoscute nu ar mai avea nevoie de ajutor.
„Ne dorim să ajungem și la oameni care nu au mai participat până acum la un maraton sau nu au donat niciodată. Nu este nevoie să fii sportiv, există și curse de mers, iar participarea se poate face de oriunde”, explică aceasta.
„Nu mi-e frică de medic!”, proiectul Fundației Polisano a strâns până acum 36. 742 de lei din targhetul de 50.000.
Maratonului Internațional Sibiu se desfășoară anul acesta între 29 și 31 mai. În total sunt 48 de proiecte acceptate. Alergătorii se pot înscrie pentru proiecte până în 4 mai. Donațiile se pot face până la 1 iulie.
Proiectele Maratonului: Asociația „Hai din pantofi în bocanci” aleargă la maraton pentru a oferi copiilor din Roșia activități educative și recreative gratuite
Proiectele Maratonului: Asociația Elijah aleargă la maraton pentru a cumpăra instrumente muzicale pentru copiii de pe Valea Hârtibaciului. „Comunitatea poate contribui direct la continuarea unei povești care a schimbat deja mii de vieți”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Hai cu masura asta și pe alte străzi, e simplu să eliberăm orașul de mașini.
America e condusa de Israel, nu te mai agita atata. Trump a rupt grupul conservator care l-a sustinut in doua.…
Cred ca altineva, bre, e cu frustrările pe aici. Ia ziceți domnule, cum e cu jucăria mica? Fetele sunt rele…
Asta e mentalitatea aici, ca trotuarul din fața casei îți aparține.
✨ MAMA, TATA… SUNTEȚI FANTASTICI! ✨ Sibiul s-a trezit! 13700 ați votat ! Mesajul nostru de ieri a ajuns în…













Lasă un răspuns